Alex Teodorescu (Jack of all Trades) - despre viață și muzică

Pe Alex Teodorescu l-am întâlnit anul trecut, în septembrie, la Mastering the Music Business, conferința pe subiecte legate de industria muzicală, la care am avut acreditare foto. Ulterior, l-am văzut la Superstar și am aflat că are o trupă în care e solist. Mi-a plăcut mult ce am văzut acolo, de la prestație la mindset, deci de acolo a venit și follow-ul pe care i l-am dat pe rețelele de socializare. Deși nu am intrat direct în vorbă la conferință, se pare că el m-a reperat și, de curând, în mai, m-a invitat să le fac fotografii la primul lor concert cu trupa în Expirat, București. A fost o experiență nice, unde am descoperit un band fresh, niște oameni deschiși, de treabă, foarte pasionați de ceea ce fac și îndrăgostiți de muzică. Mi-a plăcut mult vibe-ul pe care l-au avut pe scenă, dar și modul în care s-au raportat la public, așa că am decis să aprofundez mai mult talentul și mentalitatea lor. M-am gândit că cel mai bun mod prin care să fac asta este prin intermediul unui interviu pe blog, deci așa s-a născut interviul amplu al lunii iunie, pe care vă las să-l savurați în rândurile de mai jos.

Care sunt cuvintele care reușesc să te descrie cel mai bine în acest punct al vieții tale?

Nu am probleme, am doar lucruri de rezolvat. E o mentalitate cu care am ajuns să fac destul de multe în ultima perioadă.

Alex Teodorescu, solistul Jack of All Trades, surprins de mine la Expirat

Povestește-mi ceva despre Alex – omul, care să-i ajute pe cei care ne citesc acum să te cunoască mai bine, dar și ceva despre Alex – artistul și ce vede el de pe scenă.

Chiar zilele astea mă gândeam că sunt un om cu mai multe personalități în funcție de oamenii cu care îmi petrec timpul. Alex din trupă diferă de Alex de la birou care diferă de Alex de acasă. Cred că Alex - civilul e un om care încearcă să fie un om OK, despre care să poți spune ca străin “Bă, chiar e de treabă ăsta”, indiferent de cât de arogant, dificil sau autosuficient aș putea fi perceput la început. E clar că sunt puțin, dar în același timp chiar îmi doresc să fiu o energie bună în viața oricui, să simtă absolut oricine că l-am ajutat sau că a avut un moment fain când am stat de vorbă.

Număr pe degetele de la o mână oamenii cu care simt că nu pot să coexist în aceeași încăpere și chiar și acolo tot am momente în care aș zice “Hai mă să plece de la mine primul pas”, dar recunosc că uneori, sunt și răzbunător și puțin mai toxicuț... Dar doar cu alea câteva persoane care încă de la început au ales prejudecata înaintea neutralității. Și da, micii mei dușmani au sau au avut tangențe cu muzica, e un subiect unde dacă mă simt călcat pe bătături, dacă sunt descurajat sau dacă sunt anulat mai mult decât ține critica constructivă, mă inflamez.

Când stau cu soția ne cumpărăm animale de pluș de 5 lei de la mall din automatele alea cu clești și ne alintăm mult de parcă am avea 6 ani.

Când sunt cu băieții din trupă visăm mult și de multe ori problemele și înverșunările noastre sunt legate de cum e vibe-ul unor pasaje muzicale și de aici apar polemici infinite, ne enervăm sau ne bucurăm cand lucrăm la piese uitând de facturi, chirii, probleme și altele. La sală, 90% din timp se consumă pe rezolvarea sunetelor, iar asta clar e o activitate ruptă de pe lista “lucrurilor serioase”, doar că pentru noi, în momentele alea, pare că e cel mai important lucru din lume.

Când sună alarma pentru Alex corporatistul, discutăm SLA-uri, KPI-uri, rapoarte, angajări și altele. Muzica mi-a dat people skills, iar asta ajută mult în economia funcționării unei echipe. E mare lucru să poți să îți întrebi colegii “Ce mai zici mă?”, iar ei să simtă că răspunsul lor chiar e ascultat pe bune.

Alex – artistul aș vrea să fie văzut tot ca un om mișto, self-made. Artistul și omul trebuie să aibă un numitor comun de o proporție cât mai mare dacă faci muzică din motive sincere și corecte. Consider că partea de visător și idealist a mea se manifestă în muzică strict prin faptul că deși nu am cea mai bună voce și nu sunt cel mai fit front-man, totuși constant, indiferent de vremuri, condiții, bani, trenduri sau orice altceva, despre mine o să vezi mereu că muzical se întâmplă ceva. Cota de piață va fluctua mereu pentru că nimic nu e bătut în cuie, dar aș vrea să cred că încânt sau exasperez prietenii/folowerii în primul rând prin activitatea mea muzicală. Sunt mulți oameni care nu și-au găsit scopul în viață și mi-ar plăcea să cred că trupa noastră prin activitatea ei te inspiră în primul rând să cauți să faci ceva, orice, în afară de activitățiile de zi cu zi.

Noi probabil că ne-am găsit scopul în viață, dar mai avem de tras în continuare pentru a ni-l și atinge. Și da, cred că va dura o viață de om.

„Cred că povestea mea este despre a spune cât mai des mulțumesc pentru tot ce am azi și de a încerca să nu devin comod. Nu am un lux material, dar nici nu duc lipsă de ceva, însă sufletește, parcă toată munca aia în gol din toți anii ăștia a ajuns să mă răsplătească.”

Când ți-ai dat seama că a face muzică poate fi scopul tău? În procesul acesta, cum a luat naștere trupa voastră, Jack of All Trades?

M-am jucat de mic cu muzica, la noi radio-ul a fost mereu pornit datorită surorii mele care era ahtiată după el în anii 2000. Copil fiind în școala primară ascultam mult piesele difuzate și îmi puneam problema dacă și cum aș putea face și eu asta. Și, în joacă, am început să cânt peste radio, apoi mi-am cumpărat din alocație prima mea casetă: albumul Zoom al trupei Zoom (chitarist fiind atunci Alex Cotoi), apoi a apărut ODC-ul și am descoperit Linkin Park și o tonă de rock, după a apărut o chitară de la mama cadou și tot așa, iar eu în tot acest timp stăteam în camera mea de 9 metri pătrați la Câmpina și cântam peste radio și Winamp piesele. Probabil cântam foarte prost, dar între un GTA Vice City și o Fifa, 2-3 ore mă jucam și de-a muzica. Și așa s-a dezvoltat urechea probabil.

Momentul când muzica a devenit serioasă a fost într-a X-a când doamna profesoară Cristina Dinu m-a băgat cu japca să cânt la chitară înaintea unei filarmonici la Casa de Cultură din Câmpina. Am cântat Vama – Epilog, Beatles – Let it be și Bosquito – Marcela. Atunci am simțit că acea cămăruță s-a mutat pe scenă, am avut emoții imense ca la orice altă serbare școlară, doar că ce era cu adevărat mișto era că am cântat fix ce a vrut sufletul meu, ce credeam eu că e cel mai cool atunci, nu Alunelu’ și „Zefirul adie e timp răpitor” și ce mai e prin manualele alea de muzică.

Au venit aplauzele la final, laudele că e super tare ce fac și atunci s-a activat dependența aia de adrenalină și show-off  pe care orice muzician o are.

Cred că e o curiozitate ce poate fi lesne intuită: de ce se numește band-ul vostru „Jack of All Trades” și cine face parte din el?

Nu am crezut nicio clipă la început că proiectul ăsta va ajunge să fie mai mult decât un proiect de sufragerie, d-aia l-am denumit așa. Azi e un SRL și suntem 5 oameni cu tot cu sunetist. Când am devenit trupă mi-am întrebat colegii dacă să schimbăm numele și decizia a fost un NU la unison. Fiecare om e un Jack of all Trades în esență, e o chestie foarte personală aici dacă alegi să privești pe bune. Nu cred că omul e făcut să fie bun la un singur lucru, ci să se ia la trântă cu viața și să rezolve toate problemele ei așa cum vin. Iar pentru asta trebuie să fii foooaaarte deschis.

Dar da, inițial voiam să subliniez ideea că eu cânt și fac totul și să am bragging right-ul ăsta. Dar între timp, povestea a mers mai departe și a evoluat într-un concept, ceea ce mi se pare un lucru superb. Colegii mei Mădălin Duca, Gabi Predescu, Andrei Chirițescu și Claudiu Cojocaru văd cam la fel lucrurile.

De la stânga la dreapta: Mădălin Duca (tobe), Gabi Predescu (bass), Alex Teodorescu (voce și chitară electrică) și Andrei Chirițescu (chitară), surprinși de mine înainte de concertul de la Expirat

Spune-mi, te rog, despre ce este muzica voastră, dar mai ales despre cum decurge procesul de creație al pieselor? Cine scrie versurile, cine face liniile, ce vă inspiră?

Cred că primul album, Extrovertit Selectiv are o linie clară: mesaj de optimism într-o mare de pesimism și decepție. Asta am simțit ca adolescent în acei ani și de aici și subiectele abordate. Întreaga lume din jur zicea și uneori încă zice “Că n-are rost, că nu se poate, că nu e momentul, că nu știu ce”, dar important e să nu te descurajezi total. De aici versuri precum “Ce mai aștepți de la mine / Asemănările-s puține”, ”Mi-ai încântat foarte tare retina / În rest nu am rezonat”, ”Când ajungi să găsești căi noi pe care să mergi”, ”Sunt unul din cei ce nu și-au găsit un scop din start”, ”Tu te așezi resemnat lângă ei / Timpul trece și nu faci doi lei”, “Vehemența cu care-acum gândești / E cel mai negru demon cu care trăiești” și altele.

La al doilea album lucrurile s-au schimbat. Am decis ca intrumentiștii să facă instrumentalele, iar eu la final să ascult, să înțeleg emoția muzicii compuse de ei și să dau mesajului o direcție cât mai apropiată de ceea ce ei au gândit inițial. Numele nostru ne permite să abordăm orice direcție, d-asta cumva au apărut în setlistul nostru live piese mai de show, mai de sărit și, azi, pe scenă livrăm jumate din program stare, jumate energie.

Inspirația vine din supra-analiza sentimentelor pe care eu le trăiesc. Asta e linia în care simt să mă duc mereu, am fost mereu fascinat de songrwriting în zona de concious lyrics.  Faptul că nu sunt un om foarte special, ultra doct, ultra cultivat cred că mă face relatable pentru ascultători. Subiectele abordate sunt simple la bază, dar generalizându-le sau aruncând câte o metaforă peste ele, devin interpretabile, iar lumea le percepe așa cum simte. Dar să nu uităm ideea de la care se pleacă: o paletă largă de subiecte mari și mici. D-aia cântăm despre dragoste, agățat, implicare socială, moarte, ambiție, vanitate sau durere în p**ă. Ăsta e conceptul și cred că fiecare om care ne ascultă, poate găsi măcar o piesă care să-l atingă tocmai pentru că e diversitatea asta. O discografie întreagă asemănătoare piesei preferate clar nu va exista, d-aia și înțelegem când ni se mai zice că “N-ați mai scos nimic mișto ca înainte” sau “Astea ultimele sunt mult peste ce făceați la început”. Fix ăsta e scopul, să fie mereu altceva, dar nu neapărat total diferit, iar dacă ți-a plăcut o piesă la un moment dat, să o ții aproape că ai nevoie doar de ea, nu de încă 10 la fel ca ea.

„Mi se pare că fiecare viață de om este o poveste iar noi ne alegem subiectul, ritmul și limbajul acestei povești. Eu am ales ca viața mea să fie despre muzică cu toate valențele ei.”

Care e cea mai faină amintire pe care o ai de la un concert? Aveți și una foarte amuzantă ca grup?

Cred că cea mai proaspătă amintire faină ca grup este de pe 29 mai 2022 când la festivalul “Iubim 2 roți”, din cauza întârzierilor cumulate la soudcheck și changeover între trupe, setul nostru de o oră și un sfert a devenit de jumătate de oră. După noi a urmat Coma pe scenă. Înainte să ne dăm jos de pe scenă am zis ceva de genu’ “Mulțumim, noi am  fost Jack of all Trades, urmează să vină Răzvan, Hefe, Cătă, Dan, Matei și Gogoașă”. La un moment dat, pe la jumătatea setului Coma, Cătă Chelemen a rugat publicul să-i aplaude pe “Alex, Mădă, Gabi și Andrei de la Jack of all Trades”, moment în care nu știu.... Am simțit că facem și noi parte pe bune din scena asta de alternative românesc.

O altă întâmplare faină a fost la Rock The Grunge  în club Expirat, unde am și colaborat cu tine pe partea foto și trupa din Germania - Healing cu care am împărțit scena ne-a cântat piesa “Ca să fiu bine”, deși Yannik, solistul, nu știa pic de română.

Legat de amuzament, majoriatea discuțiilor noastre “degenerează” în referințe ale bassistului nostru, Gabi Predescu, către anul 2016, de departe cel mai prolific an amoros pe care el l-a avut ca individ. Dar asta vă va povesti el după concerte la bere, nu mă bag eu acum.

Legătura formată între trupă și public la concert, surprinsă de mine la Expirat

În ultimii ani, am avut ocazia să văd ce înseamnă pentru o trupă/un artist să se pregătească pentru un concert. Cum vă pregătiți voi pentru un concert, aveți vreun ritual anume pe care-l respectați de fiecare dată sau ceva ce ați convenit la nivel de trupă să faceți?

Suntem genul de trupă self made, iar ritualul nostru în ăștia 4 ani a fost legat de workflowul premergător concertului. Repetat cu zile înainte, stabilit setlistul cu câteva zile înainte, ridicat hardware-ul, probe de sunet și, cu vreo jumătate de oră înainte de a urca pe scenă, ciocnim un shot, o cuba libre, o bere sau un Redbull după caz. Deși ni s-au pus mai mereu la dispoziție protocoluri generoase, înainte de show am consumat cu toții doar cât a fost nevoie ca să ne dezinhibăm și să ne facem treaba bine. După concert în schimb, mai mereu e sărbătoare. Motiv pentru care nu o să te mint, nu mereu descărcăm împreună la final duba, ci doar cine mai e apt. Suntem genul de oameni care ne dorim ca, după concert, să ne împrietenim cu oamenii care ne simt muzica, d-aia extrem de rar am plecat imediat după concert, ba uneori am plecat în alte cluburi alături de oamenii nou întâlniți.

Nu mai sunt vremurile să ți-o arzi rockstar cu pretenții și fițe, rock-ul s-a transformat și e mult mai uman și mai relatable. Plus că nici noi nu căutăm să fim niște vedete cărora să nu le ajungi în spațiu, ci mai degrabă niște oameni cu care să ai discuții mișto. Cam d-aia și cred că revin la concerte o parte din ascultătorii noștri.

Întorcându-ne puțin la tine, cred că pentru un tânăr talentat, la început de drum, experiența Superstar a fost intensă. Ce poți să povestești despre tot ce ai trăit acolo, despre emoții, oameni,  feedback? Ai învățat ceva util de acolo pentru cariera pe care o construiești?

Superstar mi-a rezolvat niște blocaje psihologice. Faptul că am primit o validare din partea a trei jurați și o antivalidare destul de dubioasă din partea celui de-al patrulea m-a făcut să înțeleg că locul meu în muzică este rockul alternativ, produs cât mai pe nou, cu rap cu rock, cu trap cu orice simt că e cool, că aici sunt eu credibil și tot aici mă și simt cel mai bine. Am încercat să fac tot ce mi s-a cerut, consider că am livrat energia cerută, chiar dacă muzical zona nu mi-a fost deloc prietenoasă. E genul ăla de situație ingrată de care vorbeam mai sus unde lumea în clasa a X-a mă aplauda pentru ce cântam eu în camera mea de 3 pe 3. La Superstar am început cu RHCP, o zonă apropiată de muzica mea și din păcate am sfârșit prin a cânta o piesă a unui membru One Direction care nu are nicio legătură cu concious lyrics, rock, energie, starea albumelor mele și așa mai departe.

După Superstrar România  rămân la concluzia că, într-adevăr, nu sunt o voce extraordinar de versatilă așa cum credeam, prin prisma faptului că ascult muzică din cât mai multe zone încercând să rămân cât mai deschis. Cu toate astea, am înțeles și că nu sunt un solist căruia îi dai orice piesă și ți-o execută, ci mai degrabă un om cu o viziune din ce în ce mai clară. Dată fiind această situație, drumul meu către succes este probabil mult mai lung și mai greu, dar în același timp îmi dau seama că depind în primul rând de modul în care îmi voi concretiza ideile, ceea ce e cumva mai liniștitor decât să știu că depind de producători, compozitori și alți oameni.

Trupa noastră are deja multe plusuri, are un circuit al ei, are compoziții, are componență stabilă, are o viziune clară unanim și sincer aleasă. Astea sunt plusuri foarte mari comparând situațiile unor soliști vocali care deși sunt mult mai celebri și mult mai apreciați decât mine, nu au infrastructura și posibilitatea să se manifeste.

Iar în final, cel mai mare plus al participării mele a fost că am cunoscut personal niște oameni extraordinari din spatele camerelor precum Rodica Marin, Carmen Munteanu, Răzvan Greblaru, Marinaru’, Mădălina Preda, Andreea Vorniciuc, Roxana Morar sau Paul Ilea. Și eu sunt un om al butoanelor, iar experiența aia mi-a dat șansa să respir zi de zi aer de platou profesionist de televiziune.

Și da, odată ce apari la televizor, intri pe radarul ăla mare cu proiectul muzical, cluburile au un reper valid atunci când pitchuiești organizarea unui concert, nu mai figurezi doar drept o trupă de puștani nebuni, ci și drept un proiect stabil și serios.

„Fix ăsta e scopul, să fie mereu altceva, dar nu neapărat total diferit, iar dacă ți-a plăcut o piesă la un moment dat, să o ții aproape că ai nevoie doar de ea, nu de încă 10 la fel ca ea.”

Bănuiesc că, de-a lungul timpului, ai avut artiști și oameni din industria muzicală care te-au inspirat sau ți-au devenit modele, oameni după care poate te-ai orientat ca să-ți formezi personalitatea artistică. Povestește-mi despre două astfel de cazuri/exemple, care te-au ajutat să devii tu cel de azi.

Uf, cel mai mare idol muzical al meu rămâne Adi Despot, dar totodată e și cel mai mare dușman. Îl iubesc ca om și ca artist, sunt fan Vița de Vie și ador profesionalismul acestei formații, dedicarea și reziliența acestor oameni. Totodată, după anul 2016 când visul meu de fan VdV s-a împlinit și am avut un featuring cu trupa mea preferată din univers, lumea mi-a pus eticheta de copycat al lui Despot, iar acest lucru în economia mea muzicală a fost și este un conflict continuu. Cea mai recentă glumă făcută, de exemplu, a fost când m-am însurat și cineva pe net mi-a spus “Felicitări pentru cununie, acuma ai și tu familie exact ca idolul tău Adi”. I mean, how fucked up is that? Cred că e un cerc vicios legat de faptul că totul se repetă o dată la câteva generații. Kobe Bryant a fost judecat multă vreme în tinerețe că o mare parte din mișcările pe care le făcea pe teren erau furate de la Michael Jordan. Ghici ce? Kobe a scris istorie în felul lui, cu tot cu mișcările din teren ale lui Jordan. E clar că toți cei care avem idoli și care ne îndrăgostim de un domeniu prin prisma idolilor, îi vom copia, dar asta nu înseamnă că nu vom aduce un plus valoare. Ba chiar înclin să cred că mai important decât cine pe cine copiază ar fi ca muzica să fie dusă din generație în generație. Ia alternative-ul ca exemplu: nu mai e atât de ascultat acum, asta e clar. Migrează spre indie, spre o zonă fuzionată cu folclor, spre orice, nu prea mai e un stil standalone. Dar asta nu înseamnă că trebuie să moară de tot, ca peste 50-60 de ani să reînvie. Dacă noi cu Jack of all Trades iubim stilul ăsta azi și sunăm asemănător cu alte trupe, e perfect ok. Gândurile și stările pe care noi le avem când concepem piesele sunt genuine, sunt plecate de la zero, versurile sunt trăite de noi, niciodată nu o să plecăm de la premisa “Ia mă, ce au mai scos ăia ca să furăm și noi ce e bun de la ei?”. Nici măcar cu trupele din afară nu facem asta. Preferăm ca atât cât e, să fie totul venit din și de la noi. 

O altă persoană foarte dragă mie este patronul clublui The Pub - Universității. E omul care atunci când rapperii făceau cyphere în Piața Constituției, iar rockerii făceau pogo, domnul Radu Gorgu trăia momentele alea cu toată inima. Și așa a și apărut The Pub, locul unde muzica e pe primul loc, nu banii, nu faima. E locul unde oricine face artă cu sufletul are o șansă. Locul ăla are o energie a lui.

Pe scenă cu Jack of all Trades (foto: arhiva personală a invitatului)

Care sunt artiștii (de la noi sau din afară) pe care-i urmărești cu interes și de ce? Poți oferi, te rog, 3 exemple?

Eu personal urmaresc cam 80% artiști români, iar restul străini. De doi ani de zile de când Gojira s-a apucat de podcastul Aproximativ Discuții, eu sunt cel mai fericit urmăritor al industriei muzicale din România. Am fost mereu interesat de modul de operare al artiștilor mari și mijlocii și mi se pare că ce se întamplă pe Happy Fish e aur pur pentru oricine vrea să se apuce de muzică, să prindă curaj sau să se mențină relevant în industrie, cu condiția să nu uite că trebuie totuși să tragă pentru proiectul lui și abia după să asculte părerile și ideile altor colegi de breaslă. De la noi urmăresc titanii alternativului Luna Amară, Vița de Vie, Implant pentru Refuz, Coma, Firma, din scena under Phunk B, CTC, Vlad Flueraru, Juno, HVNDS, Macanache, Satra Benz sau Omu Gnom, iar din zona mainstream îmi plac mult EMAA, Roxen, PETRA, Guess Who, Grasu XXL, I dont know... Chiar cred că știu despre fiecare câte ceva când vine vorba de asta. Mereu mi s-a părut important să știu chestiile astea, dar da, uneori se duce și puțin în zona de bârfe-noutăți, dar tot cred că e ok.

Sunt curioasă ce piese cuprinde playlist-ul tău, așa că te rog să-mi zici despre 3 piese care reprezintă ceva pentru tine, dar și de ce îți sunt dragi.

Well, din nou multă muzică românească. Așa ca old time favorites aș avea DJ Undoo & Cătă Chelemen – Nemesis, Godmode – Sub privirea ta, El Negro – Liniștea, The Monojacks – O mie de da, Implant pentru Refuz – Rezonanță (cu Bean și Junkyard), Vița de Vie – Pierdut, Coma – Culori (acustic), Omu Gnom & Cătă Chelemen – AI, Nane – La piept, Guess Who – Un anonim celebru, Grasu XXL – Respir Sub apă, Prny & DOC & Vlad Flueraru – Deus.

Muzică de afară: Keznamdi – Victory, Alewya – The code, Badflower – The Jester și aproape orice piesă de la ei, Asking Alexandria – Never gonna learn, Limp Bizkit – Dad Vibes, Highly Suspect – Upperdrugs, Yungblud – Hope for the underrated youth, SOJA – Not done yet.

Toate piesele astea reprezintă momente când m-am simțit viu, fie că au fost energii bune, fie că au fost energii nașpa. Cică oamenii în general au o listă de 200 de piese care îi definesc și cam cu alea rămân după vârsta de 25 de ani. Încă încerc să mă atașez de proiecte noi, să caut, dar simt că e din ce în ce mai greu să mă impresioneze ceva la fel de tare cum m-au impresionat Linkin Park în clasa a VII-a.

„Artistul și omul trebuie să aibă un numitor comun de o proporție cât mai mare dacă faci muzică din motive sincere și corecte.”

Aproape de final vreau să te întreb care sunt planurile voastre de viitor? Unde vă vedem vara asta și ce ascultăm la toamnă de la voi?

Rog toți oamenii interesați să ne caute pe canalele noastre de social media: @jackofalltradesro – Instagram, Facebook și YouTube. Acolo anunțăm tot.

Ca plan de bătaie, vara asta mai cântăm momentan la Crama Marcea pe 30 iulie la Pitești și pregătim albumul nou pe care îl vom lansa în noiembrie sau început de decembrie în Control. Nu avem data exactă, dar promisiunea există. Între timp, pe 13 octombrie avem iar concert acasă, la The Pub – Universității.

Așteptăm să mai sune telefonul în timp ce lucrăm la album în studio. Piesele sunt aproape gata.

Vibe-ul trupei (foto: arhiva personală a invitatului)

Categoria de pe site sub care se va publica interviul se numește „interviuri-poveste” pentru că mi se pare esențial să creăm povești și să le dăm mai departe sau să le auzim și să le împărtășim cu alții. Spune-mi, ai o poveste care te-a impresionat sau pe care ai trăit-o și crezi că merită împărtășită și cu alții, pentru a putea învăța ceva din ea?

Mi se pare că fiecare viață de om este o poveste iar noi ne alegem subiectul, ritmul și limbajul acestei povești. Eu am ales ca viața mea să fie despre muzică cu toate valențele ei. Încă de când m-am îndrăgostit de cântat peste radio sau Winamp, am știut că drumul ăsta e lung și va necesita să nu ascult absolut mereu de sfaturile oamenilor din jurul meu care mă iubesc. Am vrut mereu să învăț orice ar avea legătură cu domeniul ăsta, tocmai d-aia primii ani muzicali ai mei unde mă manifestam la un nivel înalt nu au fost cu mine în prim plan, ci cu mine pe post de tehnician de scenă și ulterior sunetist în formația V.O.X. – Various Orchestra Xteens cu care și azi păstrez o legătură FOARTE strânsă. Am cărat boxe, am cablat și decablat scene, am stat treaz și câte 30 de ore pentru un eveniment sau pentru o piesă în studio, am avut nopți nedormite în facultate consumate pentru a învăța să mixez ca, după, de la 8 dimineața să mă duc la laboratoare, am renunțat la facultate cu 4 examene rămase pentru că trupa începea să meargă, iar jobul devena tot mai stabil, orice haină din mall mi-am luat-o (și încă mi-o iau) cu gândul de a arăta bine pe scenă în ea, prima mea mașină este o dubă cu care vreau să văd toată România împreună cu trupa și oamenii apropiați nouă, nu știu, sunt foarte multe...

Colectivul este probabil cea mai apăsătoare întâmplare pentru mine pentru că atunci am simțit că, funcțional, multe din visele mele nu se vor putea realiza, deoarece sunt un om prea mic pentru a pune cap la cap toate datele necesare, iar ăsta încă este un aspect cu care mă lupt constant când vine vorba de evenimentele live.

Știu că nu sunt cel mai talentat personaj al muzicii românești, dar înclin să cred că și acum, la 29 de ani, mai toate deciziile mele de viață sunt luate în slujba muzicii românești și în speță în slujba rock-ului alternativ din pură chemare personală. Nu știu unde voi ajunge, nu știu câte voi realiza, d-aia povestea asta începută într-o camera de 3 pe 3 încă se scrie, zi de zi parcă cu și mai mult contur al pixului. Și dacă mi-ai fi zis acum 10 ani că o să dau asemenea interviu aș fi râs. Cum azi aș râde dacă mi-ai spune că tot ce îmi propun o să-mi și iasă.

Mi-e foarte greu să spun că am povești din care am învățat ceva, pentru că, mi se pare că, e mai important să știi să îți pui întrebările corecte pentru a vedea cum reacționezi în fața lor și astfel să ajungi să te descoperi. D-aia de-a lungul timpului m-am pus în tot felul de ipostaze și am încercat să vorbesc cu tot felul de persoane. Cred că descoperitul ăsta personal e cel mai important pentru fiecare pentru că el ulterior te face și te ajută să iubești pe alții și să poți da ceva mai departe.

Sunt un om norocos care azi simte că are parte de el în dragoste, are o trupă cu niște colegi care cred cu tărie într-un concept artistic comun, sunt un om adaptat capitalismului prin prisma faptului că am un job alături de niște oameni cu care simt că aș putea munci orice job, de la gunoieri și până la CEO de bancă, atâta timp cât am lucra împreună.

Cred că povestea mea este despre a spune cât mai des mulțumesc pentru tot ce am azi și de a încerca să nu devin comod. Nu am un lux material, dar nici nu duc lipsă de ceva, însă sufletește, parcă toată munca aia în gol din toți anii ăștia a ajuns să mă răsplătească.

Așa că azi mulțumesc vieții pentru tot ce am, și ție pentru că ai vrut să facem acest interviu, în care m-am deschis, foarte pe larg.

Lov,

Alex Teo.   

“Vehemența cu care-acum gândești / E cel mai negru demon cu care trăiești”

Pe Alex & co îi puteți găsi aici:

Alex Teodorescu

Jack of all Trades Ro

Canalul oficial Jack of all Trades

Jack of all Trades Ro

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” - William Shakespeare


Andreea Mitran - cea care iubește cărțile și fotografia

Interviul lunii mai vine să vă încânte ochii și sufletul, pentru că invitata mea se pricepe de minune să facă acest lucru. Pe Andreea Mitran am descoperit-o pe Instagram, prin intermediul contului editurii Nemira, pe care îl administrează și în prezent. Ulterior, intrând pe contul personal am descoperit un fotograf cu o viziune deosebită de tot ce mai vedeam în online și pot spune că m-am îndrăgostit instantaneu de stilul ei cald, plăcut și cumva ireal de a surprinde stări și emoții. I-am urmărit îndeaproape „poveștile vizuale” pe care le spunea cu fiecare postare și implicit am început să o îndrăgesc pe ea și echipa Nemira.

Bucuria cu care povestește despre ceea ce face la editură, despre plăcerea lecturii, despre pasiunea ei pentru fotografie, este molipsitoare și mi-am dorit să o împărtășesc și cu voi în ultimele zile ale primăverii. Veți descoperi și istorisiri cu bujori, peisaje interesante, ultimele ei lecturi, dar și câteva dintre proiectele sale foto de până acum.


Care sunt cuvintele care reușesc să te descrie până în acest moment al vieții tale?

Optimism, căldură, blândețe, empatie.

Andreea Mitran (foto: arhiva personală)

Ești una dintre puținele persoane pe care le știu că reușesc să îmbine job-ul cu pasiunea, în cazul tău, lucrul la editură (deci plăcerea lecturii) și fotografia. Când ți-ai dat seama că le poți face pe amândouă cu la fel de multă dedicare?

Întotdeauna am știut că aș vrea să lucrez într-un mediu care să îmi placă și să îl simt al meu, dar, mai ales, să am timp să îmi dezvolt pasiunea pentru fotografie care a început să își facă simțită prezența pe la 14 ani. Fotografiam cu aparatul digital al familiei tot felul de „nimicuri”, printre care florile sau pisicile din curte. Pe atunci nici nu îmi închipuiam că aș putea să trăiesc din fotografie sau că voi face asta în marea majoritate a timpului meu de adult. Însă iată-mă acum la 27 de ani, făcând proiecte foto constant și lucrând cu cele două mari hobby-uri de-ale mele care au apărut din copilărie: fotografia și cărțile.

Până la primul meu job full-time, am avut mici internship-uri și un alt job part-time, pe partea de comunicare, PR și social media. Îmi doream foarte tare să lucrez în domeniul editorial, fiindcă eram pasionată de cărți și comunicare, și simțeam că aici ar putea fi locul meu. Așa că Universul mi-a scos în cale un job într-o librărie online, la care m-am dus plină de emoții și incertitudine. Anul pe care l-am petrecut acolo a fost anul care mi-a dat curaj să îmi urmez visul de a lucra în domeniul editorial, printre cărți și povești. Am stat acolo până când o altă propunere a venit către mine, pe care am acceptat-o cu brațele deschise, pentru că venea de la una dintre editurile mele de suflet: editura Nemira. A fost match made in heaven. :)

Pe scurt, viața mea e împărțită în două joburi pe care le-am visat mult timp și care au devenit realitate. Și sunt recunoscătoare pentru asta în fiecare zi.

„Nu mi-am setat să îmi formez un stil anume, ci fotografiez cu sufletul și aparatul tot ce simt.”

Știu că Andrei, soțul tău, activează în domeniul cinematografiei și că faceți lucruri tare frumoase, inclusiv studioul @fascicul.studio pe care l-ați fondat împreună. Care a fost cel mai fain proiect la care ați lucrat amândoi și de ce v-a plăcut?

Lucrez cu Andrei aproape de când ne știm, în diverse modalități. Am crescut împreună și ne-am format împreună, dar și separat. Fiecare dintre noi are o viziune a lui, dar de cele mai multe ori ne întâlnim la mijloc și regăsim elemente care ne plac și ne inspiră pe amândoi.

E foarte greu să aleg un singur proiect drag la care am lucrat împreună, dar o să aleg unul care clar se distinge de celelalte. Ne-am suit în mașină cu două prietene foarte bune de-ale noastre și am pornit la mare. Era februarie și frig. Când am ajuns la mare era și mai frig - ploua constant și bătea un vânt care îți rămânea în oase. Însă noi ne-am dus cu aparatele foto & video la gât, și am surprins poate cele mai emoționante cadre dintre două surori, pe un fundal de ceață și gri. Și acum ne aducem aminte că stăteam pe mal 10 minute, tremurând din toate încheieturile, iar apoi fugeam încă 10 minute în mașină să ne încălzim. A ieșit fix ce aveam în minte, ba chiar mai mult.

Andreea și una dintre fotografiile făcute pe malul mării în format print (foto: arhiva personală)

După ce ți-ai descoperit pasiunea în domeniul fotografiei, ai studiat ceva/ai urmat niște cursuri sau totul a venit natural și ai șlefuit tu în timp?

Totul a venit natural, însă în spate sunt muuuulte ore de trial & error, tutoriale de pe Youtube și ajutor din partea lui Andrei (când ne-am cunoscut el era fotograf și cunoștea foarte bine Photoshop, așa că m-a învățat tot ce știa el).

Ce îți place cel mai mult să faci, din tot ce include fișa postului tău, la editură?

Nu vreau să sune ca un clișeu, dar… pot spune tot? :)

Dacă ar fi totuși să aleg, ar fi momentele în care fac research & planul de comunicare pentru o carte în curs de apariție. Mă bucur ca un copil (chiar și acum, după 4 ani de lucru aici) că aflu înaintea tuturor cititorilor ce cărți minunate urmează să publicăm.

Se zice că cel mai important atu al unui fotograf este viziunea pe care o are și nu aparatura de care dispune. Viziunea ta este una cu totul și cu totul specială, delicată și cozy aș spune. Cum ți-ai format stilul acesta și de unde te inspiri?

Mă bucur că o vezi așa și mă bucură mult de fiecare dată când îmi spune cineva că recunoaște că eu am făcut o anumită fotografie, înainte să vadă autorul. Nu mi-am setat să îmi formez un stil anume, ci fotografiez cu sufletul și aparatul tot ce simt. Inspirația vine de oriunde, de la o discuție, o amintire, frumusețea unei flori, o carte bună, de la cum pică o lumină sau dintr-o vacanță. 

„Life of a peony” - unul dintre proiectele Andreei care îmi plac mult (foto: arhiva personală)

Avem o fascinație comună pentru bujori și știu că ai chiar și un tatuaj ce înfățișează unul. Ce reprezintă ei pentru tine?

Pentru mine bujorii înseamnă iubire, copilărie, frumusețe. De când eram mică, bunica mea nu mă lăsa să plec de la ea fără să bem o cafea împreună sau fără flori. Am copilărit în curtea bunicilor unde aveam tot timpul flori, dar cea mai vie amintire e cu tufele de bujori și liliacul imens din fața curții.

Mergeam pe deal și culegeam toate floricelele pe care le vedeam pentru mama și bunica, iar apoi când am crescut, ea mă trimitea mereu acasă cu un braț mare de bujori. Așa că am vrut să am mereu un bujor pe mâna stângă, care să fie tot timpul aproape de mine.

Care sunt cărțile pe care le-ai citit în ultima perioadă și care ți-au plăcut mult? Poți face un top 3?

  • To Paradise de Hanya Yanagihara
  • Micro(scop) pentru suflet de (prietena mea bună) Anca Dumitrescu
  • Henry și June de Anaïs Nin
Andreea, făcând ceea ce-i place cel mai mult (foto: arhiva personală)

Care este citatul dintr-o carte care simți că te definește cel mai bine?

Fără doar și poate:

"I am going to make everything around me beautiful. That will be my life." - Elsie De Wolf

„Pentru mine bujorii înseamnă iubire, copilărie, frumusețe.”

În final, ai putea să povestești o amintire dintr-o călătorie de-a ta care ți-e foarte dragă?

Îți scriu răspunsurile la acest interviu chiar în timp ce mă întorc dintr-o mică vacanță la Paris, după 100 de km parcurși pe jos pe străzile astea frumoase, pline de boulangerii, cafenele și buticuri chic. Și mă întorc un pic cu gândul în Sicilia pe care am văzut-o vara trecută, într-o livadă de măslini care s-a ivit în fața noastră în timp ce mergeam pe o caniculă incredibilă spre o plajă sălbatică, unde am mâncat pepene roșu cu lămâie culeasă atunci și stoarsă proaspăt. Am stat în hamac, am respirat adânc, am uitat de mine și de orice și doar am privit măslinii.

Daydreaming (foto: arhiva personală)

Pe Andreea Mitran o puteți găsi pe:

Alte câteva proiecte foto făcute de ea care să vă ajute să-i cunoașteți stilul.

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Ziua Internațională a Cărții 2022: Ce înseamnă lectura pentru tine?

Ce ocazie mai bună să povestești despre magia cărților decât în ziua dedicată lor? Ei bine, cu toții aducem cărțile în discuție de-a lungul vieților noastre, fie că le citim, fie că-i întrebăm pe alții de ce o fac, depinde în ce tabără ne aflăm. Chiar, tu ce ești, cititor de cursă lungă sau cel care nu poate înțelege de ce unii stau cu nasul într-o carte de dimineață până seara?

Oricum ar fi, cred că măcar o dată pe an trebuie să ne aplecăm asupra înțelepciunii pe care ne-o oferă cărțile, a sprijinului pe care ni-l acordă atunci când ne este greu și ne simțim pierduți. Merită și ele o zi în care să fie celebrate, pentru cât de multe lucruri ne oferă ele nouă de-a lungul unui an sau mai bine zis, anilor. Rândurile dintr-o carte, citite la momentul potrivit, oferă sens, cunoaștere, vindecare și, mai presus de toate, bucurie. Cel puțin asta îmi oferă ele mie de fiecare dată când pun mâna pe cartea de care am nevoie pentru a înțelege în profunzime lucrurile care se întâmplă, cu mine sau cu cei din jur.

Povestea mea alături de aceste izvoare de cultură, începe demult. Întotdeauna am fost fascinată de ele, de paginile și culorile lor, de miros, de aspect, de cuvinte. Citeam chiar și atunci când nu știam să o fac, chiar dacă țineam cartea invers :) A fost întotdeauna o plăcere pentru mine să alunec între paginile unei cărți, în special atunci când realitatea era puțin prea dură cu mine și aveam nevoie de un spațiu unde să evadez ca să pot să o suport. După atâția ani, este tot remediul la care apelez atunci când am nevoie de timp de gândire și de acomodare cu tot ce se întâmplă. Recurg la lectură ca să călătoresc atunci când trebuie să stau într-un loc, ca să visez și mai frumos, ca să mă bucur de bucuria altora sau să experimentez stări și trăiri altfel inaccesibile.

Pentru mine, timpul petrecut în compania cărților este ceva care seamănă cu timpul petrecut alături de cel mai bun prieten, pentru că el nu te judecă, încearcă să găsească împreună cu tine răspunsurile la cele mai interesante întrebări, te ajută atunci când ai nevoie și este alături de tine în momentele dificile. Exact asta fac și cărțile. Și tocmai de aceea, pentru că prietenii și lectura merg mână în mână, i-am întrebat pe ai mei ce înseamnă pentru ei cărțile, respectiv lectura și vreau să vă împărtășesc și vouă cele mai interesante răspunsuri primite.

„Lectura - un loc și o stare. Locul în care pot fi eu, cu inima deschisă și mintea linștită. Totodată, starea spre care alerg ori de câte ori am nevoie de răspunsuri și motive să trăiesc autentic.”

- Rebeca T.

„Viață.

Cred că prima mea iubire a fost Domnișoara Christina a lui Eliade. Și zic iubire, pentru că-mi aduc aminte că tremura carnea pe mine când o citeam, simțeam că nu mă puteam opri. Gândurile mi se transformaseră în mii de firișoare care despicau rândurile cărții, citeam repede și vedeam toată acțiunea în fața ochilor. De asta, pentru mine e <viață> când citesc ceva ce-mi place.”

- Alina L.

„Cunoaștere. Mii de oportunități de cunoaștere. Relaxare, evadare.”

- Andreea M.

„Îmi aduc aminte de jocurile de-a prinsa din copilărie în care atribuiam unui obiect sau unui loc funcția de <casă> pentru imunitate. La fel și cartea, este o <casă> în jocul ăsta în care alergăm să prindem un loc mai bun în ierarhia socială. Deschizi cartea și parcă uiți, pentru câteva clipe de agitația de care ne lăsăm înconjurați. Te refugiezi în lumea conturată în carte și e frumos.

Însă noi nu trebuie să uităm ceva. Cărțile sunt și o valoroasă sursă de inspirație. Poți să ai o rezolvare de găsit la o chestiune și să-ți găsești inspirația unde te aștepți mai puțin: de pildă, aleatoriu, într-una dintre lecturile parcurse. Trebuie să cauți inspirația în orice, să formezi legături. Și evident că o carte poate servi și la documentație în scop profesional.

Te îmbogățește.”

- Mihai M.

"Cititul mă scoate din viața reală și mă duce în cu totul altă lume sau în alte lumi, pe care efectiv le ador. Îmi place când înțeleg cărțile, când simt ceea ce simt și personajele, când nu mă mai pot dezlipi de carte pentru că am devenit una cu ea.”

- Andreea V.

„Știu că pentru mulți cărțile reprezintă o metodă facilă prin care se bucură de mici pauze de la rutina prevalentă din viața lor, dar și de la lumea care îi inconjoară. Si zău, e o metodă bună să te relaxezi, însă sinapsele mele se coordonează într-o cu totul altfel de direcție. Găsesc lectura intrigantă tocmai prin prisma faptului că îmi oferă posibilitatea să descopăr viața, altfel decât o cunosc eu, să înțeleg că ceea ce mă inconjoară nu reprezintă decât realitatea de care eu sunt conștientă, adică, o porțiune insignifiantă. Citesc pentru că lectura dezvoltă simțul frumosului și mă îndrumă spre a înțelege cu adevărat diferențele dintre bine și rău, dintre frumos și urât, și, cel mai important pentru mine, dintre ceea ce merită apreciat si ceea ce nu constituie o chestiune demnă de apreciere. De fapt, oamenii care au orizonturile restrânse, care nu se informează despre aspecte existențiale ale vieții, care nu citesc poveștile altora, sunt, de obicei, ușor de impresionat, ușor de influențat. Nu cred că ai cum să apelezi pentru totdeauna la "experiența de viață". Desigur, fiecare parcurge un drum al vieții care îl modelează într-un mod unic, dar, citind poveștile și gândurile altora, reușim să facem ceva mai mult decât a supraviețui- trăim. Oricât de metaforic și clișeic ar suna faptul că "cititul îți dă aripi", iată că perspectiva din care privim și scopul pentru care lecturăm chiar ne conferă posibilitatea de a zbura. Iar, în acest zbor, mai prindem câte o o bucățică de cultură străină, câte o învățătură, devenim mai înțelegători și mai empatici, și, în definitiv, mai conștienți de viața despre care nu ar trebui să ni se spună cum să o trăim, ci să ne formăm individual propriul drum și scopuri unice. Așa că, dacă celelalte motive nu vă îndeamnă prea tare să puneți prea curând mâna pe o carte, încercați să priviți lectura ca pe o modalitate de a vă recupera viața.”

- Miruna C.

Se spune, în rândul oamenilor de la noi din țară, că tinerii nu mai citesc, că nu le mai plac cărțile. Nu știu ce să spun... Cunosc destul de mulți oameni care devorează cărți pe bandă rulantă. Mărturie stau și rândurile de mai sus, venite de la prietenii mei cititori, care fie au 18-19 ani ca și mine, fie sunt un pic mai mari sau un pic mai mici. Mă rog, ideea e că lectura încă nu și-a pierdut valoarea pentru generațiile de acum, deși tinerii nu mai sunt la fel de atrași de ea. Asta pentru că nimeni nu depune eforturi și nu le arată în ce fel te pot răsplăti cărțile dacă știi cum să te raportezi față de ele, cum să le asculți și cum să le înțelegi. Eu sunt un caz fericit, mama mea a avut grijă ca de mică să-mi insufle dragostea pentru cuvântul scris și rostit, dar și pentru paginile proaspăt scoase din tipar. Dar știu că alți copii nu au același noroc, iar la școală profesorii consideră că nu e responsabilitatea lor să-i facă pe copiii să prindă drag de carte. Și așa ajung unii adulți să fie cum sunt pentru că n-au descoperit portalurile și miile de oportunități pe care le deschid cărțile. Le-a fost teamă să pătrundă în povești poate pentru că n-o să le înțeleagă sau ca să nu se piardă pe ei, dar nu și-au dat seama că renunță de fapt la copilul interior și nu-i mai dau răgazul să se bucure, ci doar să se afunde în grijile de zi cu zi...

Am mai multe resurse (citate, podcast-uri, recomandări de cărți musai și ilustrații) care-mi plac mult și despre care vreau să vă povestesc și pe care le puteți încerca/căuta dacă v-am făcut poftă de lectură, în această zi specială.

O să încep cu un citat dintr-o carte a unui autor pe care deja știți că îl apreciez mult - „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig. Pe scurt, este despre modul în care cărțile portretizează, de fapt, miile de universuri posibile, în care putem păși doar dacă dăm pagina. Bine, este mai mult decât atât, dar vă las pe voi să descoperiți magia acestei cărți.

Că tot am adus vorba despre o carte publicată la editura Nemira, vă spun și despre podcast-ul lor, Books Are Magic. Gazda lui este Filip Standavid, care are invitați noi și interesanți la fiecare ediție, tratând diferite topicuri, toate episoadele având drept subiect central cărțile și magia lor. Mi-a atras atenția de curând episodul cu numărul #18, intitulat „Cum facem să citim mai mut?”.

https://open.spotify.com/episode/2ce5QfSqAT7OyTDFhJ4CPc?si=14600542c3c94f88

Acum a venit timpul să vă povestesc despre o ilustratoare din New York, a căror desene mi-au atras atenția pentru că adesea au drept subiect central... cărțile. Fie că vorbim de tineri care își petrec timpul în biblioteci, în librării sau citind în fotoliul sau pe canapeaua de acasă, sunt convinsă că fiecare cititor „de cursă lungă” se va regăsi în cel puțin unul dintre desenele ei. Pe Jenny Kroik o găsiți pe Instagram, acolo unde își publică majoritatea lucrărilor, dar aveți posibilitatea să cumpărați ilustrațiile pe care le face de pe site-ul Society 6. A, și ca să nu uit, lucrările ei sunt publicate alături de scurte povestioare sau articole în The New Yorker.

Una dintre ilustrațiile făcute de @jkroik care mi-a plăcut cel mai mult pentru că-mi aduce aminte de mine când călătoresc într-un oraș nou și intru musai într-o librărie.

Următorul lucru pe care vreau să vi-l aduc în atenție este „locul de citit”. Știați că fiecare cititor are locul lui preferat unde citește? Ei, dacă nu, vă spun eu acum. Al meu, spre exemplu, este în hamac, vara la soare, la țară. Acolo cred că am „devorat” cele mai multe cărți și e și locul unde am început să prind drag de cărți cu mult timp în urmă, parcă într-o altă viață. Las mai jos o galerie cu fotografii ce cuprind locurile în care-mi mai place să mă opresc pe-o clipă ca să savurez câteva pagini. Locul tău preferat de citit unde este? Scrie-mi mai jos în comentarii.

Îmi place să citesc în orice cafenea Tucano, mai ales pentru că pot alege cărți chiar și de pe rafturile mini-bibliotecilor lor.

Îmi place să citesc când călătoresc.

Fie că o fac în tren sau când ajung la locație, îmi place să mă bucur de cărți atunci când vizitez locuri noi. Și ghici ce, am obiceiul ca din fiecare librărie a orașului pe care-l vizitez să plec cu cel puțin un semn de carte pe care să-l adaug colecției mele.

Îmi place să citesc în librăriile din diferite orașe. Parcurg pe scurt descrierile cărților și dacă-mi atrag atenția, mă așez într-un fotoliu și degust 2 sau 3 pagini.

De asemenea, vreau să vă împărtășesc și metoda pe care o folosesc de ani buni pentru a-mi ține evidența cărților citite și a citatelor preferate din ele, înainte de a apărea Goodreads și Basmo (despre această aplicație o să detaliez puțin mai jos). Ei bine, metoda mea este una clasică și include un caiet Gorjuss cu o fetiță ce stă pe un teanc de cărți, un pix de culoare neagră cu vârful subțire și stiloul cu cerneală albastră. Astea sunt instrumentele de care am nevoie pentru a ține evidența cărților citite. Notez numărul cărții în ierarhia mea, titlul și autorul ei, iar dedesubt notez data la care am început cartea și data la care am terminat-o. În lateral adaug fie P (de la carte proprie/personală), fie B (de la bibliotecă) sau Î (de la împrumutată de la cineva), ca să știu și mai bine dacă e în biblioteca mea, în cea județeană sau în biblioteca unui prieten de-al meu. Am ajuns în prezent la 393 de cărți citite și mă pregătesc să dau în curând petrecerea de 400 de cărți, pentru că da, când „ating” o nouă sută dau o petrecere cu tematica cărți. Prima sută am atins-o în 2015 și, de atunci, a început tradiția asta frumoasă, care mă ambiționează să citesc mai mult și mai mult. Citatele le scriu în carnețelele cu pagini ce au aspect învechit de la Humanitas. Notez întâi titlul și autorul, și apoi citatele care mi-au atras atenția împreună cu paginile unde pot fi găsite.

Caietele unde țin evidența cărților citite și a citatelor din ele care mi-au plăcut mult.

Vă spuneam mai sus că o să vă povestesc și despre aplicația Basmo. Ei bine, este o aplicație pentru telefon unde poți stoca gânduri, idei sau citate de care te lovești atunci când citești o anumită carte. Toate cărțile disponibile pe Goodreads sunt disponibile și pe Basmo, deci sunt șanse puține să nu găsiți cartea pe care o citiți și chiar dacă ar fi așa, puteți adăuga chiar voi cartea în baza lor de date. E foarte utilă, mai ales când nu poți să îți notezi citatul sau gândul care ți-a trecut prin cap referitor la un pasaj, imediat ce l-ai citit. E mult mai la îndemână și mai facil. Plus că le găsești grupate pe toate acolo și le poți accesa foarte rapid dacă ai nevoie de ele sau dacă vrei să revezi o anumită idee. Le poți, de asemenea, distribui cu alții, împărtășindu-ți ideile legate de o anumită carte sau de un anumit pasaj. Mai sunt multe alte facilități, despre care puteți citi aici: https://basmo.app/. Cititorii care colecționează citate din cărțile pe care le parcurg știu că vor fi recunoscători pentru această aplicație magică și la fel cum și eu am aflat de la altcineva desprea ea, m-am gândit să nu o țin doar pentru mine :)

Așa arată interfața Basmo, iar acestea sunt ultimele cărți din care am extras citate.

Spre final, mai vin cu două recomandări pentru îndrăgostiții de cărți. Prima - „Citește! te rog, citește!” a lui Felicitas von Lovenberg - o carte despre plăcerea lecturii și despre beneficiile ei, pe care orice om care prețuiește valoarea cărților ar trebui să o aibă în bibliotecă. E pentru toți cei care nu se lasă de citit, o discuție tete-a-tete între operă și cititorul ei.

A doua - „69 de motive stupide ca să te apuci de citit” un proiect comun Adenium și Hyperliteratura - este un ghid util pentru cei interesați de literatură, la începutul formării unei biblioteci (și a unei culturi generale vaste), și în același timp o carte savuroasă pentru cunoscători, pentru împătimiții cititului, care vor găsi cu siguranță viziuni proaspete asupra cărților, alături de titluri și autori noi. Și, cum nu am fotografii realizate de mine cu această carte, o să vă las un citat din ea care sper să vă convingă că merită să-i acordați atenție.

„În fiecare dintre noi se află un colecționar de povești, întâmplări sau simțăminte. La final, expunem o carte a vieții, înscrisă pe chipuri și în lumea interioară, care înregistrează tot ceea ce este semnificativ pentru noi. Prin lecturi colecționăm comportamente specifice personajelor noastre, după care le cultivăm în viața socială. Astfel, devenim noi înșine suma celor văzute sau doar imaginate. Alteori colecționăm obiecte care să confirme că ceea ce s-a petrecut în noi înșine și în afara noastră este cât se poate de real.”

- Hyperliteratura

Mulțumesc că m-ai citit și de această dată! Îți doresc să ai cât mai multe lecturi faine și pline cu sens!

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Mirela Oprea - omul care te ajută să-ți îndeplinești lista de visuri

„Omul care vede lucruri frumoase în locurile în care alții nu văd nimic” - cred că aceasta este fraza cea mai potrivită pentru a o descrie pe invitata mea din acest interviu. Pe Mirela Oprea am descoperit-o atunci când a vorbit, în cadrul evenimentului TEDx Zorilor Salon Human : Kind din 2021, atât de frumos despre îndeplinirea visurilor și care sunt argumentele științifice care atestă beneficiile acestui proces. Când a pomenit despre ateliere de Dream Management, o carte pe acest subiect, chiar și despre o școală pe aceeași temă, am căutat rapid pe Google despre acest concept și am fost fascinată de tot ceea ce am citit și de tot ceea ce și-a propus să facă pentru a-i ajuta pe oameni să-și clarifice și să-și îndeplinească visurile. Cum eu sunt o „visătoare” din fire, am simțit că acest concept este despre și pentru mine. Imediat cum am putut, mi-am comandat cartea, pe care am citit-o din scoarță în scorță, savurând fiecare pagină și idee. Am descoperit foarte multe informații valoroase despre noi ca oameni și ce poate face creierul nostru dacă îi dăm voie sau îl sprijinim, despre ce poți face ca să devină realitate cele mai interesante și mai diverse visuri ale tale și ale altora, iar pe lângă toate astea am descoperit și foarte multe povești fascinante despre oameni și modul în care dorințele lor au devenit realitate cu puțin ajutor. Ei bine, sper ca după acest interviu să vă convingeți de ceea ce înseamnă sintagma „a lucra la visul tău” și că veți avea curajul să vă urmați calea pe care v-o doriți pentru voi, nu cea pe care v-o recomandă sau impun alții.

Mă bucur că am avut ocazia să vorbesc cu o femeie atât de fascinantă și puternică în „Luna femeii”, chiar înainte de „Ziua Internațională a Femeii” și îmi doresc ca fetele/femeile care mă citesc, să-și valorifice potențialul la maximum și să facă exact ceea ce visează să facă și să aibă încredere în forțele proprii, pentru că vor reuși.

Care sunt acele cuvinte care reușesc să vă descrie pe deplin?

Sincer... nu ştiu. E tare greu de ales un set de cuvinte. Nu m-am gândit niciodată la asta. Am fost mereu în schimbare şi re-inventare personală, aşa că poate acestea sunt două dintre cuvintele importante

Mirela Oprea - coach, autor & dream manager (foto: arhiva invitatei)

Ce înseamnă să fii un Dream Manager? Povestiți-mi parcursul dumneavoastră spre această titulatură și de unde a venit ideea de a-i ajuta pe oameni să-și îndeplinească visurile?

Spus foarte simplu, un Dream Manager este o persoană care susţine alte persoane să îşi identifice şi să îşi realizeze aspiraţiile personale. Există două „adevăruri” pe care le promovăm în comunitatea noastră. Primul este că toată lumea are nevoie de un Dream Manager. Noi toţi ne realizăm visurile în măsura în care suntem încurajaţi şi susţinuţi. Nimeni nu poate realiza aproape nimic de unul singur. Al doilea „adevăr” este că oricine poate fi Dream Manager, mai ales: părinţii, cadrele didactice, managerii, antreprenorii, soţii şi soţiile etc. Uneori suntem Dream Manager chiar fără să ştim şi fără să vrem. Ceea ce facem noi, cei din comunitatea de Dream Management diferit este că ne folosim de puterea ştiinţei pentru a ajuta oamenii să se angajeze şi să se menţină pe drumul visurilor lor. Învăţăm despre şi punem în lucru concepte şi tehnici din ştiinţe precum: ştiinţa comportamentului uman (behaviour science), psihologie, ştiinţa funcţionării creierului, ştiinţele comunicării etc.

M-am întâlnit prima oară cu acest concept citind cartea „The Dream Manager” a lui Mathew Kelly. Este povestea un pic romanţată a unei companii din Statele Unite în care managementul a decis să ajute oamenii să îşi realizeze obiective persoanele. Nu faimoşii KPIs, ci obiective simple, visuri, precum cumpărarea unei case, o vacanţă deosebită, etc. Am fost fascinată de idee şi mi-am dorit ca ea să fie adaptată pe scală largă. 

La începutul cărții dumneavoastră, într-o notă menită să-l ajute pe cititor să decidă dacă să cumpere cartea, precizați că sunteți o cititoare avidă. Când a început să vă captiveze lectura?

În şcoala primară. Citeam toate cărţile de poveşti pe care puteam să pun mâna, iar apoi am învăţat să merg la biblioteca din cartier. A fost o mană cerească momentul în care s-a deschis acea bibliotecă. În câţiva ani am citit toate cărţile de poveşti pe care le aveau, dar ce noroc că între timp am crescut şi am început să trec la romane. :)

Mirela, cititoare avidă (foto: mirelaoprea.com)

Care sunt acele cărți care v-au format ca om și care sunt cele care v-au format ca profesionist în domeniul în care activați? Puteți face un top 3 pentru ambele categorii?

Nu, din păcate nu pot să fac un top 3. Am citit mii de cărţi şi fiecare a avut rolul ei mai mult sau mai puţin important. Fiecare mi-a înaripat fantezia, mi-a adus o informaţie valoroasă, mi-a deschis noi perspective, mi-a dat speranţă, m-a învăţat să gândesc sau să simt. În schimb, poate că aş putea să fac un top 3 al genului de cărţi care au fost cele mai importante pentru mine. Aş începe cu cărţile de psihologie pozitivă, care ne învaţă cum să ne cultivăm emoţiile pozitive, trăsăturile pozitive de caracter, compasiunea şi chiar fericirea. Apoi aş menţiona cărţile care popularizează descoperirile din domeniul ştiinţei funcţionării creierului şi al psihologiei. În fine, în ultima vreme sunt pasionată de cărţi despre schimbarea comportamnetului uman. Acestea – la nivel profesional. La nivel personal, aş menţiona mai ales scrierile autobiografice.

„If you can dream it, you can make it.” - Walt Disney

Ce i-ați spune unui cititor la început de drum ca să-l faceți să înțeleagă necesitatea și importanța lecturii, atât pe plan personal, cât și profesional?

Găseşte cărţile potrivite pentru tine! Dacă te plictiseşti citind, poate că încă nu ai găsit cartea potrivită pentru tine. Lectura e una dintre cele mai captivante şi fascinante activităţi umane. Aşa că dacă pentru tine nu e aşa deocamdată nu înseamnă decât că trebuie să cauţi ce ţi se potriveşte. La fel cum dacă mergi la magazin să îţi cumperi o pereche de pantaloni, nu renunţi dacă primele 3 perechi nu îţi plac sau nu îţi vin. Nu spui: „Gata, eu nu mai port pantaloni în viaţa mea”. Schimbi magazinul, mai cauţi un pic, poate ceri un sfat.

Într-un loc frumos, cu o carte magică (foto: arhiva invitatei)

Care credeți că este sau ar trebui să fie rolul literaturii în societatea actuală și de ce tinerii nu se mai simt atrași de lectură?

Acum e foarte multă competiţie pentru atenţia tinerilor. Social media în primul rând, dar nu numai. Eu nu cred că tinerii nu se mai simt atraşi de lectură. Sunt foarte mulţi tineri care citesc. Poate la fel de mulţi, sau chiar mai mulţi decât acum 10-20 sau 30 de ani. Adevărul e că nu ştim, pentru că nu se prea fac studii serioase.

Pentru cei care doresc ca tinerii să citească mai mult eu am două recomandări.

Una e pentru părinţi: „Părinţi, luaţi voi cartea în mână de când copiii sunt foarte mici. Copiii învaţă prin copierea comportamentului adulţilor. Dacă nu vă văd pe voi niciodată citind, de la cine să înveţe? Apoi, citiţi-le celor mici de la cele mai fragede vârste. Nu aşteptaţi să ajungă de vârstă şcolară: atunci e deja cam târzior”.

A doua recomandare e pentru edituri: „Dragi editori, cu tot respectul, dar voi nu ar trebui să fiţi în business-ul de tipăritură de carte, voi ar trebui să fiţi în business-ul de promovare a lecturii. Deci organizaţi evenimente, momente şi adevărate trend-uri, mişcări sociale care să încurajeze lectura. Nu staţi pasivi, pentru că vă pierdeţi piaţa. Nu e corect să deplângeţi faptul că aşa de puţini români citesc dacă voi nu aveţi iniţiative serioase de încurajare a lecturii. Cine să cultive această piaţă dacă nu voi?”.

Aveți un motto după care vă ghidați în viață? Dacă da, care este acela și cum vi l-ați ales/creat?

Sunt multe citate motivaţionale frumoase, dar eu nu prea cred în ele, pentru că viaţa e schimbătoare şi ce se potriveşte într-un moment, poate nu se mai potriveşte în altul. Mi-a plăcut un citat atribuit lui Walt Disney care a spus: „If you can dream it, you can make it”.

Cartea „Dream Management” disponibilă în toate librăriile online (foto: carturesti.ro)

La momentul actual foarte mulți oameni sunt nefericiți pentru că fac ceea ce nu le place, iar marea lor majoritate nici nu îndrăznesc să își imagineze cum ar fi să își descopere menirea și să o practice. De ce s-a ajuns aici și care ar fi posibilele soluții?

De multe ori se ajunge aici pentru că talentele naturale ale copiilor sunt inhibate, pe motiv că nu o să fie bănoase: „Ce e aia să te faci actriţă / asistent social / profesor / etc. Ai înnebunit? Noi suntem familie de arhitecţi.” Am o prietenă care a avut o pasiune pentru istorie toată viaţa ei. Dar tatăl ei a fost avocat şi a descurajat-o: „O să ajungi o amărâtă de profesoară la ţară”. A renunţat şi a lucrat mulţi ani în alte domenii. De curând mi-a scris fericită că predă istoria într-un liceu din oraşul nostru şi că e cea mai fericită persoană.

Posibile soluţii? Eu o iau tot pe cale ştiinţifică. Există studii şi cercetări care arată cum se produc reorientările profesionale de succes. O carte de căpătâi pentru mine în acest sens este „Identitatea profesională” de Herminia Ibarra, care a descoperit câteva strategii neconvenţionale pe care ea le recomandă şi pe care eu le-am aşezat la baza intervenţiilor mele cu cei care sunt în aceste situaţii.

Cum a venit ideea de a face atelierele de „Dream Management” și cum îi pot ajuta acestea pe oameni să își îndeplinească visurile și să devină cele mai bune versiuni ale lor?

Cum spuneam, după ce am citit cartea lui Matthew Kelly, care a avut un impact deosebit asupra mea. Mulţi oameni au pornit pe drumuri noi în urma atelierelor şi cred că acest lucru a fost posibil pentru că am aşezat multă ştiinţă la baza a ceea ce promovez.

Înainte de începerea unui webinar de Dream Management (foto: life.ro)

Care ar fi cel mai la îndemână exercițiu pe care ar putea să-l facă un cititor pentru a fi mai aproape de identificarea și împlinirea visului său?

Sunt multe exerciţii. Câteva le-am descris pe site-ul meu. Exerciţiul de la care pornim mereu este „Lista Visurilor”. O listă cu 100 de visuri, pe diferite domenii ale vieţii: sănătate, relaţii, timp liber, carieră etc.

„Am citit mii de cărţi şi fiecare a avut rolul ei mai mult sau mai puţin important. Fiecare mi-a înaripat fantezia, mi-a adus o informaţie valoroasă, mi-a deschis noi perspective, mi-a dat speranţă, m-a învăţat să gândesc sau să simt.”

Care este definiția visului care vă încântă cel mai mult și de ce?

Un vis este un viitor mai bun în căutarea unui arhitect care le va arăta altora cum să îl transforme în realitate. Îmi place această definiţie pentru că ilustrează faptul că nu suntem singuri pe calea realizării lui. O a doua definiţie care îmi place este: “Un vis este o imagine a viitorului care îţi energizează mintea, voinţa şi emoţiile şi care te inspiră să FACI tot ce poţi ca să îl realizezi.”

Atunci când suntem tineri e important să avem modele care să ne inspire să devenim mai buni și mai buni în ceea ce facem și la care să ne raportăm atunci când ajungem la maturitate. Dumneavoastră aveți astfel de modele? Ce ați luat de la acestea și ați interiorizat?

Modelele mele sunt mai ales autorii cărţilor pe care le citesc. Îmi place să citesc despre autorii cărţilor mele preferate. Să le înţeleg contextul, psihologia, contribuţia la umanitate dincolo de scrierile lor.

Omul cu visurile - mereu cu zâmbetul pe buze (foto: profilul de Facebook al invitatei)

Pentru că denumirea seriei sub care se va publica acest interviu se numește „interviuri-poveste”, o să vă rog să împărtășiți o poveste care v-a inspirat și v-a motivat să vă continuați activitatea.

O să împărtăşesc o proveste despre Ionuţ, fratele meu, de meserie actor. Când s-a mutat în apropierea ghettourilor din Ferentari, cel mai rău famat cartier din Bucureşti, ca să fie mai aproape de copiii cu care crease trupa de teatru Playhood, mi s-a strâns inima. Droguri în venă, clanuri, interlopi, trafic de carne vie – astea erau cuvintele cu care asociam zona aceea. Cum să se ducă să locuiască acolo singurul meu frate? Nu l-am întrebat despre visul lui. Ce vis putea să crească acolo? La un atelier de Dream Management a venit Mădălina, partenera lui. Cu o voce mică ne-a vorbit despre visul lor. O casă, un refugiu, un loc în care cei mai improbabili artişti ai României să găsească mentori şi aparatură care să îi ajute să crească.

Era mai rău decât îmi imaginasem. Spre ruşinea mea, sperasem că nu exista nici un vis. Dar visul era şi încă mare. Aş fi vrut să mă duc la Mădălina şi să o scutur. “Fată, aţ’ înnebunit?”. Dar nu se făcea: eram doamna cu visurile. Participanţii au început cu întrebările, conform metodei COPIL, pe care am dezvoltat-o în comunitatea de Dream Management. Şi cum vreţi să arate casa asta? C de la clarificare! Şi cum aţi putea să transformaţi obstacolul x într-o oportunitate? Hopa, litera O de la obstacol. Şi ce ai putea să faci, un pas mic, care să te aducă mai aproape de visul tău? Iaca şi litera P.  Şi cine are inimă bună pentru visul vostru? Cine ar putea să vă ajute? Litera I. Şi cum vă construiţi liniştea mentală şi emoţională necesară? Litera L de la linişte.  Şi tot aşa, cu întrebări, cu încurajări, cineva să ajute cu o informaţie, cineva să vorbească cu altcineva şi din una în alta, anul trecut Mădălina, Ionuţ şi puştii lor, cu ajutorul Asociaţiei Zi de Bine, au inaugurat Studiourile Ferentari.

Ca această poveste sunt multe altele. Oameni care îmi scriu după un timp despre felul în care au reuşit să realizeze un vis pe care nu l-ar fi crezut posibil, dar despre care au vorbit totuşi la un atelier sau la un curs. Iar asta este motorul motivaţiei mele. Îmi dă energie şi mult sens în viaţă.

„Dacă te plictiseşti citind, poate că încă nu ai găsit cartea potrivită pentru tine. Lectura e una dintre cele mai captivante şi fascinante activităţi umane.”

Pe Mirela Oprea o puteți găsi pe:

Instagram

Facebook

Site-ul personal - mirelaoprea.com

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Alin Pandaru (Pandutzu) – băiatul pasionat de muzică live, care se bucură de tot ceea ce-i oferă viața

Alin Pandaru sau - așa cum este consacrat în industria muzicală - Pandutzu este omul care cunoaște pe toată lumea și toată lumea îl cunoaște pe el. De treabă, talentat și implicat, el și-a găsit un loc în ceea ce înseamnă industria muzicală de la noi și s-a făcut remarcat prin conținutul divers despre artiști pe care-l publica pe canalul său de YouTube. A cunoscut multe vedete, a stat de vorbă cu ele, le-a fotografiat sau le-a luat interviuri, astfel participând la sute de evenimente. Toate astea plus dorința de a face ceea ce-i aduce plăcere, i-au oferit un parcurs natural către un job la YouTube Music în Londra. Acum lucrează acolo, este mulțumit, experimentează tot ce înseamnă viața culturală a Londrei și revine în România pentru prieteni, familie și festivalurile de la noi. Ce înseamnă să fii atât de cunoscut, însă fără a fi celebru și care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru el, aflați din interviul de mai jos.

  • Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Un băiat pasionat de muzică live căruia îi place să împărtășească și cu alții pasiunea lui. Și care îi enervează pe unii cu steagul lui la festivaluri… :)

Panutzu și steagul #FindMe (foto: arhiva invitatului)
  • De unde a luat naștere pasiunea ta pentru concerte?

Chiar dacă merg la concerte de când mă știu, abia undeva prin 2009, după ce am fost la festivalul Peninsula alături de baieții de la iConcert.ro și am început colaborarea cu ei, a început să-mi placă foarte mult să merg la concerte, să fac fotografii și uneori să mai scriu și recenzii despre ele. Ajuta foarte mult faptul că primeam acreditare de presă pentru a face fotografii și recenzii și că nu trebuia să plătesc de fiecare dată bilet. La vremea respectivă chiar nu îmi permiteam să merg la atât de multe concerte... Dar a nu se înțelege că mergeam chiar gratis, pentru că “munceam” practic pentru acea acreditare. Și am pus între ghilimele munceam pentru că era de fapt un mix între plăcere și muncă.

  • Care au fost top 3 evenimente la care ai participat și de ce sunt ele însemnate pentru tine?

Greu de ales un top trei pentru că au fost foarte multe evenimente care au o însemnătate specială pentru mine. Fără a fi într-o ordine anume, aș spune concertul lui Robbie Williams de la București, la care am stat chiar în primul rând la gard și care a fost exact cum mi l-am imaginat. Ar fi și concertul Coldplay din Barcelona din 2016, când am avut ocazia să stau în photo-pit primele trei piese și să trag câteva cadre mișto cu trupa. Tot legat de Coldplay aș pune și concertul pe care l-au susținut anul trecut în Londra la O2 Shepherd’s Bush Empire, care a fost unul foarte restrâns, cu doar vreo 2000 de oameni. Și acolo am reușit să fiu în față (al 2-lea rând). Și ar mai fi multe altele…

„Am făcut cam tot timpul ce mi-a plăcut și am îmbinat de fiecare dată utilul cu plăcutul.”
  • Poți povesti 2 experiențe memorabile pe care le-ai trăit alături de un artist/artiști?

Prima cred că ar fi alergarea pe care am făcut-o cu Tudor Chirilă la început de 2009. Eram super fan Vama și încă sunt, evident, însă la vremea aia încă nu reușisem să interacționez în vreun fel cu Tudor, chiar dacă mergeam la foarte multe concerte de-ale lor. Eh, și într-o zi, a scris el pe blog că iese la alergat și că dacă mai vrea careva să vină. Și m-am dus, deși nu cred că alergasem vreodată mai mult de 1 km legat. Era o dimineață friguroasă, de februarie parcă, și ne-am strâns la Arcul de Triumf, eu, Tudor, Dragoș Bucurenci și încă vreo 4-5 fete. Și-am alergat de la Arc până la Piața Revoluției. Fetele au renunțat pe parcurs, dar eu am fost acolo până la final. Dragoș și-a continuat alergarea, iar Tudor m-a invitat la un ceai la Hilton. Și-acolo am avut ocazia să-l întreb tot ce voiam. Între timp, s-a mai apropiat relația și am și colaborat pentru câteva proiecte.

O altă experiență memorabilă a fost interviul cu Armin van Buuren pe care l-am făcut la Untold în 2018. La ediția respectivă am fost unul din bloggerii oficiali ai festivalului și printre avantajele acestei “distincții” a fost faptul că aveam acces în Media Village, iar înainte de festival, ca orice membru al presei, am întrebat dacă pot să fac și eu interviuri cu mai mulți artiști și am dat o listă dintre cei care veneau. Și de cele mai multe ori, artiștii au timpul super limitat pentru presă și interviuri, doar partenerii media mari au ocazia să stea de vorbă cu ei. De data asta însă, am avut noroc și am avut ocazia să stau și eu 5 minute de vorbă cu Armin van Buuren, care e unul din artiștii mei preferați. Este de altfel și cel mai “văzut” artist străin de mine, cred că de vreo 10 ori.

Pandutzu & Armin van Buuren la Untold 2018 (foto: arhiva invitatului)
  • Pasiunea pentru fotografie a existat dintotdeauna sau a fost ceva ce ai descoperit că-ți place să faci o dată cu mersul la concerte? Poți alcătui un top 3 al cadrelor pe care le-ai făcut la evenimente, de care ești cel mai mândru?

Pasiunea am descoperit-o din mers și în continuare mă consider fotograf amator de concerte. Sunt o groază de colegi mult mai talentați și mai creativi decât mine și uneori încerc să “fur” meserie de la ei. Dar în mare parte, încerc să rămân la ale mele și să trag cadre simple în limita echipamentului de care dispun.

Poza de care sunt cel mai mândru este una cu Chris Martin de la concertul Coldplay din Barcelona de care am povestit mai sus. Mi-am și printat-o și-o am pe perete.

Chris Martin, solistul Coldplay surprins de Pandtzu pe scenă în Barcelona, 2016 (foto: arhiva invitatului)

Tot pe perete, dar într-un format mai mic, este și fotografia asta cu Guess Who de la lansarea albumului “Un Anonim Celebru” de la Arenele Romane din 2017. A ajuns chiar și coperta albumului “Guess Who – Un Anonim Celebru (Live la Arenele Romane)”.

Fotografia de copertă pentru „Guess Who – Un Anonim Celebru (Live la Arenele Romane)”, făcută de Pandutzu (foto: arhiva invitatului)

Și tot de la Arenele Romane, îmi place foarte mult și fotografia asta cu Adrian Despot de la concertul lor aniversar Vița de Vie - 20 de ani. Evident că și pe asta am printat-o.

Adi Despot, la Arenele Romane, concert aniversar Vița de Vie - 20 de ani, surprins de Pandutzu (foto: arhiva invitatului)
  • Povestește-mi, te rog, despre schimbarea pe care ai făcut-o în urmă cu aproape 3 ani și asumarea deciziei de a pleca la Londra pentru a lucra la YouTube Music. Cum te-ai acomodat și ce ai sfătui un tânăr care s-ar găsi în aceeași situație ca și tine, atunci, să facă acum?

Sincer să fiu a fost o decizie foarte ușoară, culmea. Asta și pentru că job-ul mi se potrivea foarte bine și era pasul firesc în “carieră” mea din industria muzicală. Adică tot ce făcusem până acum mă adusese în punctul ăsta și aș fi fost cel mai fraier să nu profit de această oportunitate.

Acomodarea n-a fost chiar atât de grea, pentru că veneam deja dintr-un oraș mare, eram obișnuit cu agitația, aglomerația, dar și cu oportunitățile pe care ți le oferă un astfel de oraș. Pentru mine Londra e cel mai potrivit loc pentru concerte și tot felul de evenimente culturale, toată lumea vine aici.

Ca sfat pentru un tânăr în poziția mea ar fi să profite de fiecare situație. Viața e prea scurtă să trăim cu regrete. Și vorba aia: “mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât ceva ce n-ai făcut”.

Pandutzu la Londra (foto: arhiva invitatului)
  • Cum s-a văzut pandemia din perspectiva ta, locuind în Londra, dar venind și în România destul de des? Ce te-a impresionat cel mai tare în aceste vremuri?

Nu pot să spun că nu m-a afectat toată nebunia asta cu pandemia, însă nu pot nici să mă plâng foarte mult. Într-adevăr, n-am mai reușit să vin atât de des în țară precum o făceam înainte și am simțit un pic mai mult lipsa prietenilor de-acasă. Dar asta m-a ajutat cumva să mă rup un pic mai mult de România și să mă concentrez mai mult pe noua viața de aici. Am explorat mult mai mult Londra în perioada asta și am reușit s-o transform în noua casă.

Atunci când n-au fost restricții de zbor și-am putut să vin în România, am fost un pic surprins că lucrurile erau mult mai stricte în țară decât în UK și cumva abia așteptam să mă întorc la “normalitatea” din Londra.

Iar legat de lucrurile care m-au impresionat ar fi făptul că toată lumea a înțeles pericolul și că la început am stat cu toții în case, iar apoi, când au apărut și vaccinurile, s-a vaccinat toată lumea și am scăpat super repede de amenințare. Aici am fost un pic ironic, însă chiar aș fi fost surprins dacă era așa.

  • De-a lungul timpului, bănuiesc că au fost multe momente în care ai zis „Gata, renunț!”. Ce te-a făcut, totuși, să mergi mai departe pe drumul pe care ți l-ai ales? Ai avut mereu susținerea familiei pentru ceea ce făceai sau au existat și membri mai circumspecți în privința carierei pe care ți-ai ales-o?

Nu aș putea să spun că am avut momente în care am vrut să renunț. Pentru că n-am întâlnit totuși obstacole așa mari în “drumul” meu. Am făcut cam tot timpul ce mi-a plăcut și am îmbinat de fiecare dată utilul cu plăcutul. În mare parte am avut susținerea familiei și n-au fost niciodată discuții foarte serioase pe tema asta. Doar frati-miu mă mai tachina așa din când în când și mă întreba când o să-mi găsesc și eu un “job serios”.

Bucuria de a merge la concerte și festivaluri (foto: arhiva invitatului)
  • Atunci când suntem tineri este esențial să avem modele sau oameni care să ne inspire și să ne facă să ne dorim să devenim mai buni și mai buni în ceea ce facem. Tu ai avut astfel de oameni și dacă da, cum te-au ajutat să fii tu, cel de astăzi?

Uhmm, nu cred că aș putea să spun că X sau Y ar fi un model clar de la care m-am inspirat. Am luat câte puțin de la fiecare din oamenii cu care am interacționat sau pe care i-am urmărit în aria mea de interes. Însă, cu siguranță, multe au venit de la părinții mei.

„Viața e prea scurtă să trăim cu regrete.”
  • Sunt curioasă ce cuprinde playlist-ul tău, așa că poți asocia 3 piese cu 3 cărți pe care le-ai citit și care te-ai impresionat?

Aici nu m-ai nimerit chiar așa bine, pentru că nu citesc foarte mult… Nu m-a prins treaba asta niciodată, însă nu e timpul pierdut. Una din cărțile mele preferate, din puținele pe care le-am citit, este “Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Este de altfel o carte pe care o recitesc din când în când pentru că o înțeleg diferit de fiecare dată. Dacă ar fi să-i asociez o piesă, aș merge pe “A Sky Full of Stars” de la Coldplay (știu, iar Coldplay, dar asta mi-a venit acum în minte.)

https://www.youtube.com/watch?v=VPRjCeoBqrI
„A Sky Full Of Stars”

O altă carte care mi-a plăcut când eram mic este “Singur pe Lume” de Hector Malot. Aici piesa care îmi vine în minte e “Happier” de la Bastille și Marshmello.

https://www.youtube.com/watch?v=m7Bc3pLyij0
„Happier”

Iar a treia, ca să ieșim din zona de beletristică, e “Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” a lui Yuval Noah Harari, iar aici piesa care se potrivește e “The Bad Touch” de la Bloodhound Gang. Sau dacă e să mă leg un pic și de videoclipul piesei, se potrivește mai bine “Right Here, Right Now” de la Fatboy Slim.

https://www.youtube.com/watch?v=ub747pprmJ8
„Right Here, Right Now”
  • Care au fost cele mai importante lecții sau sfaturi pe care le-ai primit de la oamenii cu care te-ai întânit în ultimii ani și pe care crezi că ar trebui să le știe oricine?

Cred că mai mult de la viață am primit lecții, dar și în urma experienței de la Colectiv. Mi-am dat seama cât de fragili suntem și cum ni se poate schimba viața în câteva secunde. Am trăit-o acum și la modul colectiv odată cu pandemia și, mai recent, cu situația din Ucraina din prezent. Și de-aici lecția pe care am luat-o este că n-ar trebui să amânăm lucruri și să facem pe cât posibil mai mult din lucrurile care ne fac fericiți. Carpe diem. Știu că sună clișeic, dar chiar așa e. Și tocmai d-aia mă bucur cât mai mult de viață și de lucrurile care mă fac fericit. Ceea ce vă doresc și vouă.

  • Cum a luat naștere canalul tău de YouTube și care este cel mai drag proiect la care ai lucrat până acum?

Canalul meu de YouTube a luat naștere în 2006, ca un loc unde să pun clipuri pe care să le împart mai departe cu prietenii. Aveam acolo și încă mai am, înregistrări de la concerte sau mini clipuri editate de frati-miu cu diverse lucruri pe care le făceam.

Abia prin 2016 am început să postez serios, întâi cu o “emisiune” numită Vlog de Concert, iar apoi cu daily vlogging (#Pandaily), prezentând, și în același timp documentând, pentru mine lucrurile pe care le făceam. A fost o perioadă foarte mișto din care am învățat foarte multe, atât ca editor, cât și ca un creator de conținut. Plus că e foarte mișto să mă reîntorc acum la clipurile mai vechi filmate atunci și să-mi aduc aminte ce am făcut într-o anumită dată.

A fost însă destul de obositor și ajunsesem la burnout, tocmai d-aia am schimbat un pic strategia și am încercat să fac și altfel de clipuri, cu un subiect anume. Așa a luat naștere și proiectul “O săptămână cu …“, în care “urmăream” timp de o săptămână câte un artist, iar la final le arătam și videospectatorilor cum era o săptămână din viața artiștilor lor preferați. Am filmat alături de Alina Eremia, Guess Who, The Motans, Carla’s Dreams și Alex Velea.

https://www.youtube.com/playlist?list=PLX0dLnrPmQv3inmJfKYCILIu5tyZX3kmE
Playlist-ul cu toate episoadele ”O săptămână cu...”
  • Dintre toate clipurile postate de tine pe canalul de YouTube, mi-a plăcut foarte mult seria „100 de oameni din București” și am savurat fiecare episod. Cum ți-a venit ideea pentru conceptul acestui proiect și care a fost cea mai interesantă chestie pe care ai auzit-o cât filmai pentru el, de la oamenii din fața ta?

Mi-a plăcut foarte mult seria de clipuri “Fifty people, one question” și voiam de mult să fac ceva asemănător și în București. Iar când am primit propunerea de a filma un clip cu 100 de bucureșteni pentru a sărbători centenarul Marii Uniri, am zis că e momentul potrivit și așa a luat naștere seria de 10 clipuri.

Nu mai țin minte sincer chiar tot ce-am discutat cu oamenii respectivi, însă cel mai mult mi-a plăcut să discut cu domnul Gheorghe, care apare în primul episod. Din păcate mi-a făcut figuri microfonul atunci și nu s-a auzit suficient de bine…

https://www.youtube.com/playlist?list=PLX0dLnrPmQv0yQFcRftdO7cpG8vRA1ZZ9
Playlist-ul complet cu cele 10 episoade „100 de oameni din București”
  • În final, poți oferi 3 sfaturi pentru experiențe memorabile la concerte?

În primul rând, concertele se trăiesc cel mai bine în primul rând. Sau măcar prin primele rânduri. Asta dacă nu e prea mare haosul, dar în general, la concertele din România, e mai lejer.

Apoi, încearcă să asculți mai multe piese de la artistul pe care urmează să-l vezi. Nu doar “piesa aia”. Iar dacă o să fie și artiști în deschidere de care poate n-ai auzit, n-ar strica să bagi o ureche și pe piesele lor înainte de concert. E mai fain când știi deja versuri și poți să cânți alături de artiști.

Iar ca ultim sfat, mergi și singur la concert. Nu trebuie să ai mereu pe cineva cucare să mergi. Mai ales dacă e un artist care îți place foarte mult. Mergi și singur și cu siguranță o să mai întâlnești acolo alți oameni cu aceleași pasiuni muzicale ca ale tale.

„[...] n-ar trebui să amânăm lucruri și ar trebui să facem pe cât posibil mai mult din lucrurile care ne fac fericiți. Carpe diem.”

Pe Pandutzu îl puteți găsi aici:

Foto copertă: arhiva invitatului

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Cărțile care mi-au făcut anul 2021 mai bun

Așa cum v-am obișnuit, la final de an fac un bilanț al cărților citite, al citatelor cu care m-am îmbogățit și a lecțiilor pe care le-am învățat . Anul acesta a fost presărat de o gamă largă de categorii, titluri și autori. Am descoperit noi scriitori, români în special, și mi-am dat seama cât de valoroasă este literatura noastră prin prisma scrierilor recente. Vă invit să facem o călătorie literară la sfârșit de an, împreună, în rândurile de mai jos.

Cărțile de ianuarie - „Culorile uitării” & altele de Vasi Rădulescu

„Culorile uitării” pot spune că e cartea mea preferată de anul acesta și de aceea am trecut-o pe ea prima. Pot spune, de asemenea, că toate cărțile lui Vasi, fără excepție, au ceva special, stilul în care sunt scrise îți permite să te identifici cu ceea ce este așternut în pagini. Amintiri din copilăria autorului, povești inspirate din cariera sa de medic, povețe pentru suflet și minte, descrieri de peisaje, melodii și momente din viață - toate acestea dau o notă personală și foarte autentică cărților sale, tocmai de aceea vi-l recomand. Totodată dacă vreți să vă întregiți cultura și cunoștințele despre medicină, aveți ocazia minunată cu pachetele de pe site-ul său, https://drvasiradulescu.ro/shop-dr-vasi/.

„Vei strânge în tine nu ani, ci povești. Când iubești și trăiești cu uimire, devii un veritabil culegător de povești. La final o să merite. Să nu strângi ani, să strângi povești. Să nu stângi timp, să strângi trăire.”
Vasi Rădulescu

Cartea lui februarie - „Dosar permanent” de Edward Snowden

O carte tulburătoare, pe parcursul căreia te vei întreba mereu „eu ce aș fi făcut în situația lui?”. De la copilăria frumoasă și zbuciumată, la maturitate și la obținerea stigmatului de whistleblower, Edward Snowden ne arată că viața unui om este complexă, iar deciziile pe care acesta le ia sunt, adesea, contextuale și pline de alte și alte semnificații, care pot implica schimbări în viața profesională, dar și în cea personală, atunci când te aștepți mai puțin. Este un roman despre un om care preferă să se exileze ca să-și protejeze familia și puținii prieteni pe care-i avea, despre dragoste și cum ajungi să faci cele mai mari sacrificii pentru omul iubit.

„Nimic nu este mai greu decât să trăiești cu un secret care nu poate fi spus. Să-i minți pe străini în legătură cu o identitate sub acoperire sau să ascunzi faptul că biroul tău se află sub cel mai secret câmp de ananas ar putea să pară pe-aproape, dar măcar faci parte dintr-o echipă: munca ta o fi secretă, dar e un secret împărtășit și, prin urmare, o povară împărtășită. Există nefericire, dar și râsete.”
Edward Snowden

Din martie - „MoArt. Arta de a muri” de Andreea Russo

Este una dintre cărțile care mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Am mai povestit despre stilul în care scrie Andreea Russo într-un articol dedicat, însă trebuie să mai amintesc și aici ce scriitură curată, plină de sens, frumos și sensibilitate are. După cum îi spune și titlul, este o carte despre a muri, doar că singurul lucru care nu o face tristă e că vorbește și despre a trăi. Vorbește despre un om ce înțelege viața, cu tot ce are ea, de la oameni, la experiențe, la iubiri. Despre cum viața este o artă proprie.

„Cred că cel mai bine mă pot cunoaște prin artă. Când văd ceea ce creez, de fapt mă văd pe mine, fără măști, fără adaosuri. Devin într-atât de concentrat pe ceea ce fac, încât uit de mine, mă dedic în totalitate și-mi iubesc creația mai mult decât mă iubesc pe mine, asta înseamnă să fii creator, să te abandonezi pentru a putea crea.”
Andreea Russo

Încă una din martie - „Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

Sunt un om care este fascinat de tot ce are natura de oferit, iar cartea aceasta oferă o perspectivă atât de frumoasă aspra darurilor Mamei Natură. Personajul principal se luptă cu chemarea naturii și a pământului natal, ce are o forță aparte asupra ei și o face să se întrebe care este scopul ei. Precum și ce rol au avut părinții în această conexiune. Apoi încearcă să înțeleagă prin ceea ce trece, pentru a putea să fie ea însuși, alături de persoana iubită.

„Natura e superioară nouă, speciei umane. Noi însă ne încăpățânăm să devenim stăpânii ei, să o ținem în sclavia egoismului și înfumurării. Ea le rabdă pe toate, suferă și-și linge singură rănile, dar nu iartă. Crimele împotriva naturii sunt deseori trecute drept întâmplări nefaste. A făcut cineva vreodată închisoare pentru că a tăiat un copac, sau pentru că a călcat o floare, pentru că a folosit irațional un pahar cu apă sau pentru că a murdărit un râu? Nu. Noi căutăm pedepse doar atunci când la mijloc avem interese. Natura însă are legile ei. Și, în raport cu omul, e la fel de onestă. Culegi ceea ce semeni, în cel mai direct mod. Asta e prima lege a Ei pentru oameni.”
Vitali Cipileaga

Cartea lunii mai - „Pânza de păianjen” de Cella Serghi

Am rămas plăcut impresionată de stilul atât de poetic de a scrie al Cellei Serghi. Citindu-i cartea m-am întrebat: de ce nu e acesta genul de carte care să fie studiat la școală? Eu aș fi citit-o dintr-o suflare, așa cum s-a și întâmplat de altfel în mai, când am pus mâna pe ea. Nu știu dacă trebuie să-i fac vreo introducere sau dacă e de ajuns să spun că e unul dintre acei autori care merită citiți la orice vârstă și că e genul de carte de care nu te poți plictisi pentru că te poartă prin Bucureștiul interbelic, Balcicul de altă dată și prin alte locuri de poveste de la noi din țară.

„Insomniile nu mă mai sperie. Noaptea creează un fel de egalitate între oameni. În întuneric se nivelează inegalităţile. Ele iau viaţă de cum începe să răsară soarele şi se accentuează treptat.”
Cella Serghi

Una din cărțile de august - „Cartea alinării” de Matt Haig

Cred că nu mai e nevoie de cuvinte pentru a descrie stilul lui Matt Haig. Dacă ați mai citit și alte articole de pe blog, deja știți că este autorul meu preferat, iar bucuria a fost și mai mare atunci când cei de la editura Nemira au anunțat că vor publica anul acesta „Cartea Alinării”. În campania de promovare a acesteia la noi în țară apare sintagma „O carte ca o îmbrățișare” și nu cred că există o frază mai bună care să descrie această carte. E tot ce ai nevoie într-o zi ploioasă, într-un moment în care nu ești chiar în formă sau, din contră, când ești într-o dispoziție exuberantă și parcă ai vrea să mai adaugi un strop de magie. Capitole scurte, pline de sens și înțelepciune, de viață, de lucruri simple și frumoase, care o să-ți aducă garantat zâmbetul pe buze.

„Toți avem influență unii asupra altora. Toți suntem conectați în atâtea feluri văzute și nevăzute. Ceea ce probabil explică faptul că una dintre cele mai simple și mai rapide căi spre fericire pare să constea în a face pe altcineva fericit. Altruismul vine din egoism. Nimic nu ne face să ne simțim mai bine decât să ne gândim la noi înșine.”
Matt Haig

A doua carte din august - „Ted Talks” de Chris Anderson

O carte pe care îmi doream de mult să o citesc, datorită fascinației față de conferințele TEDx. De ce poveștile pe care le spunem și ni se spun sunt atât de importante? Ce înseamnă să vorbești în public și de ce ar trebui să știm cu toții cum să o facem? Cum se pregătesc cei mai mari speakeri ai lumii înainte de a ține un discurs și ce ponturi au pentru a-și îmbogăți apariția pe scenă?

Toate acestea sunt întrebări la care răspunde Chris Anderson și ajutoarele sale, iar tot ceea ce e în această carte e 100% aplicabil, mai ales pentru oameni care lucrează în domenii ce necesită discursuri în public sau pentru cei care pur și simplu își doresc să-și uimească prietenii cu abilitățile de oratori.

„Impulsionată de conectarea tot mai accentuată dintre noi, una dintre abilitățile cele mai vechi ale omenirii este în curs de reinventare pentru epoca modernă. M-am convins că mâine, chiar mai mult decât astăzi, a învăța să-ți prezinți ideile pe viu altor oameni se va dovedi o abilitate absolut necesară pentru [...] oricine, punct.”
Chris Anderson

Minunăția de septembrie - „Dragă Emmie Blue” de Lia Louis

Una dintre cele mai frumoase cărți de ficțiune citite anul acesta. Atât de emoționantă, de frumos construită și de veridică. Nu am mai citit nimic până acum de Lia Louis, dar pot spune că este o perlă nedescoperită de pe fundul oceanului de cărți și sunt norocoasă că mi-a căzut o lucrare de-a sa în mâini. Dacă vreți ceva care să vă miște până la lacrimi, personaje conturate frumos, elegant, complex de care să vă atașați și la care să vă gândiți mult timp după ce ați terminat cartea, sigur ăsta-i titlul pe care trebuie să-l căutați.

„V-ați cunoscut în niște circumstanțe deosebite, complet ieșite din comun. Tu ai lansat un balon, iar el l-a găsit peste ocean. Nu prea cred că există oameni care să se întâlnească așa și să nu creadă că e un semn.”

„Nimeni nu ar trebui să-și lase viața condusă de o greșeală.”
Lia Louis

Cartea lui octombrie - „Gânduri către sine însuși” de Marcus Aurelius

Această carte mi-am dorit să o citesc doar pentru că a recomandat-o o persoană la care țin și despre care consider că are niște gusturi alese în materie de lecturi. Și mă bucur că am avut ocazia să o țin în mâini, iar acum să o găzduiesc în biblioteca mea, pentru că e, într-adevăr, o carte cu adevărat specială, pe care orice tânăr ar trebui să o citească, ca să înțeleagă ce înseamnă de fapt să fii om, să trăiești în această lume, să te bucuri de lucruri simple, să fii muritor. Deși a fost scrisă acum sute de ani, este la fel de actuală și acum, la fel cum a fost și în prima zi și sincer, aduce liniște și echilibru când o citești pentru că parcă te conectezi la lumea de dinainte de pandemie, când totul era altfel și eram mai liberi și în fapte și în gândire și în emoții.

„Toate lucrurile se împletesc unele cu altele, legătura lor este sfântă și aproape nici un lucru nu este străin de altul. Căci sunt ordonate și împreună dau ordine și frumusețe aceleiași lumi. Și lumea este unică, cuprinzându-le pe toate, unic este Zeul care se găsește în toate, unică este substanța și unică legea, rațiunea comună tuturor ființelor inteligente, unic adevărul, dacă e adevărat că unică este perfecțiunea ființelor care au aceeiași natură și care participă la aceeiași rațiune.”
Marcus Aurelius

Cea de noiembrie - „Sensul vieții” de Mihai Morar în dialog cu părintele Necula

O carte surprinzătoare, un dialog între doi oameni foarte dragi sufletului meu, care rostesc cuvintele cu respect și măsură, știind exact câtă forță au acestea. O transcriere a dialogului de la podcast-ul Fain & Simplu, dintre Mihai Morar și Părintele Necula care o să te facă să te apleci mai mult către interior, către tine, către ce înseamnă să trăiești în pace și armonie cu mintea și sufletul. O carte care cuprinde stări și emoții, din care răzbate bucuria și recunoștința de „a exista”.

„Indiferent ce ne spune lumea sau ce urlă vocile din capul nostru, putem fi creatori: atunci când ne lăsăm adevărul să vorbească, atunci când vorbește tare inima. Suntem creatori atunci când ne dăm voie să fim.”
Mihai Morar

Cărțile lui decembrie - „Bine” & altele de Igor Guzun

Cărțile ideale cu care să sfârșești anul sau să-l începi sau să-l petreci. :)

Cărțile lui Igor Guzun sunt sensibile, adresate copilului interior. Sunt despre copilărie, sărbători, momente magice, oameni frumoși, tradiții, familie, bucurii mici pentru oameni mari. Adevărate guri de aer în gălăgia lumii de zi cu zi, care, vă garantez, o să vă aducă zâmbete în colțul gurii și lacrimi în colțul ochiului. Cartea „Bine” aș recomand-o ca fiind cea mai potrivită carte pe care puteți să o faceți cadou oricând, dar mai ales de Crăciun.

„Cartea este o poartă.

O poartă cu ei oamenii în geantă, în smartphone, în mașină, în valiză...

Ca să ajungă mai departe.”
Igor Guzun

Cărțile din articol le găsiți aici, în ordinea menționării lor:

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” - William Shakespeare


„Dacă îmi este dor de ceva, îmi este dor de vremurile fără de griji. În schimb, acum, bucuriile sunt mai mari.” - interviu cu Igor Guzun

Când am împlinit 18 ani, am primit câteva cărți. Poate părea banal, nu? Însă țin să vă spun că nu au fost orice cărți, ci au fost operele unui autor care m-a fascinat din prima clipă prin modul sincer și emoționant de a scrie. Igor Guzun este un scriitor din Republica Moldova și a publicat câteva volume care descriu perfect atmosfera melancolică care îi face unici pe moldoveni. Scrie despre frumusețea lucrurilor simple din viața unui om, despre iernile copilăriei, despre Crăciun, familie, despre ce înseamnă acasă, despre forța naturii, granițe, mâncare, cultură, cărți și oameni frumoși. Vorbește despre lucrurile reale, plăcute sau mai puțin plăcute, cu umor și o bucurie aparte.

În cărțile sale totul e festiv și plin de culoare, așa că m-am gândit că ar fi invitatul perfect pentru interviul din luna decembrie, ca să ne însenineze chipurile cu metafore și expresii bine construite, care ne vor fermeca și îndemna să păstrăm în suflet bucuria și magia sărbătorilor pe tot parcursul anului.

Sursa: Instagram - @guzunigor
  • Care sunt cuvintele care reușesc să vă descrie cel mai bine în acest punct al vieții dumneavoastră?

Uneori – mulțumesc. Mai des – Doamne ajută! Aproape mereu – cred că mai este. Și exact toate acestea într-o altă ordine. Dar de fapt nu prea caut cuvinte care să mă descrie pe mine cel mai bine. Noroc de întrebarea de aici, că altfel aș fi ajuns să mă gândesc la asta mult mai târziu.

Ceea ce încerc să fac în cărți și în viață este să găsesc cuvinte potrivite pentru a povesti lumea din jur, că este mai fascinantă și mai instructivă decât o fi lumea din interiorul meu.

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră lectura și care credeți că este sau ar trebui să fie scopul ei în societate?

Cred că a citi cărți este un pas spre a crea o nouă realitate sau un pas de a fugi de realitate. Depinde în ce direcție îl facem. Citim cărți, m-am gândit odată, nu pentru a fi deștepți, ci pentru a face lucruri deștepte. Esența este ce rămâne în urma noastră după ce am citit o carte sau o bibliotecă. O livadă sau un pustiu. Că dacă rămâne un deșert, înseamnă că toate aceste cărți au și fost citite în deșert.

S-ar putea întâmpla ca în câțiva ani sau în câteva secole, vom reuși să coacem o pâine doar dacă am păstrat peste generații carnetul în care mama își scria rețetele.

„Mie îmi place să merg, pe jos sau la volan, că atunci am ceva timp să-mi gândesc rândurile, ideile, rimele, cărțile.”
  • Mi se pare că ne-am îndepărtat tot mai mult de anumite valori considerate fundamentale, precum familia sau tradițiile, și aș vrea să vă întreb care sunt acele lucruri după care tânjiți, dar despre care știți că nu mai sunt posibile în aceste vremuri?

Încerc să rămân normal, să fiu nici nostalgic și nici antinostalgic, iar dacă las impresia că tânjesc după ceva înseamnă că nu mi-am publicat încă toate cărțile. Poate că într-adevăr anumite obiecte nu se vor mai întoarce, dar vreau să rămână de acum încolo tot ce am luat noi de la părinți și de la părinții părinților. Tocmai lucrurile care ne ajută să rămânem oameni.

  • În ceea ce privește sărbătoarea Crăciunului, de ce vă este cel mai dor sau care sunt tradițiile pe care le respectați în fiecare an alături de familie?

Dacă îmi este dor de ceva, atunci îmi este dor de vremurile fără de griji. N-au durat mult sau poate că nici nu au fost acestea chiar atât de fără de griji. E drept că acum grijile sunt mai mari, dar și bucuriile sunt mai multe. Iar Crăciunul înseamnă în primul rând bucurie. „O, ce veste minunată!” Poate că prindem timpurile în care „O, ce veste minunată!” va fi breaking news-ul fiecărui buletin de știri.

Crăciunul înseamnă cei câțiva oameni dragi alături. Iar dacă te prind sărbătorile cu ei undeva departe, vom intra undeva împreună și casa aceea va deveni îndată acasă.

„Acum mă emoționez când inima altcuiva începe să bată mai tare când citește o poezie de-a mea sau o carte și îmi spune secretul acesta.”
  • Cum erau sărbătorile odată? Ce s-a menținut și ce s-a pierdut? Povestiți-mi o amintire care vă este dragă din acele vremuri.

Sărbătorile de altă dată erau cu părinții. Iar în ajun participam la o adunare foarte scurtă pe la casele oamenilor, efectuând o anumită acțiune neobișnuită pentru o durată scurtă de timp. Aici am dat definiția flashmob-ului. Noi îi ziceam atunci colind.

Am luat din acele vremuri alte câteva chestii și le-am pus într-o carte care cred că va apărea în curând, poate chiar în acest an 2021. Am povestit acolo claca prin team building și crowdfunding, șezătoarea prin party și after-party și așa mai departy.

  • Spuneți-mi  despre cărțile pe care le considerați dumneavoastră „de  sărbătoare”,  fie că au drept subiect central magia,  fie că vă aduc aminte de niște clipe magice din viața dumneavoastră.

Am să spun despre trei cărți, chiar dacă toate cărțile au ceva magie în ele. „Amintiri din copilărie” (Ion Creangă) , „Aventurile lui Tom Sawyer” (Mark Twain) și „Micul Prinț” (Antoine de Saint Exupery). Sunt singurele cărți din viața mea pe care le-am recitit. Le-am citit o dată în copilărie și le-am recitit împreună cu fiica mea în copilăria ei. Sunt absolut fantastice, ca niște felii de tort de care nu te mai saturi. Pe restul cărților despre care credeam că o să-i placă ori o să-i prindă bine cândva fiicei noastre i le-am strecurat în ghiozdan, pe masă sau în laptop. Da, și mai avem o pasiune comună – Harry Potter (J.K.Rowling) – le-am citit pe toate, plus piesa, plus manualele, iar ea a revăzut de nenumărate ori filmele și tot discutăm dacă filmul e mai bun sau cartea.

Sursa: Facebook - Igor Guzun
  • Care sunt acele cărți care v-au impresionat pe deplin de când ați început să simțiți gustul lecturii și până acum? Puteți face un top 3?

Încerc să fiu consecvent. Acestea sunt: „Amintiri din copilărie”, „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Micul Prinț”. Plus alte câteva, dar respect formatul de top 3.

  • Acum aș vrea să vă întreb despre procesul de a scrie o carte. Ce a însemnat pentru dumneavoastră să vă vedeți cuvintele prinzând contur pe hârtie?

În tinerețe a însemnat una, acum – alta. Atunci inima începea să-mi bată mai tare când îmi vedeam un text tipărit într-un ziar, într-o revistă, iar în 1997 – în prima carte. Acum mă emoționez când inima altcuiva începe să bată mai tare când citește o poezie de-a mea sau o carte și îmi spune secretul acesta.

Cu scrisul cărților cred că e simplu. Ai o idee și muncești la ea ca să prindă contur și apoi – aripi care sunt coperțile. Sigur că în această muncă vrei să fii mai bun decât alții, și poate că e mai potrivit să fii mai bun ca tine cel din cartea precedentă, dar poate că cel mai bine e ca să nu te mai intereseze aici propria persoană, ci în primul rând, fata, băiatul, femeia sau bărbatul din fața ta, cel cu cartea ta în mână. Îți răspunde? Ce face după asta?

Sursa: Facebook - Igor Guzun
  • În cartea „Bine” din 2017 ați introdus și 8 ilustrate făcute de Irina Rusu, iar mie mi se pare cea mai frumoasă și mai originală carte, din câte am citit până acum, cu ajutorul acestui „artificiu”. Mi-ar plăcea să-mi spuneți cum v-a venit ideea și ce înseamnă cartea aceasta pentru dumneavoastră. 

Înainte de cartea „Bine” a fost, cu doi ani înainte, cartea „Vinil”. Și nu m-am așteptat ca această carte să aibă un ecou atât de puternic și un tiraj atât de mare. Și ca să răspund la această încurajare, trebuia – m-am gândit – să fac „Vinil 2”. Dar doi întotdeauna că înainte a fost unu. Și atunci am găsit o cheie, să povestesc într-o carte alte lucruri emoționante, altele decât amintirile din copilărie din „Vinil”. Iar cu Irina Rusu am inventat subiectele la aceste opt cărți poștale din interior care pot fi transmise oamenilor dragi. Și chiar mulți oameni mi-au dat dovezi în fotografii că au urmat acest îndemn din carte și au rupt ilustratele ca să le transmită semne de dragoste oamenilor apropiați de departe.

O prietenă mi-a povestit că a surprins-o pe mama ei, venită în ospeție în oraș, citind cartea „Bine”. „Vezi ce scrie aici”, i-a zis mama, și a rupt din carte ilustrata cu mesajul „Sună-ți părinții!” și i-a lipit-o pe frigider, ca pe un sticker de aducere aminte.

După „Bine” mai multă lume aștepta de la mine ori „Bine 2”, ori un roman, dar le-am stricat socotelile și am scris o carte de poeme „Adio, lucruri”. Apoi am scris o carte-ierbar „Iubi”, bineînțeles, cu poezii de dragoste.

Sursa: Instagram - @recomandareadejoi
  • Care credeți că este cea mai mare satisfacție a unui scriitor? Dar a dumneavoastră?

Poate că aici sunt mai multe satisfacții. Una este legată de faptul că vrei și poți să scrii următoarea carte. Alta este legată de faptul că îmi place să împărtășesc în ateliere, traininguri ceea ce am descoperit în arta scrisului – sau nu e artă, e meserie – cu tinerii și cu toți cei care mă întreabă: „Dar cum ai făcut, cum ați făcut asta?” E o satisfacție să constați că mai sunt oameni și timpuri în care cărțile mai trebuie cuiva.

„Cred că a citi cărți este un pas spre a crea o nouă realitate sau un pas de a fugi de realitate.”
  • Povestiți-mi de ce ați ales profesia de jurnalist? Ce satisfacții sunt în acest domeniu și ce le-ați spune tinerilor care își doresc să urmeze această cale?

Legenda spune că în adolescență, după ce făcusem o școală de atletism, o școală de arte și un curs de acordeon, în clasă aveam câte un coleg care era mai bun la alergat, la pictat și la cântat. Și mie mi-a rămas doar profesia asta legată de așezarea cuvintelor într-o anumită ordine ca ele să aibă un sens și să strălucească. Și așa am mers la jurnalism.

Cu anii profesia asta m-a învățat ceva viață, chiar dacă nu suficient, și m-a ajutat să merg – am numărat acum – în 25 de țări ca să înțeleg mai multe și să-mi găsesc drumul spre scrisul cărților.

Mie îmi place să merg, pe jos sau la volan, că atunci am ceva timp să-mi gândesc rândurile, ideile, rimele, cărțile. Iar uneori chiar le rostesc cu voce ca să aud dacă au sonoritatea cuvenită. Bine că de lele mai multe ori sunt singur sau dau impresia că vorbesc cu hands-free.

  • În final, aș vrea să vă rog frumos, să împărtășiți câteva rânduri din ce ați scris până acum care vă sunt tare dragi.

În aceste zile din acești ani, ca să-mi setez provocări cu care să mă descurc cu greu, dar cu bucurie, traduc în limba română cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura rusă. De ce din rusă? Pentru că o cunosc bine și, până voi ajunge să traduc din Emily Dickinson sau Charles Bukowski, încerc să găsesc în română echivalentele de sens, sonoritate și profunzime ale celor mai frumoase poeme ruse.

Dacă avem spațiu, pot să împărtășesc în premieră un poem mai lung și unul mai scurt.

- INNOKENTI ANNENSKI -
Există lumi și astre ce lucesc,
O Stea din toate însă mi-e destinul.
Nu pentru că și azi o mai iubesc,
În lipsa Ei cu altele mă chinui. 

Și atunci când sunt smerit sau disperat,
Din partea Ei răspunsul o să vină.
Nu pentru că Ea brusc m-a luminat,
Cu Ea nu e nevoie de lumină.

(1909)

- EVGHENI EVTUȘENKO -
 Pe arbori albi un geam se suprapune.
Profesorul e plin de amărăciune,
Pe geam se uită cu amărăciune
Și-n mâini frământă creta apăsat.
E simplu – regula diviziunii!
El a uitat o simplă noțiune!
O simplă regulă a diviziunii!
Pe tablă e o greșeală! Ce păcat!

Ne-am așezat în sala lui de clasă
Un pic altfel în sala lui de clasă,
Și-l urmărim cu fețe curioase, 
Dar știm fără să spună cineva.
Am înțeles că în ajun plecase 
Soția profesorului de acasă.
Nu știm nici unde a plecat de acasă,
Și nici de ce ea a plecat de acasă,
Dar știm doar că plecase ea. 

Într-un costum care a ieșit din modă – 
Croială veche și ieșit din modă,
Croială foarte incomodă – 
Profesorul ieșit din modă
Coboară la parter și e distrat.
Și îndelung, ajuns la garderobă,
Își caută în haina incomodă,
Pierdură, marca de la garderobă,
„Chiar am pierdut-o?” – vocea dezaprobă,
Cu palma își freacă fruntea, rușinat.

„Ah, iat-o!” și exclamă bătrânește.
„Știți, tanti Mașa, lumea îmbătrânește, 
Să știți că toată lumea îmbătrânește,
Nu-mi spuneți că deloc nu mă privește…”
Cum se închide ușa auzim.

Pe arbori albi un geam se suprapune,
Pe arborii pe care neaua grea se pune,
Însă nu arborii privim, pe bune,
Noi pe profesor, triști, îl urmărim.

El pleacă, lunecându-i talpa
Prin neaua care nu se mai sfârși.
Iar silueta lui e aproape albă,
Ca arborii de afară, albă,
Încă puțin, va fi atât de albă,
Că printre arbori n-o vom desluși.

(1955)

Iar celor cei care au ajuns cu lectura aici le spun mulțumesc. Și cuprins autoarei întrebărilor pentru faptul că m-a ajutat să-mi fac ordine în ceea ce privește una, alta.

Sursa: Facebook - Igor Guzun

Pe Igor Guzun îl puteți găsi aici:

Credit foto copertă: @neluplaton

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Alex Nechez - fotograful care redă stări și momente

Pe Alex l-am cunoscut în 2018 la Monomaniac, concertul celor de la Carla`s Dreams la Arenele Romane. Știam de el încă de cu un an înainte, de la Antiexemplu, unde a livrat, după părerea mea, cele mai bune cadre de la acel concert. Mi-a apreciat câteva fotografii și așa „ne-am împrietenit” pe Instagram. Anul ăsta ne-am revăzut în Centrul Vechi și am purtat o discuție interesantă pe mai multe subiecte, dar ceea ce m-a convins să-l aleg pentru această serie de interviuri a fost o urare video pe care mi-a trimis-o cu ocazia zilei mele de naștere. Bine, asta și talentul său care, zic eu, e nativ. Are un ochi fantastic pentru cadrele de pe stradă, cele de la concerte sunt întotdeauna din unghiuri la care nu te-ai fi gândit, plus că tot ceea ce publică pe Instagram și Facebook este editat genial, cu răbdare și atenție la detalii. Cred că merită să-i auziți povestea, așa că dacă v-am făcut curioși, vă invit să citiți rândurile de mai jos.

  • Descrie-te în 3 propoziții.

Cel mai important lucru care mă reprezintă este ideea de „observator” și lucrez foarte mult la partea de redare a situațiilor/personajelor pe care le surprind (prin redare mă refer la fotografia în sine care pentru mine este un mijloc de exprimare al observării). Cred foarte tare că puterea de observare e un talent pe care îl am. Fotografia a venit dintr-o dată și mi-am dat seama că mă poate ajuta să mă exprim. Nu consider că am talent în asta. Pur și simplu sunt în dezvoltare continuă. Cred că, într-un mod mai subtil, asta poate spune câteva lucruri despre mine.

Portret de fotograf - din arhiva invitatului
  • Ce înseamnă fotografia pentru tine?

Cum ziceam și mai sus, fotografia este un mijloc prin care pot să-mi canalizez puterea de observare. Mă consider un burete care filtrează situațiile din jurul meu. Primul lucru pe care îl folosesc sunt ochii, apoi sufletul. Rațiunea o foloseam la început dar în timp, prin exercițiu, fotografia a ajuns un automatism. Uneori, pentru anumite cadre mă pun în situații periculoase și dau rațiunea la o parte. De multe ori când observ un cadru care îmi place foarte mult și nu reușesc să-l surprind, mă supăr foarte tare…

  • Când ți-ai dat seama că vrei să urmezi o facultate în domeniu și de ce ai ales UNATC?

Cam la un an după ce am descoperit fotografia, mi-am dat seama că vreau să fac asta toată viața, dar abia spre sfârșitul liceului m-am gândit că vreau să fac o facultate în acest domeniu. Nu prea m-am înțeles cu școala de fel și am știut clar că nu o să fac o facultate doar de dragul unei diplome. La început am încercat să intru la UNATC secția regie de film și nu am reușit. Acum mă bucur că nu am intrat acolo. Nu era pentru mine. Am mai încercat și la UNARTE la foto și nu am reușit… Abia după 3 ani după ce am terminat liceul mi-am găsit locul la UNATC fotografie.

„Se întâmplă foarte rar să plec de acasă fără cameră la mine, fie că e cea digitală sau pe film.”
  • Când a început să prindă contur această pasiune pentru fotografie?

În școala generală a început toată povestea mea cu fotografia. Undeva prin clasa a VII-a mi-am dat seama că telefonul meu are și cameră foto ( :) ) și am început să fac poze random în parc, după ce ieșeam de la ore. Apoi peste câteva luni am luat aparatul familiei și am început să experimentez mai mult alături de cel mai bun prieten al meu de la acel moment. Peste încă câteva luni am avut de ales între un BMX și un aparat foto DSLR și așa mi-am cumpărat prima cameră digitală puțin mai serioasă decât ce avusesem până atunci. Am folosit-o timp de 7 ani și încă mai utilizez obiectivele de kit pe care le-am primit atunci.

  • Fotografia de concert – povestește-mi ce înseamnă pentru tine să fii pe scenă cu artistul sau în fața ei și să surprinzi acele trăiri?

Din păcate, în ultimii 2 ani și jumătate nu am mai fost la concerte ca și fotograf și pot spune că îmi este dor de lucrul acesta. Fotografia de concert a fost printre primele tipuri de fotografie abordate de mine (primul a fost street photography).

Mi se pare că te ajută să te dezvolți super bine ca fotograf pentru că nimic din ce se întâmplă acolo nu depinde de tine. Tu doar trebuie să intuiești foarte bine ce urmează să se întâmple și să surprinzi acele momente cât de bine poți. Este o senzație greu de descris mai ales când urc pe o scenă și văd toată mulțimea. Mi se pare wow cum artiștii reușesc să se exteriorizeze în fața atâtor oameni; eu unul sunt foarte emoționat când sunt pe scenă sau în fața ei, chit că stau într-un colț și nu sunt prea vizibil :)

Mereu cu aparatul în mână - din arhiva invitatului
  • De ce practici street photography? Povestește-mi, te rog, și o întâmplare amuzantă sau deosebită de când erai în stradă și trăgeai cadre.

Pentru că îmi place să mă plimb foarte mult, chiar și în București și este cel mai la îndemână mod de a exersa fotografie în continuare. O poți face oricând, iar eu consider că te ajută tare mult să nu stagnezi. Se întâmplă foarte rar să plec de acasă fără cameră la mine, fie că e cea digitală sau pe film.

Undeva prin 2017 am fost arestat la un protest în București pentru că eram pe lânga niște persoane violente și fotografiam. Am fost înconjurat de jandarmi și mi-au formatat cardul de memorie și atunci m-am enervat și am început să țip la ei… Așa am ajuns să-mi petrec noaptea la sediul DIICOT și apoi până a doua zi la prânz, la secția 2 de poliție, după care a urmat un proces din care am ieșit martor. Politia și procurorii își doreau imaginile pe care le făcusem, deși jandarmii au fost cei care le-au formatat în mod abuziv. Așa am avut și cardurile de memorie confiscate timp de 6 luni.

„Cam la un an după ce am descoperit fotografia, mi-am dat seama că vreau să fac asta toată viața...”
  • Știu că în ultima perioadă ai tras mai mult pe film? Ce te-a făcut să încerci și această metodă și de ce-ți place?

Dacă vrei să duci și mai departe exercițiul cu fotografia, o metodă bună este să începi să tragi pe film. Pe format mediu am doar 12 cadre și pe 35mm, am doar 24 sau 36 de cadre. Asta te face să gândești mult mai mult un cadru din punct de vedere al compoziției.

Îmi place și așteptarea de după, până developezi filmul și îl scanezi. Am descoperit că este o plăcere mult mai mare să văd anumite cadre chiar și la distanță de câteva luni după ce le-am făcut, față de digital unde le văd instant. Uneori chiar uit de anumite momente pe care le-am surprins. Un sentiment frumos este și acela când îți developezi singur filmul și îl printezi. Pur și simplu acele momente sunt readuse la viață prin mâinile tale, fix sub ochii tai.

  • Care este cea mai mare satisfacție a ta ca fotograf?

Faptul că am descoperit această unealtă de exprimare numită fotografie destul de timpuriu și că pot face asta în fiecare zi.

„Nu uita că ești un burete care asimilează stări și momente și ai aceste unelte la îndemână (fotografie, pictura, muzica etc.) care te ajută să dai mai departe și altora ce ai tu.”
  • Care crezi că este rolul fotografiei, la modul general, în opinia ta?

Fotografia are următoarele roluri: de a fi suport pentru diferite studii, de a vinde anumite produse, de a documenta anumite momente și de a ajuta la exteriorizarea anumitor sentimente.

Pentru mine, cel mai important rol al fotografiei este cel artistic și cel de documentare.

Gânditor... - din arhiva invitatului
  • Ce i-ai îndruma pe cei tineri care nu sunt convinși dacă fotografia este drumul lor, deși au talent?

Poate sunt prea radical cu următorul statement, dar cred cu tărie că dacă nu ești dispus să faci asta full time și nu ești convins sută la sută, nu merită să pleci la drum. Nu cred că poți să fii artist part time. Poate există și alte „rețete” dar eu nu le pot înțelege.

Nu prea îmi place să zic că am un fotograf preferat, un loc preferat… și îmi este greu să fiu specific cu astfel de lucruri. Pot spune doar că din orice domeniu artistic faci parte, este foarte important sa „guști” din toate celelalte. Ești fotograf? Ok. Nu spune nu la nimic. Privește cât mai multe fotografii, picturi, filme, ascultă muzică, mergi la expoziții de toate felurile, orice te poate îmbogăți vizual, auditiv, senzorial, emoțional este bine venit. Nu uita că ești un burete care asimilează stări și momente și ai aceste unelte la îndemână (fotografie, pictura, muzica etc.) care te ajută să dai mai departe și altora ce ai tu.

Cu zâmbetul pe buze - din arhiva invitatului
„Cred foarte tare că puterea de observare e un talent pe care îl am.”
  • Rolul social media în ascensiunea unui fotograf – care crezi că este și ce părere ai despre trend-urile în fotografie care apar mai nou în spațiul public?

Social media este un spațiu foarte bun pentru a arăta lumii lucrările tale. Este gratuit și nu are granițe. Este un loc în care îți poți contoriza evoluția în timp și nu doar prin proprii ochi, ci și prin părerile urmăritorilor. Totuși, nu este un spațiu ideal și are și anumite neajunsuri.

În trecut, marele minus al social media pentru mine era faptul că aprindea anumite frustrări, mai ales prin faptul că nu ajungeam la atâția oameni pe cât mi-aș fi dorit. Dacă ții neapărat să crești, trebuie să investești foarte mult timp în asta și pe lângă lucrările tale, să fii în stare să creezi și anumite lucruri engaging pentru a-ți mări audiența și nu pot spune că excelez la acest capitol.

Cât despre trenduri, ele o să apară în orice mediu, fie el online sau offline. Ideea este să îți aduci aportul tău de creativitate asupra unui trend și să îți pui amprenta ta. Dacă te blochezi într-un trend, nu îți faci bine nici ție, nici artei pe care o practici.

  • Poți alege 3 fotografii de-ale tale de care ești cel mai mândru și să le asociezi cu 3 piese din playlist-ul tău?

The Weeknd - Party Monster

Marcu Rareș - Contratimp

Emika - My Heart Bleeds Melody

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare

Pe Alex îl puteți găsi și îi puteți admira creațiile aici:


Adi Despot – un om cu o chitară

„Cum ai reușit să-i iei interviu lui Despot?” sau „Wow, nu-mi vine să cred că i-ai propus asta!” sau „Cum de ai avut curajul să-l abordezi atât de direct?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus singură după ce Adi a fost de acord să-mi acorde un interviu pentru blogul meu. Ca să înțelegeți mai bine contextul o să vă spun doar că am prins curajul acesta nebunesc după ce am participat la un interviu de la MMB, unde Adi era invitat, iar fiecare cuvânt pe care l-a spus acolo m-a lovit în plin, fiind o adevărată inspirație pentru mine. E a doua oară în viață când mi s-a întâmplat să fiu fascinată pe deplin de un om, de modul lui de a vorbi și de a se comporta, de modul de a gândi și de cel de a se raporta la lumea care ne înconjoară. Mi se pare că Despot are o viziune asupra vieții profesionale cum nu am mai întâlnit la alți artiști și asta pentru că știe care este scopul lui, motivul pentru care face muzică, ce înseamnă de fapt ea și unde te poate duce dacă știi să o urmezi, iar toate astea le face într-un mod frumos și ireproșabil de mai bine de 25 de ani. A urmat visul băiețelului care, în camera lui se vedea un cântăreț cunoscut, și a ajuns într-un punct în viață în care toate s-au așezat, căpătând o explicație și un sens. Sau aproape toate. Însă ideea este următoarea: Omul Adi Despot este dovada vie a ce înseamnă profesionalism, asumare, răbdare, perseverență, pasiune și visuri împlinite, deși toate astea au venit la pachet și cu oboseală, sute sau mii de nopți nedormite, dureri, dezamăgiri, interacțiunea cu oameni mai buni sau mai răi, popularitate, atenția publicului, articolele mai mult sau mai puțin reale din presă, multe angajamente și alergătură. Dacă au meritat toate acestea pentru a ajunge în punctul acela din viață în care se simte confortabil cu propria persoană și în care își asumă fiecare decizie, puteți afla din interviul de mai jos. Tot ce vă pot spune eu este că apreciez enorm oamenii care spun adevărul indiferent de consecințe, sunt reali și sinceri cu ei înșiși și puteți fi convinși de faptul că Adi este unul dintre aceștia și prin felul de a fi poate să-i motiveze și pe ceilalți.

  • Ce te-a motivat de-a lungul anilor să faci muzică?

Nu m-am gândit niciodată să fac altceva, în ciuda faptului că au fost ani în care nici măcar de supraviețuit din muzică nu putea fi vorba. E un amalgam de dorință și nevoie de exprimare și descoperire de sine prin intermediul muzicii căruia pur și simplu nu pot să mă opun.

  • Care sunt cuvintele care te descriu cel mai bine la acest moment?

Din punct de vedere muzical, work in progress. Am realizat în timp că drumul ales nu are capăt, așa că încerc să mă bucur de călătorie. Fiecare noțiune nouă pe care o deprind deschide la rândul ei alte mici noțiuni, nuanțe și aspecte, care așteaptă să fie însușite. E o lume a detaliilor fascinantă, infinită. N-ai cum să te saturi…

Credit foto: Andreea Popa
  • Când ți-ai dat seama că a face muzică este scopul tău?

Am conștientizat la un moment dat, în inerentele încercări filozofice de a găsi un scop existenței mele pe pământ. S-a întâmplat imediat după Colectiv, când am realizat că totul se poate termina subit. M-am imaginat pe un norișor, uitându-mă retrospectiv la viața mea, întrebându-mă dacă sunt mulțumit de randamentul pe care l-am avut. Nu am fost, am văzut un leneș fără un scop anume, care mai mereu își găsea scuze să amâne lucrurile. Un „brusture”, cum ar spune bunicul meu. Well, brusturele ăsta avea nevoie să își conștientizeze condiția și scopul. Și brusc, totul a făcut click.

„Am realizat în timp că drumul ales nu are capăt, așa că încerc să mă bucur de călătorie.”

  • Muzica înseamnă să transmiți niște mesaje care să conteze și pentru generațiile de acum, dar și pentru cele care vor veni. Ce mesaje din muzica ta ai vrea să conteze și peste 10-15 ani?

Am o personalitate artistică metaforică, poate prea metaforică pentru a se face înțeleasă pe deplin. Sufăr din cauza asta câteodată, mi-ar plăcea să fiu „un înțeles” din prima. Pe de altă parte, ador metaforele, așa că de fiecare dată când sunt pus în fața unei alegeri... naa, fuck that, metaforele câștigă întotdeauna. Să spui lucruri nespunându-le mi se pare magic. În altă ordine de idei, nu am avut niciodată nici intenția, nici proiecția validității mele în viitor. Ce fac din punct de vedere artistic este mereu aici și acum.

Credit foto: Andreea Popa
  • Atunci când suntem tineri este esențial să avem modele sau oameni care ne inspiră, care să ne facă să fim mai buni și mai buni în ceea ce vrem să facem. Tu ai avut astfel de oameni și dacă da, cum te-au ajutat să fii tu, cel de astăzi?

Cred că avem o imagine greșită despre modele, greșim atunci când le căutăm și ne raportăm la ele într-un un sistem copy-paste. Nu există așa ceva, fiecare din noi e unic, ce funcționează pentru unii nu funcționează pentru alții. În schimb, dacă ești prezent în viața ta și atent la tot ce te înconjoară, ajungi la concluzia că, de fapt, ai totul la îndemână și că cea mai mare piedică în cale sunt propriile gânduri parazite din mintea ta. E timpul să faci curățenie. După curățenie, oameni pe care i-ai cunoscut și experiențe avute vor răsări în clar și te vor inspira.   

„Să spui lucruri nespunându-le mi se pare magic.”

  • Bănuiesc că au existat, de-a lungul timpului, greutăți care te-au făcut să spui „Gata, renunț!”. Ce te-a făcut, totuși, să mergi mai departe?

Sigur că au existat greutăți, însă niciodată nu m-am gândit să renunț. Cum să renunț la mine?

  • Probabil că în ultima perioadă ai tot fost întrebat ce a reprezentat pandemia pentru tine din punct de vedere profesional, dar eu aș vrea să te întreb ce a însemnat pentru tine în plan personal?

Haos, cu tot ce înseamnă el. De la teamă la furie și depersonalizare.

  • În ultimii ani, am avut ocazia să văd ce înseamnă pentru un artist să se pregătească pentru un concert. Cum te pregătești tu pentru un concert, ai vreun ritual anume pe care-l respecți de fiecare dată?

Pentru mine, toată conduita unui concert este ca sub un regim de armată. Ăsta este singurul ritual, ține de respectul pentru public și pentru meserie în sine. Și cel mai mișto este că toată chestia asta vine natural, de la sine, nu e ceva impus.

Credit foto: Sándor Bereczky
  • La MMB spuneai că mulți dintre cei care sunt acum în industria muzicală nu sunt tocmai ce par și nu sunt tocmai profesioniști. Cred că este foarte important să le oferim tinerilor o lecție despre autenticitate într-o lume în care mulți se simt dezorientați și inspirați de aparențe. Tu ce le-ai spune, ce i-ai sfătui?

„Every generation has its way and need to disobey.” Dar nu o spun eu, a spus-o Joe Cocker. Mai devreme sau mai târziu lucrurile o să se decanteze. Ca să înțelegi ce e bine trebuie să cunoști mai întâi ce e rău.

  • Sunt foarte curioasă ce piese cuprinde playlist-ul tău, așa că te rog să asociezi 3 piese cu 3 cărți care ți-au plăcut mult.

„Maitreyi”(de Mircea Eliade) – Yes/Union a fost o experiență imersivă de-a dreptul. Early 90s, tocmai cumpărasem caseta, i-am dat play și am deschis cartea pentru prima oară. Cât timp am citit-o, am ascultat exclusiv albumul ăsta. A match made in heaven, nu le mai pot disocia.

Credit foto: arhiva personală a invitatului
„Ca să înțelegi ce e bine trebuie să cunoști mai întâi ce e rău.”
  • În ce direcție crezi că se îndreaptă muzica românească și ce ți-ai dori să auzi mai des de la ai noștri?

Muzica românească este unde este și sună cum sună pentru că peste 90% din jucătorii din industrie sunt amatori, fără studii de specialitate în domeniu. Artiști, case de discuri, manageri, promoteri, impresari, presa de specialitate… Singurul lucru care ridică nivelul este experiența în timp. Am scris „presa de specialitate”? Oh, God… 

  • Categoria de pe site sub care se va publica acest interviu se numește „interviuri – poveste” pentru că mi se pare esențial să creăm povești și să le dăm mai departe sau să le auzim și să le împărtășim cu alții. Spune-mi o poveste care te-a impresionat sau pe care ai trăit-o și crezi că merită împărtășită și cu alții pentru a putea învăța ceva din ea.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un om cu o chitară... Continuați voi.

Credit foto: Revista Bizz

Pe Adi îl găsiți aici:

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare


Cum a fost la Mastering the Music Business 2021

Vara aceasta a părut să treacă destul de repede, dar pentru mine s-a încheiat într-un mod plăcut și productiv. De ce zic asta? Pentru că am avut posibilitatea să fiu fotograf acreditat la MMB 2021 și să particip atât la conferința organizată la Hotelul Caro, cât și la MMB Showcase Festival, organizat la Expirat.

O să vă povestesc despre fiecare workshop, panel sau interviu la care am luat parte. Pe de o parte am ascultat și mi-am dat voie să fiu inspirată de fiecare speaker, pe de altă parte, a existat și partea foto, așa că articolul va fi presărat cu fotografii pe care le-am realizat de-a lungul a trei zile de conferințe și două nopți de concerte la Expirat (* cu mențiunea că nu am participat la tot ceea ce oferea programul și am surprins ceea ce am ales și am crezut că este mai important pentru mine).

Ca să vă faceți o idee despre ce înseamnă să fii fotograf acreditat la un eveniment, o să vă spun pe scurt cum au decurs lucrurile în acest caz. În aceste 3 zile am realizat peste 2500 de fotografii, pe care mai apoi a trebuit să le triez și din care să aleg acele câteva cadre care au surprins esența a ceea ce am văzut și auzit. Eu încă nu am făcut un bilanț, dar am avut pe zi, în medie, 800 de cadre trase (fără concerte) și am rămas, tot în medie, cam cu 200-250 din care va trebui să le aleg pe cele mai the best. Nu mă plâng, pentru că sunt pasionată de ceea ce fac, dar am menționat aceste date doar pentru a vă face o idee despre munca pe care un fotograf o depune la un eveniment la care alții cred că s-a dus să se relaxeze sau să vorbească cu „artiștii”, whatever that means. Îmi place să-mi respect angajamentul pe care mi l-am luat față de organizator pentru a livra niște cadre care „să spună” ceva despre tot ce a avut loc, așa că, mai mult ca sigur voi mai participa la evenimente de acest gen și cu siguranță îmi doresc să revin la MMB și în 2022.

Ca să trec direct la subiect, o să vă spun pe scurt titlul workshop-ului/panel-ului/interviului la care am participat, ce mi-a plăcut, cu ce am rămas, ce mi s-a părut cel mai interesant și o să atașez fotografiile făcute în timpul fiecăruia.

„Plan Your Career” cu Andra Pintican

Primul workshop la care am intrat a fost cel despre planificarea carierei și a avut-o drept speaker pe Andra Pintican, care a oferit lecții de valoare pentru toți cei care au fost în sală. „Make it count!” a fost unul dintre îndemnurile ei. Pe lângă vorbele bine alese, care îi dovedeau experiența de bună vorbitoare în public (deși a spus că are emoții și s-a întrebat dacă lumea va fi dispusă să o asculte), cel mai mult mi-a plăcut că a legat un dialog cu publicul, a dat microfonul din mână în mână și i-a lăsat pe oameni să vorbească despre ei, despre cine sunt, ce fac și ce și-au propus. A adresat întrebări dificile, care au plutit prin aer, dar pentru care ea le-a dat timp de gândire oamenilor. Fiecare și le-a notat conștiincios pe carnețel sau laptop și urmează să cugete la ele într-o noapte cu un pahar de vin în față.

Mi-a plăcut și că a făcut un exercițiu de imaginație ce a relaxat publicul și l-a făcut încrezător și l-a adus mai aproape de viziunea și cuvintele ei.

În momentul în care se apropia de final, Andra le-a spus că are și un cadou pentru cei care o să pună întrebări. A fost timp doar pentru 5 întrebări și tuturor celor care le-au pus le-a oferit câte o carte scrisă de ea, care să le fie ghid pe parte de productivitate, cu tips & tricks pentru viața personală și profesională.

„Songwriting workshop” cu Dan Byron

Despre trupa byron știam de la Live pe Plajă, însă știam prea puține despre solistul acestei trupe - Dan. A fost o încântare să-l ascult, asta pentru că a fost dezinvolt, a comunicat cu publicul ca și cum ar fi fost cu prietenii în oraș și a oferit sfaturi valoroase pentru cei care scriu versuri și texte, dar vor să o facă și mai bine.

Printre slide-urile cu teorie a integrat și recomandări de cărți sau visual-uri haioase cu imagini bine alese. A vorbit despre metafore, rime, refren, pre-refren, chestii tehnice sau obișnuite. A vorbit despre exerciții de scriere, în care pur și simplu scrii ce-ți vine și cum îți vine.

Mi-a plăcut mult că a fost sincer, direct, a exemplificat aproape tot ce a avut pe material, a avut informații ușor de înțeles și aplicat și i-a îndemnat pe oameni să scrie, să fie cât mai true când fac asta și să se lase duși de val. Discursul și pregătirea lui m-au convins că trebuie să îl revăd într-un concert live cu trupa. A știut să destindă atmosfera, a făcut oamenii să râdă și să fie curioși de ceea ce va spune în continuare și, zic eu că i-a ieșit, pentru că la el s-au luat cele mai multe notițe.

„Mental Health Workshop” cu Andreea Talmazan

Sincer, aveam nevoie de un astfel de workshop și tot ceea ce a spus Andreea a fost de ajutor. S-a vorbit despre ce înseamnă faimă și succes, despre modul în care se „naște” și se dezvoltă un artist sau o trupă, despre parcursul acestuia sau acesteia în industria muzicală.

S-a vorbit punctual despre documentare care înfățișează viața unor artiști renumiți și de ce sunt ele interesante de văzut și de analizat pentru cei care își doresc să pășească în lumina reflectoarelor și nu numai. S-au vehiculat mai multe titluri, dar mi-a rămas în minte unul referitor la The 27 Club: „27: Gone Too Soon” pe care îl găsiți pe Netflix.

Lucia & band @Expirat, MMB Showcase Festival

Seara m-am îndreptat spre bine-cunoscutul club în care cântă preponderent trupe de rock sau din zona underground - Expirat. Asta pentru că aveau loc concerte găzduite tot de MMB, reunite sub denumirea de MMB Showcase Festival cu rolul de a le da ocazia unor trupe de la noi sau din afară să cânte după o lungă perioadă de tăcere, dar și să-și mărească baza de fani.

Îmi doream de mult să o văd pe Lucia live, încă de când era semnată la Global Records, și vă spun sincer, nu m-a dezamăgit prestația ei. Fire sensibilă, visătoare, dedicată în totalitate muzicii pe care o face și o cântă, Lucia a ieșit în evidență prin simplitate. Atât prin vestimentație, cât și prin modul de a cânta alături de trupa sa, Lucia a emanat o energie tare faină, care sper să se simtă și în fotografiile de mai jos.

Au mai fost și alte trupe în prima seară, dar nu am reușit să mai stau decât la Baba Dochia, o trupă din Cluj, cu potențial și cu mesaj.

Următoarea zi de MMB a fost la fel de interesantă și încărcată ca și prima. Au fost speakeri tare faini, iar oamenilor de ieri li s-au mai adăugat alții și mai calzi și mai frumoși.

What's Up, Doc? How to Remain Sane In the Music Industry - Moderator: Andreea Talmăzan; Speakers: Olivia Addams, Anca Lupeș, Cristi Stan, Teodora Moroșanu

Un panel de care aveam nevoie cu toții, mai ales după o perioadă atât de tulbure, dar mai ales artiștii care au fost loviți cel mai dur și nici nu au avut parte de ajutor din partea statului în general. Mi-a plăcut mult vulnerabilitatea pe care au lăsat-o să se întrevadă cei care au fost invitați să vorbească. E bine să știi cu ce probleme se confruntă ceilalți oameni pentru a-i putea înțelege mai bine și a empatiza cu ei.

I'm With the Band! An Artist's Dream Team - Moderator: Andrei Ilie; Speakers: Anamaria Hâncu, Cristi Ochiu, Cătălin Muraru, Vlad Pârvulescu

După părerea mea, acesta a fost unul dintre cele mai interesante panel-uri dintre toate cele la care am participat. De ce? Pentru că invitații erau oameni din jurul artiștilor, fiecare reprezentând o parte a echipei unui artist, deci constituind un element cheie într-un proces mai amplu: communication manager, booking agent, head of A&R și un managing partner. S-a vorbit despre cum se construiește o echipă în jurul unui artist, ce face fiecare, de ce e nevoie de omul potrivit la locul potrivit și multe insight-uri din domeniu. A fost o discuție fascinantă!

Keynote Interview: Marius Moga - Moderator: Anca Lupeș

La interviul lui Marius sala a fost pentru prima dată plină, iar oamenii i-au sorbit fiecare cuvânt. Deși știam că Moga e o personalitate importantă în muzica românească, acum chiar m-am convins datorită poveștilor pe care ni le-a împărtășit, despre oameni pe care i-a cunoscut și locuri în care a fost, despre ceea ce a construit în toți anii aceștia, despre voci și tinere talente pe care le-a descoperit. M-a fascinat modul în care a povestit totul, cu degajare și asumare, într-un mod sensibil, aparte. Îmi place OMUL - Marius Moga și mi-ar plăcea să-l întâlnesc mai des.

Radio Is Dead. Long Live Radio! - Moderator: Dan Fințescu; Speakers: Ella Călin, Andrei Stroe, Corina Vîlcu

Ultimul panel la care am participat în cea de-a doua zi. A fost o discuție foarte detaliată despre ce înseamnă radio, de ce se aude muzica care se aude, cum se realizează topurile și cum știu radio-urile preferințele oamenilor, ce înseamnă să fii radio-plugger, cum poate intra un artist cu o piesă pe radio și multe altele. Am descoperit 4 oameni faini, vechi prieteni, care vobeau din vasta lor experiență cu pasiune și bucurie.

Rockabella @Expirat, MMB Showcase Festival

A doua seară la Expirat a fost asezonată cu rock și vioară. Mărturisesc că până la acel moment nu ascultasem Rockabella, dar ce am auzit live, m-a făcut să îi caut pe Spotify și să trec prin lansările lor. Sunt niște piese tare interesante, un amestec de ritm, cu sensibilitate și versuri pline uneori de bucurie, alteori de tristețe. M-a impresionat și prestația lor artistică și deși i-am zis și Alinei (violonistei) după concert, mai scriu odată și aici: după concertul acesta și-au mai câștigat un fan.

What About the Venues? - Moderator: Ilinca Ghișoiu; Speakers: Codruț Dumitrescu, Antonio Nartea, Bogdan Cotîrță

Ziua a treia a început într-un mod trist, datorită discuției despre necesitățile patronilor de localuri sau de cluburi care au ieșit mai mult pe minus în perioada pandemiei și a căror situația nu s-a îmbunătățit datorită lipsei unor măsuri clare care să le reglementeze activitatea. Cel mai mult m-a impresionat Bogdan Cotîrță, când l-am văzut cu cearcăne adânci sub ochi, în timp ce povestea că a plătit din bani proprii tot ce a investit într-un centru cultural din Timișoara, numai pentru a le da oamenilor talentați un loc unde să se desfășoare și nu și-a recuperat neapărat investiția, ba din contră, a rămas dator și prietenilor de la care a împrumutat unele instrumente sau care l-au ajutat în diferite moduri.

Your Music in My Commercial - Moderator: Lucia; Speaker: Seppl Kretz

A fost un interviu interactiv pentru că Seppl și-a dorit să împărtășească cu publicul său reclame la care a lucrat, dar și-a dorit și să asculte demo-urile de piese trimise de oamenii prezenți în sală și să le ofere un feedback sau să le spună dacă acestea sunt sau nu potrivite pentru a fi coloana sonoră a unei reclame. A avut răbdare să le asculte pe majoritatea, iar unele l-au impresionat vizibil. La final, la secțiunea de Q & A, a răspuns cu răbdare fiecărei curiozități pe care au avut-o cei din public.

Show Me the Money! Revenue Streams for Artists - Moderator: Cornel Ilie; Speakers: Monica Munteanu, Marian Soci, Ilinca Ghișoiu, Cristi Beiu

Spekerii din cadrul acestui panel s-a simțit că aveau o chimie aparte, care le-a permis să vorbească fără ocolișuri despre bani, profit, câștiguri. Nu s-a ferit nici unul dintre ei să dea nume de artiști și să spună cu ce probleme s-au confruntat de-a lungul timpului. S-a râs, s-a glumit, s-au arătat date exacte, s-a discutat despre merch, încasările din stream-urile de pe Spotify sau YouTube sau de la concertele din diferite locații.

Women In Music - Moderator: Razvan Patachi; Speakers: Neeta Ragoowansi, Corinne Sadki, Anamaria Hâncu, Kornelia Binicewicz

Un panel ca o gură de aer pentru că s-a vorbit despre femei, puterea lor, rolul lor în muzică și în societate în general, la care au luat parte femei puternice, talentate, care au au dorința și puterea să schimbe ceva în domeniul lor de activitate.

Keynote Interview: Adrian Despot - Moderator: Andreea Vasile

Ultimul interviu la care am participat și care mi-a marcat întreaga experiență de la MMB. Trebuie să recunosc că nu știam atât de multe despre Adi, dar după acest interviu am rămas fascinată de el ca om. A fost atât de sincer încât aproape toată sala a plâns. A fost cu energie, cu confesiuni, cu vorbe de duh. Din tot ce a zis mi-au rămas câteva frânturi pe care vreau să le las aici:

  • „Facem muzică ca să ne simțim înțeleși.”;
  • „Fericirea e în mine și în familie. Nu e despre bani.”;
  • „Stăm cu capul plecat. Nu ne uităm unii la alții pe stradă.”;
  • „Ne place să ne uităm la artiști asumați, dar noi ne ascundem după hainele pe care le purtăm.”.

Întregul program al Mastering the Music Business 2021 poate fi consultat pe site, împreună cu toate detaliile despre speakeri și moderatori, iar pentru asta, click aici.

Mă bucur că am putut să iau parte la această conferință, a fost o experiență foarte interesantă și mi se pare fain că am putut să privesc un pic mai îndeaproape această lume, atât de asemănătoare cu a noastră, dar deosebită în același timp. Mulțumesc organizatorilor pentru încrederea în tinerele talente, pentru răbdare și pentru că au adus oameni atât de frumoși într-un singur loc!

„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare