Cum facem ca lectura să devină un obicei în viața copilului?
Bine v-am regăsit!
Acesta este un articol care, sper eu, să răspundă la întrebarea multor părinți din ziua de azi, și anume: „Ce aș putea să fac pentru ca al meu copil să citească mai mult?”
De ce am ales să răspund într-un articol pe blog acestei întrebări? Pentru că eu sunt un caz fericit, care are mai mult de 300 de cărți citite la activ în aproape 18 ani de existență. Dar și pentru că văd disperarea pe chipul multor adulți atunci când vine vorba de capitolul lectură, la care copiii nu stau prea bine din cauza impactului tehnologiei.
În primul rând, e de menționat că lectura e încă o activitate pe care ar trebui să o faceți alături de copiii voștri și să-i susțineți, pentru că aceștia apreciază atât prezența cât și implicarea voastră, și o vor face cu plăcere dacă sunteți alături de ei.
Ceea ce voi scrie este din proprie experiență și practic este detaliat efortul mamei mele, căreia îi mulțumesc pentru că mi-a insuflat pasiunea pentru cărți!
Este bine știut că mediul în care se dezvoltă și crește un copil are un impact major în dezvoltarea acestuia, tocmai de aceea contează și ce vede copilul în casă. Dacă va vedea că există o bibliotecă în casă, că orice carte este respectată (nu se rupe, nu se aruncă etc.), dar și că părinții citesc cot la cot cu ei, atunci nu vor mai ignora această activitate. Vor începe să o facă din pură curiozitate, pentru că își vor spune „Care-i faza cu atâtea cărți?” sau „Dacă mama/tata citește înseamnă că e interesant!”.
Poarta spre lumea cărții mi s-a arătat atunci când mama mea a început să citească cu mine, cot la cot, înainte de culcare. Bine, ea mi-a spus mereu povești înainte de culcare, dar atunci când am început să citim o pagină eu, o pagină ea, pot spune că am intrat cu adevărat în lumea minunată a cărților și prețuiesc și acum acele momente. Și vă recomand și vouă să faceți la fel pentru că vor fi cele mai frumoase clipe părinte-copil pe care le veți trăi împreună. De ce e bună tehnica asta? Copilul se aude citind și își dezvoltă dicția, se pot face discuții pe baza acțiunii (deci copilul poate înțelege mai bine anumite subiecte) și vă consolidează relația.
Bine, eu nu am început din prima cu cărți. O dată ce am știut să deslușesc literele, am început să citesc reviste pentru copii, dar și de modă, de care am avut parte din belșug, pentru că mama era abonată la câteva astfel de publicații. Și acestea au avut un rol important în apropierea mea față de lectură. Mai am și acum o parte din acele reviste și le răsfoiesc de fiecare dată cu drag.
Cel mai important aspect consider că îl constituie alegerea cărților de către copil, astfel îi permiteți să descopere exact genul de literatură care-i place, având posibilitatea să încerce, să nu-i placă, să mai încerce încă o dată și să descopere ce-i place cu adevărat. Va fi capabil să-și facă singur selecția, va ști să zică ce carte e pentru el sau nu, acum dar și în viitor. Nu trebuie să-i impuneți nici o carte pe care să o citească, pentru că se va considera constrâns și nici să-l obligați să citească ceea ce primește de la școală, pentru că, dacă doamna învățătoare va ști să prezinte cartea atrăgător și convingător, copilul va vrea singur să o lectureze.
Ar fi bine să stabiliți un buget lunar sau bilunar destinat exclusiv achiziției de cărți noi și totodată vă încurajez să nu i le cumpărați copilului doar online, ci și fizic. Adică să mergeți cu micuțul în librării, să atingă cărțile, să le răsfoiască, să le miroasă. Astfel va fi fascinat de ele, de măreția lor și le va înțelege importanța. Târgurile de carte au și ele importanța lor, acolo putând să vadă și alți oameni interesați de ele, dar și copii cu care împart aceeași pasiune. Puteți să creați un obicei de a le cumpăra cărți din fiecare oraș în care ajungeți și apoi să le scrieți pe prima pagină locul de unde ați achiziționat-o, data și câteva gânduri, pentru un suvenir frumos și plin de însemnătate.
Totodată nu trebuie să uităm de mersul la bibliotecă, un obicei care mi s-a cultivat de mică. Vă încurajez să-i duceți pe copii acolo ca să-i familiarizați cu genul acesta de instituție, cu organizarea, cu importanța păstrării liniștii și decenței. Eu cred că am permis la biblioteca locală de 10 ani (adică de la 8 ani) și tot de atunci împrumut cărți constant și îmi fac timp în fiecare lună să ajung la bibliotecă. E un loc care nu trebuie neglijat pentru că învață copii că trebuie să respecte cărțile, pentru ca și alții să se poată bucura de ele.
Un alt lucru pe care ar fi bine să-l faceți ar fi să îi încurajați încă de la început să fie selectivi, adică dacă o carte nu le place nu trebuie să o citească pe toată, o pot „abandona”, ținând cont că poate nu a fost pentru ei, dar că nu trebuie să o uite sau să o excludă total pentru că s-ar putea ca la un moment dat să o înțelegă, să le placă și să rezoneze cu ea. Există o vorbă: poți să citești orice carte, dar dacă ai ajuns la pagina cu ștampila bibliotecii sau la pagina 36, pentru cele cumpărate, și nu-ți place atunci las-o jos din mână. Totuși ar fi bine că obiceiurile de lectură să nu se axeze pe un singur gen literar, deci ați putea să îi încurajați să citească și „fără discernământ”, așa cum zicea și Tudor Chirilă.
Acum, copiii au devenit deja adolescenți pe parcursul acestui articol ( :) ) și e de presupus că și-au însușit toate cele de mai sus ca să putem trece la un alt nivel.
Înainte de a-și cumpăra o carte ar fi bine să facă puțin research ca să nu arunce banii (poate munciți de ei) pe o carte care nu o să le placă. Research-ul se poate face atât pe internet, citind review-uri sau bloguri de carte (https://blogdeidei.ro/ , https://anaarecarti.ro/ , https://serialreaders.com/blog/ , https://blog.printrecarti.ro/# , https://carticafeasitutun.ro/ , http://cartisiceai.blogspot.com/ , https://jurnalul-unei-cititoare.ro/) cât și pe aplicații de profil, cum ar fi Goodreads. Tot aici pot să-și seteze un goal de lectură anual și pot să urmărească câte cărți au citit, câte au abandonat, pot citi opiniile altora despre o carte, pot împărtăși cu comunitatea ce citesc în prezent, putând chiar să le scaneze direct cu telefonul. Deși platforma este în limba engleză se găsesc foarte multe cărți și în limba română.
Pe parcursul anilor, însă, s-ar putea ca unele cărți cumpărate/din bibliotecă să nu le mai placă și atunci vă îndemn ca împreună cu copilul să le donați, pentru ca și alții să se bucure de ele. Puteți face asta la bibliotecile locale, la cele din sate sau la anticariate fizice sau online (printrecarti.ro sau targulcartii.ro).
Încă un pont pentru dobândirea unor obiceiuri de lectură sănătoase ar fi notarea pe un caiet special a cărților citite, cu menționarea autorului, cu data începerii și a finalizării volumului, cu precizarea dacă sunt Împrumutate de la cineva, sunt de la Bibliotecă sau sunt Personale.
Aproape de final, vă ofer câteva recomandări de cărți potrivite pentru copii între 6 si 14+ ani:
- toate cărțile lui Roald Dahl (mi-au făcut litralmente copilăria mai frumoasă!) - le găsiți la editura ARTHUR;
- toate cărțile lui David Williams - tot la editura ARTHUR sunt de găsit;
- toate cărțile lui Mark Twain - ARTHUR;
- seria Băiatul-Leu de Zizou Corder - Cărturești;
- toate cărțile Jules Verne - Adevărul;
- seria Harry Potter de J.K.Rowling - Art;
- seria Artur și minimoșii de Luc Besson.
Dacă ați rămas până aici și ați citit sper să vă ajute, pe voi și pe copiii voștri, să aveți o relație mai strânsă cu lectura! În final, vă las un tabel tips&tricks sub forma AȘA DA și AȘA NU în ceea ce privește formarea obiceiurilor de lectură.
| AȘA NU | AȘA DA |
| Nu le impuneți ce să citească! | Întrebați-i despre ce citesc acum și dacă le place! |
| Nu îi forțați să citească! | Încurajați-le pasiunea cumpărându-le cărți! |
| Nu îi contorizați! | Oferiți-le libertatea să aleagă ce carte își doresc! |
| Nu folosiți lectura drept pedeapsă! | Recomandați-le autori sau cărți care v-au plăcut și vouă, argumentându-vă punctual de vedere! |
Sursa imaginii de copertă: https://ro.pinterest.com/pin/414190496956541430/
„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” - William Shakespeare
Seriale - all time favorites
Salutare dragilor și bine v-am regăsit în spațiul virtual! În acest articol o să vă povestesc despre serialele mele favorite, care indiferent de câte sezoane au, le-aș revedea cu plăcere.
În perioada izolării știu că toată lumea și-a petrecut timpul pe Netflix și HBO Go, în scopul vizionării sau căutării de seriale. Știu asta, pentru că și eu am făcut-o!
Întotdeauna mi-au plăcut serialele pentru că, spre deosebire de filme, cel mai adesea portretizează o lumea mai aproapiată de universul nostru. Și îmi mai place prietenia strânsă ce se leagă între actorii dintr-un serial, probabil rămân în relații toată viața, iar asta mi se pare foarte tare!
După părerea mea, dintr-un film înveți cum să te comporți într-o anumită situație, iar dintr-un serial înveți cum să relaționezi cu oamenii din jurul tău și cum să construiești o relație, fie ea de afaceri, de pritenie sau de iubire. Am și niște exemple grăitoare în sensul ăsta printre serialele pe care urmează să vi le prezint, așa că voi începe.
1.CSI: NY, crimă/dramă/mister, 2004-2013, 9 sezoane
Ăsta e primul serial pe care l-am descoperit și pe care l-am văzut vreodată. Deși l-am văzut cu intermitențe pentru că se dădea la TV (pe Diva, mai târziu și pe ProTv) și nu eram mereu pe fază, am fost impresionată de tot, mai ales de modul în care erau prezentate detaliile fiecărui caz, cum ajungeau să fie rezolvate, printr-o muncă de echipă, misiunile și cazurile, dar și modul în care au evoluat personajele pe parcursul trecerii timpului.
Astfel, îi vedem în rolurile principale pe Gary Sinise ca Mac Taylor, Eddie Cahill ca Donald Flack, Carmine Giovinazzo ca Danny Messer, Melina Kanakaredes ca Stella Bonasera, Anna Belknap ca Lindsay Monroe, Hill Harper ca Sheldon Hawkes și Sela Ward ca Jo Danville.
CSI: NY, a treia în ordine cronologicăa a seriei CSI: Ancheta la locul crimei (Crime Scene Investigation) tratează un subiect nu chiar nou pentru telespectatori: investigatori legiști care, cu ajutorul tehnologiei avansate, rezolvă crimele din New York. Liderul echipei este detectivul Mac Taylor, interpretat de Gary Sinise. Dedicat meseriei, este ferm convins că toate evenimentele sunt legate între ele și că fiecare are o poveste de spus. De aceea de fiecare dată încearcă să rezolve toate cazurile care îi apar. Cea care îi împarte pasiunea pentru meserie este colega sa, Stella Bonasera, care în ciuda sistemului defavorizant față de orfani, a reușit să ajungă un detectiv renumit. Echipa este alcătuită din Danny Messer, Sheldon Hawkes, Don Flack si Lindsay Monroe, fiecare dintre ei având la rândul lor o poveste și cu ajutorul prietenilor și a echipei reușesc să facă lumină.
2. The Mentalist/În mintea criminalului, polițist, 2008-2015, 7 sezoane
Fiind atrasă de psihologie și gândirea oamenilor, serialul acesta este perfect pentru că înțelegi exact modul în care gândesc și se ascund criminalii și psihopații, dar mai presus este o poveste tristă de viață, cauzată de faima câștigată peste noapte de către personajul principal. Ceea ce a pățit nu poate fi șters cu buretele, însă povestea lui o ia pe alt drum cu oamenii potriviți lângă el.
L-am descoperit tot la Diva și era deja pe la sezonul 2 sau 3, dar ulterior l-am văzut de la început.
În mintea criminalului urmează povestea lui Patrick Jane, un consultant independent pentru o versiune fictivă a Biroului de Investigații din California (CBI), cu sediul in Sacramento, California. Deși nu este om al legii, el folosește abilitățile de la fosta carieră ca medium de succes, pentru a ajuta o echipă de agenți CBI să rezolve diverse crime, cu speranța de a-l aduce într-o zi pe Red John, ucigașul soției sale, Angela, și fiicei sale Charlotte în fața justiției.
Patrick Jane a avut anterior o carieră profitabilă ca escroc, pozând cu succes ca medium și bucurându-se aproape de statutul de celebritate. El a apărut la televizor pretinzând că abilitățile sale paranormale au ajutat poliția să alcătuiască profilul unui criminal în serie pe nume Red John. Red John, furios pe această afirmație i-a ucis soția și fiica lui Jane din răzbunare. Jane și-a abandonat ulterior meseria lui ca medium și a făcut echipă cu CBI, folosind abilitățile sale pentru a-i ajuta să rezolve diferite crime. Atenția lui în principal se îndreaptă către cazurile care îl implică pe Red John sau cele similare cu ale lui Red John. El recunoaște că se preface cu privire la aspectele supranaturale ale competențelor sale, de multe ori afirmând că „nu există un astfel de lucru ca medium", dar el are abilități bine șlefuite în lectură la rece, hipnoză și furtul din buzunare, precum și un spirit de observație puternic și o înțelegere profundă a psihicului și a comportamentului uman. Aceste aptitudini sunt la îndemână în fiecare episod, dar tehnicile sale neortodoxe și bizare pentru a rezolva crimele ofensează uneori echipa de agenți cu care lucrează.
Din distribuție mai fac parte și Amanda Righetti ca Grace Van Pelt, Tim Kang ca Kimball Cho și Owain Yeoman ca Wayne Rigsby.
L-am găsit disponibil în limba română (din păcate cu reclame), dacă v-am intrigat, pe veziseriale.org, toate episoadele, din toate sezoanele.
3. Lie to me/ Minte-mă!, polițist, 2009-2011, 3 sezoane
Este exploziv, este fără perdea și în același timp, este extrem de util pentru cei care sunt pasionați de psihologie și pentru cei care-și pun întrebări despre modul în care gândim, ne comportăm și acționăm.
Minte-mă este un serial de televiziune american. Personajul principal este doctorul Cal Lightman (interpretat de Tim Roth) care, ajutat de colega sa, dr. Gillian Foster (interpretată de Kelli Williams), detectează înșelăciunile, minciunile oamenilor, analizând limbajul corpului și microexpresiile și își folosește acest talent în favoarea clienților săi. Cal și Gillian o angajează pe Ria Torres (interpretată de Monica Raymund), care se pare că are un talent înnăscut în detectarea minciunilor. Între cei doi se pare că există câteodată divergențe, poate pentru că Lightman a trebuit să învețe tot ceea ce știe, pe când Ria are un ochi format. Pe parcursul episoadelor, echipa (cei trei împreună cu Eli Loker, interpretat de Brendan Hines și Ben Reynolds în interpretarea lui Mekhi Phifer) rezolvă diferite cazuri, de la crime la cazuri nu atât de grave.
Serialul este inspirat de munca lui Paul Ekman, expert mondial în expresii faciale și fost profesor de psihologie la Universitatea din California. Dr. Ekman a fost consilier al departamentelor de poliție și al grupurilor anti-teroriste, fiind de asemenea și consilier de știință la producerea serialului. Este și autor a 15 cărți, printre care "Telling lies", "Emotions Revealed".
4. Mr. Robot, dramă, 2015-2019, 4 sezoane
Acesta a fost printre primele descoperiri în materie de seriale de HBO Go și l-am ales doar pentru că am văzut că în rolul principal este Rami Malek, actorul care m-a „mișcat” în filmul „Bohemian Rhapsody”, despre care am detaliat în articolul precedent. Nu am ales greșit și am dat peste o lume marcată de nesiguranță, furie, falsitate și ură - foarte asemănătoare cu a noastră, mai ales prin prisma accesului la tehnologie, dar și prin faptul că banii primează și acolo.
Mr. Robot este un serial american de genul dramă-thriller, creat de Sam Esmail. În rolul principal joacă Rami Malek ca Elliot Alderson, un inginer de cibersecuritate și hacker, care suferă de fobie socială și depresie clinică. Alderson este recrutat de un anarhist cunoscut ca "Mr. Robot", jucat de Christian Slater, pentru a se alătura unui grup de hacktiviști numit "fsociety". Scopul grupului este distrugerea tuturor datoriilor prin criptarea datelor financiare a celui mai mare conglomerat din lume, E Corp. Mesajul este unul puternic și se poate rezuma la „urmează-ți visul indiferent de orice”, chiar dacă piedicile sunt multe, primite atât de la oamenii dragi, de la colegi sau de la propriul corp...
„Anxietatea socială a lui Elliot constă în principal în purtarea de hanorace cu glugă și disprețuirea petrecerilor. Oricum acest anti-erou alienat este un personaj extrem de inteligent, de o complexitate rar întâlnită. În mod constant își administrează droguri, dezarmant de direct, paranoic din cauza faptului că se simte urmărit de bărbați în costume negre și nu în ultimul rând cu posibilitatea de a-și imagina totul. Și aici mă refer la chiar totul.
Dotat cu răsturnări de situație, intrigi și glume cu substrat, Mr. Robot a făcut ca alte drame să pară copilărești și preistorice. Să sperăm că își găsește audiența pe care și-o merită din plin.” (sursa: ghid-pitesti.ro)
Mr. Robot a fost primit cu laude din partea criticilor și a câștigat diferite premii, inclusiv Globul de Aur pentru cel mai bun serial TV la categoria dramă și a fost onorat cu un Premiu Peabody. În 2016, serialul a primit șase nominalizări la Premiile Emmy, iar Malek a câștigat la categoria Cel mai bun actor în rol principal într-o dramă.
5. Hackerville, crimă/thriller, 2018, un sezon
Nu puteam să nu includ în acest top și un serial românesc, deși nu aș putea spune că suntem la fel de buni la seriale, ca americanii, spre exemplu, dar și ai noștri merită să fie încurajați, pentru că avem și potențial și material.
Am aflat de Hackerville plimbându-mă prin București în noiembrie 2018, poster-ul serialului fiind, ei bine, cam peste tot :) Totodată am văzut și la Pandutzu că abia așteaptă lansarea, deoarece coloana sonoră era asigurată de Silent Strike în colaborare cu Deliric. Așa l-am descoperit mai bine și pe Deliric (artist de hip-hop și rap), care e unul dintre muzicienii mei preferați, a cărui muncă o consum pentru doza de realitate.
Sinopsis-ul sună cam așa: Un atac cibernetic, ai cărui responsabili par a fi o rețea de hackeri din România, afectează una dintre cele mai mari bănci din Germania. Lisa Metz, expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut. Lisa ajunge să se confrunte cu secrete incomode din trecutul familiei sale. Între timp, ancheta lui Adam Sandor, polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei. Investigația îi duce pe cei doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial, cunoscut ca Dark Mole. Neîncrederea inițială din acest trio se transformă treptat într-o relație de interdependență.
Hackerville a fost filmat în Timișoara, București și Frankfurt, în primăvara lui 2018 și a avut premiera în România la HBO și HBO GO în toamna aceluiași an. Îl găsiți în continuare pe HBO Go și vă zic că e un must dacă tot aveți cont.
Din distribuție fac parte: Anna Schumacher (Lisa Metz), Voicu Dumitraș (Cipi), Andi Vasluianu (Adam Sandor), Ada Lupu, Vlad Brumaru, și Ovidiu Schumacher.
Iar dacă titlul acestui serial vă sună cumva cunoscut, este pentru că are un anume trecut: “Hackerville” este supranumele dat orașului Râmnicu Vâlcea de jurnaliștii de la Le Monde, într-un articol din 2011 despre fenomenul criminalității informatice care apăruse și se dezvoltase aici. „Râmnicu Vâlcea rămâne o placă turnantă a criminalității informatice, cu tentacule care se întind pe mai multe continente… un aer de prosperitate caracterizează orașul… pot fi văzute peste 20 de birouri Western Union.”, scria Le Monde.
6. Blindspot/Amnezia, polițist, 2015 - , 5 sezoane
Acesta a fost o descoperire făcută tot pe HBO Go și nu regret nici măcar o secundă că i-am dat play după ce am citit descrierea. Mister, acțiune, crimă, povești de viață și de moarte, răsturnări de situație și o echipă care încearcă să facă față provocărilor.
Sullivan Stapleton și Jaimie Alexander interpretează rolurile principale în acest thriller de acțiune scris și produs de Martin Gero. Agentul FBI Kurt Weller (Stapleton) este atras într-o conspirație complexă atunci când o femeie goală și amnezică (Alexander) este găsită în Times Square, cu corpul acoperit de o serie de tatuaje criptice printre care și numele lui, tatuat pe spate. În timp ce Weller și colegii săi de la FBI - Edgar Reade (Rob Brown), Tasha Zapata (Audrey Esparza) și tehnicianul Patterson (Ashley Johnson) - încep să investigheze harta tatuajelor femeii, ei descoperă o lume interlopă ascunsă într-un labirint de secrete și revelații care, odată lămurite, scot la iveală o conspirație și mai mare.
În alte roluri mai sunt și Luke Mitchell (Roman Briggs), Ennis Esmer (Rich Dotcom), Ukweli Roach (Dr. Robert Borden), Archie Punjabi (Nas Kamal), Aaron Abrams (Matthew Weitz) și Tori Anderson (Blake Crawford).
Acesta a fost topul meu de seriale favorite și îți mulțumesc dacă ai citit până aici, iar dacă te-a intrigat unul dintre ele, atunci dă-i o șansă! Știu toate sunt preponderent din zona investigații, poliție, crime, acțiune, pentru că, sincer, asta vreau să văd atunci când savurez un serial, o intrigă bine țesută și personaje bine conturate, altfel nu ar mai avea nici un farmec pentru mine.
Surse: www.digionline.ro, www. wikipedia.org, www.cinemagia.ro, www.ghid-pitesti.ro și www.hbogo.ro.
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
Ce filme m-au impresionat de-a lungul timpului
Salutare dragilor și bine v-am regăsit, de data asta într-un articol dedicat cinefililor sau doar amatorilor de filme bune. Așa cum am promis într-un articol anterior, am revenit cu un topic de blog dedicat în exclusivitate filmelor pe care le-aș revedea oricând cu plăcere.
În perioada carantinei pun pariu pe orice că și tu le-ai acordat filmelor o importanță și mai mare și că ți-ai petrecut câteva ore bune vizionând noutăți sau revăzând filmele preferate. Ei bine, m-am hotârât să îți împărtășesc și ție lista mea de 8 filme preferate, dintre ele unele sunt ecranizările unor cărți iar altele inspirate de fapte reale. S-ar putea ca pe unele să le știi sau măcar să fi auzit de ele, așa că dacă nu le-ai văzut, ar fi cazul să le dai o șansă. So, să-i dăm drumul!
1. 007: Coordonata Skyfall, acțiune/thriller, 2012
Am început cu acesta pentru că e filmul meu preferat, pe care l-aș vedea de câte ori aș avea ocazia și tot nu m-aș plictisi! E exact cum îmi place mie, cu acțiune, aventură și să te țină în suspas.
Deși face parte din seria agentului britanic bine-cunoscut, James Bond ( e al 23-lea film din serie), nu e necesar să le vezi și pe cele dinainte pentru că nu sunt neapărat legate. Sunt doar câteva trimiteri la trecutul lui asupra căruia încearcă să facă puțină lumină.
În rolurile principale sunt actorul de orgine britanică, Daniel Craig (cunoscut din : „La Cuțite”, „Fata cu un dragon tatuat”, „Busola de Aur”) care a devenit și mai cunoscut prin rolul din această serie, actorul spaniol Javier Bardem (cunoscut pentru rolurile sale din: „Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”, „Biutiful”, „Dragoste în vremea holerei”). Sunt doi actori de succes pe care eu îi îndrăgesc în mod special și care și-au demonstrat încă o dată talentul în timpul confruntării din Skyfall.
Cea mai importantă precizare pe care pot să o fac legată de peliculă e că aceastea conține și un cântec câștigător al unui premiu Oscar, cântat de Adele, este vorba despre piesa cu aproape 400 de milioane de vizualizări pe YouTube - Skyfall.
Acțiunea filmului se axează pe investigația lui Bond privind atacul de la MI6; atacul fiind parte a unui complot pus la cale de fostul agent MI6, Raoul Silva, pentru umilirea, discreditarea și asasinarea lui M, ca o răzbunare pentru trădarea ei. Filmul aduce reîntoarcerea a două personaje în serie, după absența lor din ultimele două filme: Q, jucat de Ben Whishaw, și Eve Moneypenny, jucată de Naomie Harris. Skyfall este ultimul film din serie pentru Judi Dench, care a jucat rolul lui ”M” în ultimele șase filme. Poziția va fi ulterior completată prin personajul lui Ralph Fiennes, Gareth Mallory.
Intriga este una complexă, nu am de ce să intru în detalii și să o stric, așa că vă îndemn să-l vizionați,iarca să vă conving, vă las mai jos trailer-ul .
2. Mănâncă, roagă-te, iubește; dragoste/dramă; 2010
Sigur ai mai auzit de acest titlu și îți spun că pelicula este ecranizarea cărții apărută în 2006 cu același nume, al autoarei americane Elizabeth Gilbert.
Îmi place mult stilul de a scrie al autoarei, citind anterior „Lecții de magie”, însă nu aș putea spune că romanul după care s-a făcut ecranizarea m-a impresionat, deși filmul este pe locul doi printre preferate. Nu știu de ce, dar este primul film pe care l-am văzut și care a fost mai bun decât cartea, pentru că de obicei este fix pe dos. Să spunem că Ryan Murphy s-a întrecut pe el când a regizat și adaptat pentru film romanul, bineînțeles în colaborare cu autoarea.
Ca să nu mă mai lungesc, o să vă spun despre ce este vorba. Liz Gilbert (interpretată de Julia Roberts) are tot ceea ce și-ar dori o femeie: un soț iubitor, un cămin primitor și o carieră de succes. În momentul în care căsnicia ei se destramă, Liz se scufundă într-o prăpastie a umilinței și a depresiei, iar singura solutie de a-și reveni pare o cură de regăsire a identității pierdute.
Pentru a reflecta asupra celor întamplate, Liz se hotărăște să plece într-o călătorie care îi va schimba viața complet. În Italia, ea descoperă micile plăceri desfătându-se cu mâncarea specifică zonei; în India începe călătoria spre iluminarea spirituală cu ajutorul meditației, iar în Indonezia își regăsește echilibrul, pacea interioară, dar și marea dragoste, în interpretarea lui Javier Bardem.
Inspirat după o poveste adevărată, filmul dovedește că poți să rupe monotonia, ducându-te să vezi lumea și astfel te vei regăsi. Filmul este disponibil și pe Netflix în caz că aveți abonament și vreți să-l vedeți.
3. Mic-dejun la Tiffany, dragoste/comedie, 1961
Dacă nu l-ai văzut, ar trebui să o faci. Pentru mine acest film a fost descoperirea anului 2020. Da, e un film clasic, și da, merită văzut. Sunt convinsă că povestea te va impresiona, dar te avertizez că lucrurile din peliculă nu se desfășoară la fel ca în carte și din nou, aceasta este a doua ecranizare a unei cărți din lista asta pe care o consider mai bine realizată decât modul în care este scrisă cartea.
Romanul omonim este scris de Truman Capote și deși nu mi-a plăcut, vă recomand totuși să-l citiți dinainte ca să puteți înțelege și mai bine contextul și bineînțeles pentru a hotărî care vă place mai tare, cartea sau fimul?
Din distribuție face parte cunoscuta actriță Audrey Hepburn și o interpretează pe Holly Golightly, personajul principal din această acțiune și George Peppard. Acest rol în care am văzut-o, m-a făcut să-mi doresc să o mai văd interpretând și alte personaje, pentru că actrița are pur și simplu un farmec aparte.
Sinopsisul sună în felul următor: în New York-ul anilor '60, Holly Golightly, o tânără frumoasă și sofisticată, duce o viață ușoară și fără obligații. Menținându-și un aer de copil, dar în același timp purtând cele mai frumoase ținute și accesorii Givenchy, ea își irosește timpul participând la întâlniri și petreceri pretențioase.
În așteptarea unei căsătorii cu un domn bogat, ea însoțește diverși bărbați înstăriți, de care nu o leagă însă decât cadourile pe care aceștia i le fac. Viața lipsită de griji a lui Holly este dată peste cap în momentul în care îl întâlnește pe Paul, noul ei vecin, un tânăr care visează să ajungă un scriitor de succes, până atunci întreținut fiind de o femeie mai în vârstă, dar bogată.
Între cei doi se leagă o prietenie strânsă, care tinde să se transforme în dragoste, sentiment care amenință să distrugă echilibrul șubred al vieții pe care ei o duc.
Acest film are 2 premii și 3 nominalizări Oscar și 2 nominalizări Globul de Aur și este disponibil pe HBO Go, în cazul în care aveți abonament.
4. Now You See Me: Jaful perfect, thriller/mister, 2013
Acesta este primul din seria de 3 filme Now You See Me, cel mai recent urmând să apară în 2020. Este disponibil pe Netflix, iar distribuția este formată din multe nume sonore precum, Jesse Eisenberg, Dave Franco, Woody Harrelson, Mark Ruffalo sau Morgan Freeman.
Now You See Me spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzioniști din lume. Membrii acesteia jefuiesc afaceriști corupți în timpul reprezentațiilor și își răsplătesc publicul cu banii furați. Agenții FBI sunt pe urmele lor, însă iluzioniștii sunt, surprinzător, mereu cu un pas înaintea legii.
5. Octav, dramă, 2017
Pentru că din această listă nu poate lipsi și un film românesc, deși în ultimii ani am văzut destul de multe filme bune de la noi, l-am ales pe Octav pentru emoția pe care mi-a oferit-o atunci când am fost la cinema. Povestea m-a mișcat profund, iar Marcel Iureș ca de fiecare dată, are o interpretare de excepție. Și de această dată castingul este unul excepțional, din distribuție făcând parte actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Dana Rogoz, Codin Maticiuc, Lia Bugnar sau Maria Obretin.
Pelicula spune povestea lui Octav, un bărbat în vârstă, care se întoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.
Marcel Iureș spunea că este cel mai frumos rol pe care l-a primit până acum, dar și că “Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”.
În această poveste, Octav îl reîntâlnește și pe Spiridon, bunul său prieten din copilărie, interpretat cu măiestrie de Victor Rebengiuc.
“Este rolul unui om care își întâlnește un vechi prieten, pe care îl așteapta de multă vreme, cu o bucurie nemăsurată față de această întâlnire, în care nu mai spera. Iar ce îmi place mie, cel mai mult, este acest devotament prietenesc, dezinteresat, prezentat în film. Și asta, când trăim într-o lume în care există numai interes, în jurul nostru”, a declarat Victor Rebengiuc făcând referire la personajul său, Spiridon.
Acest film în regia lui Serge Ioan Celebidachi a primit de la lansare și până în prezent peste 100 de premii și nominalizări internaționale și naționale.
6. Omul spectacol, musical/dramă, 2017
Unul dintre cele mai bune musicaluri pe care le-am văzut și dacă spun eu asta, care nu sunt o amatoare a genului, înseamnă că e pe bune!
Pe scurt: cu acțiunea în anii 1800, filmul îl urmărește pe P.T. Barnum în călătoria sa de la o persoană umilă la un showman renumit, devenind legendarul fondator al circului ambulant Ringling Bros. and Barnum & Bailey Circus. Presărată cu multe obstacole dar și cu o ambiție nemarginită, povestea lui Barnum este o lecție de viață și o lecție despre succesul ce pare imposibil de atins. Filmul arată și că dragostea este cea mai puternică forță care există și care face lucrurile să meargă.
Pe lung: bazat pe fapte reale, Omul Spectacol sau The Greatest Showman ne prezintă povestea lui P.T. (Phineas Taylor) Barnum și trupa lui neconvenționale de la circ. Acțiunea se plasează în secolul al XIX-lea, cand P.T. - un antreprenor ambițios care după ce își pierde slujba la acțiuni, păcălește un bancher să-i ofere un împrumut în bancă și astfel își deschide un muzeu. Curând el descoperă că lumea este atrasă de mister și imprevizibil, de enigme și personaje stranii, nemaîntâlnite, așa că el străbate orașele în lung și în lat pentru a descoperi și coopta cei mai stranii indivizi pe care îi întâlnește. Astfel ia viață Muzeul American Barnum din centrul Manhattanului, unde privitorii își delectează privirile cu cele mai neobișnuite personaje precum: femeia cu barbă, acrobați, pitici, albinoși, jongleri etc. Viața profesională însă îi afectează destul de mult viața personală, lumea va începe sa îi disprețuiască pe "ciudații lui P.T", iar când soția lui va afla despre prezența unei alte femei în viața bărbatului ei, lucruile se complică. O dramă muzicală cu un soundtrack de excepție, cu prestații uimitoare din partea actorilor, inspirată din fapte reale, avându-i în distribuție pe Hugh Jackman, Zac Efron, Zendaya, Michelle Williams, Rebecca Ferguson și mulți alții, care ne va face să ne întrebăm: Ce ne face, de fapt, umani?
7. Bohemian Rhapsody, dramă/muzică, 2018
Au trecut 2 ani de la premiera celui mai șocant și fascinant film pe care l-am văzut. Întotdeauna mi-a plăcut muzica celor de la Queen, pe care i-am descoperit, ca pe majoritatea artiștilor „mai vechi”, la Europa Fm. Am fost nerăbdătoare și curioasă în același timp să văd acest film, iar experiența de cinema a fost una completă, am bătut pe tot parcursul filmului din picior și am fost uluită de ce am aflat despre viața solistului acestei trupe, Freddie Mercury.
Bineînțeles, ca la orice operă de artă, au fost păreri și pro și contra, de la unii care au zis că ceea ce este prezentat în acest film nu este adevărat și până la cei care s-au declarat uimiți de modul în care a fost realizat (eu fac parte din categoria asta).
Bohemian Rhapsody este un film biografic, care prezintă evenimentele desfășurate între 1970 și 1985, ani definitorii pentru trupa engleză Queen și membri acesteia, John Deacon, Brian May, Freddie Mercury și Roger Taylor, cu accentuarea artistică a vieții personale a lui Freddie Mercury.
Filmul prezintă, pe scurt, evenimentele petrecute în viața celor patru, progresul lor ca grup muzical rock aparte, de la o trupă care își căuta identitatea la o formație cu rang de superstar, prezentând, în același timp, drumul artistic al succesului melodiilor trupei.
Rolurile principale sunt interpretate de actorul american Rami Malek, ca Freddie Mercury, cu suportul unei distribuții mixte de actori britanici și americani, Lucy Boyton ca Mary Austin, Joseph Mazzello ca John Deacon, Gwilym Lee ca Brian May și Ben Hardy ca Roger Taylor.
Cea mai interesantă parte a filmului a fost redarea cu lux de amănunte a concertului Live Aid la care a participat trupa și a fost impresionant să auzi un stadion plin cu oameni care cântă și știu fiecare vers!
8. Ratatouille, animație/familie, 2007
Nu trebuie să uităm că suntem copii, așa că am inclus pe listă și un desen animat. Pe lângă „Frumoasa din pădurea adormită”, „Cenușăreasa” și „Frumoasa și bestia”, Ratatouille este filmul marca Disney pe care l-am văzut de cele mai multe ori. Probabil pentru că îmi place micul șoricel, dar și pentru cum e realizată pelicula.
Titlul se referă la o mâncare franțuzească cu numele omonim, ce este servită spre sfârșitul filmului, dar este și un joc de cuvinte referitor la specia personajului principal al filmului (rat = șobolan).
Remy este un tânăr șoarece al cărui vis este să devină maestru bucătar. El nu e descurajat nici de piedicile pe care i le pune familia, nici de faptul că gastronomia este o profesie care urâște șoarecii prin excelență. Remy este gata de tot pentru a-și îndeplini visul, iar faptul că nimerește în canalizarea unui restaurant foarte bine cotat din Paris îi aduce visul extrem de aproape. În ciuda pericolelor și a capcanelor, ispita este mare, așa că se aventurează în acest univers interzis. Sfâșiat între condiția sa și visul neîndeplinit, Remy va descoperi curând adevăratul sens al aventurii, al prieteniei, al familiei și va înțelege că trebuie să aibă curajul de a fi ceea ce este: un șoarece care vrea să fie mare bucătar.
Ratatouille a fost lansat pe 29 iunie 2007 în SUA și, printre alte premii, a câștigat Academy Award for Best Animated Feature. Este disponibil și HBO Go.
Dacă ai rămas până aici și ai citit tot, îți mulțumesc! Sper că din această listă vei urmări măcar un film și că va fi pe gustul tău.
Surse: https://www.cinemagia.ro/, https://carturesti.ro/, https://www.netflix.com/ro/, https://hbogo.ro/ și https://www.wikipedia.org/.
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
Recenzie de carte cu selecție de citate - „Mica librărie de pe Sena” de Nina George
Bine v-am regăsit, iubitori ai cărților, într-un nou articol dedicat acestora. De această dată vreau să vă povestesc despre o carte care m-a impresionat mult și care, dacă nu va fi înlocuită de o alta și mai bună, probabil va fi preferata mea din 2020.
Am cumpărat „Mica librărie de pe Sena” la Noaptea Cărților Deschise, eveniment online organizat de Editura Litera, pentru că m-a atras titlul și descrierea. Nu pentru că aș fi știut ceva dinainte despre carte sau despre autoarea acesteia. Pur și simplu, ceva inexplicabil m-a atras spre ea. Și nu regret nici măcar o secundă că o am în biblioteca mea, ba chiar din contră, după ce am citit-o, mă bucur nespus că am propriul exemplar. E o carte pe care o voi recomanda prietenilor mult timp de acum încolo :)
Revenind însă, vreau să vă povestesc puțin despre autoare: Nina George (n. 30 august 1973, ȋn Bielefeld) este o scriitoare și jurnalistă germană, care a publicat și sub pseudonimele Anne West și Nina Kramer. Sub pseudonimul Jean Bagnol a publicat împreună cu soțul ei, scriitorul Jens. J. Kramer romane polițiste. Nina George a fost tradusă până în momentul de față în 37 de limbi, cărțile ei s-au vândut în peste două milioane de exemplare, fiind considerată astfel autoarea germană cu cel mai mare succes în străinătate. Șiii... cam atât. Nu am reușit să găsesc alte informații în plus despre ea, iar tot ce am mai găsit era fie în engleză, fie în special în germană. Așa că trebuie să mă limitez la atât de puțin și să vă zic mai multe despre carte.
„Mica librărie de pe Sena” a apărut la noi în octombrie 2019, la editura Litera, în colecția Blue Moon, are 300 de pagini și a fost tradusă de Miruna Bolocan. Această carte, însă, s-a bucurat de un mare succes în afară, aflându-se timp de peste un an pe listele de bestselleruri din Germania și a fost bestseller în Italia, Polonia și Olanda, fiind tradusă în peste 30 de limbi.
Am avut norocul să lecturez această carte în mica escapadă de la țară, în hamac. E locul potrivit, mai mult decât perfect, pentru a citi orice carte. Am savurat fiecare pagină și vă spun că pe Goodreads i-am dat 5 stele, dar e genul care merită mult mai mult.
Cărțile pot face multe, dar nu chiar totul. Lucrurile cele mai importante trebuie trăite. Nu citite. Trebuie să-mi trăiesc...cartea.
- Mica librărie de pe Sena, Nina George
E o poveste despre moarte, boală și suferință, dar și despre viață, iubire, bucuria de a trăi, cărți, vin și mâncare bună. E o întreagă experiență și o adevărată călătorie! Te aduce pe culmile fericirii, dar apoi te coboară în prăpastia tristeții. Te trece prin toate stările și la final, vă garantez, nu îți lasă gust amar și în nici un caz nu te lasă în suspans cu finalul, cum mai obișnuiesc unii autori.
Toată dragostea. Toți morții. Toți oamenii pe care i-am cunoscut. Ei sunt râurile din care se formează marea noastră interioară. Dacă nu mai vrem să ni-i amintim, se va epuiza și marea.
- Mica librărie de pe Sena, Nina George
Subiectul central al cărții sunt exact cărțile, făcând deliciul oricărui bookworm. Eleganța franceză dictată de locul unde se petrece acțiunea, se împletește cu stilul concis al autoarei germane, care lovește prin cuvintele folosite exact la țintă, direct și fără remușcări.
Mistuit de o dragoste arzătoare, dar incapabil să o mai arate cuiva, Monsieur Perdu a căzut pradă rutinei și vinde cărți pe vasul său Farmacia literară, nume pe care i-l schimbase din Lulu. Și-a găsit refugiul în această acțiune și nu asculta muzică, nu mânânca prea variat și nu se abatea de la obicieurile sale, pentru a nu-și aminti zilele și nopțile alături de Manon, marea lui iubire, care l-a părăsit. Planul este unul simplu și funcționează 20 de ani, timp în care el se cufunda în uitare. Însă, ceva îl dă peste cap pe elegantul domn, și anume neașteptata apariție a lui Catherine, noua sa vecină de palierul. Aceasta avea o poveste tristă, soțul ei abandonând-o și dând-o afară din casă.
Amândoi au inimile frânte și se înfiripă ceva între ei, încă de când dau cu ochii prima dată unul cu altul. Perdu se oferă să-i doneze o masă, pentru a avea pe ce să mânânce, dar mai întâi trebuie să o scoată din încăperea interzisă și zidită. După ce izbutește , este inundat de amintiri pe care le credea uitate de mult, se înfățișează în fața ușii lui Catherine și i-o lasă acolo. Mai târziu, aceasta descoperă o scrisoare care-i este dedicată lui, dar care nu a fost deschisă niciodată. Văzând scrisoarea, ceva parcă se rupe în interiorul lui Perdu și aceasta are o cădere nervoasă. Practic, de aici începe toată acțiunea. Descoperirea acelei scrisori stă la baza călătoriei în pripă pe care se hotărăște să o facă. La fel de disperat să scape, dar nu de amintiri și de trecut, ci de atenția pe care o primește în urma publicării primului său roman care a făcut vâlvă, este un al personaj , tânărul scriitor Max Jordan. Așa că , se avântă împreună într-o călătorie cu Lulu pe Sena, dar și mai departe, mult mai departe...
Părea că stelele respirau într-un ritm adânc, nesfârșit. Ele respirau și priveau lumea cum se transforma și dispărea. Unele stele văzuseră deja dinozauri și oameni din Neanderthal, văzuseră crescând piramidele și pe Columb descoperind America. Pentru ele, Pământul era doar o altă insulă a lumii în oceanul infinit al universului, iar locuitorii de aici, incredibil de mici.
- Mica librărie de pe Sena, Nina George
Aceasta este călătoria vieții lui Max și aventura de redescoperire pe sine a lui Monsieur Perdu, care își fac mai mulți priteni pe drum, printre care bucătarul Cuneo și misterioasa Samy. Cursurile râurilor îi poartă tot mai departe, iar aventura este tot mai intensă. Vând cărți, privesc spre stele, întâlnesc alți oameni, mânâncă și beau bine, pe scurt se bucură că trăiesc.
Orașul pe care l-au străbătut și care a avut parte de cea mai frumoasă descriere a fost, cu siguranță, Cuisery, supranumit și orașul cărților. Așa că am căutat pe Google Earth, curioasă să văd dacă chiar există și am descoperit că este într-adevăr un oraș al iubitorilor de cărți și al libăriilor, cu o populație un pic mai mare de 1600 de locuitori.
M-a fascinat totul la aceast roman: descrierile pitorești, călătoriile pe lângă insule sau orașe franceze, modul în care sunt descrise cărțile și bineînțeles personajele cu o personalitate bine conturată.
E o carte caldă, care îți inspiră căldură, siguranță, iubire. E o frumoasă poveste de dragoste, dar tristă în același timp. E perfectă pentru vară, de luat în vacanță sau de citit în parc, important e să fii în bătaia directă a soarelui când o citești, doar așa poți să o savurezi. Limbajul este unul simplu, nepretențios, e o lectură de relaxare.
Vă las mai jos restul citatelor extrase din carte și sper să vă placă!
- „Fiecare om are o cameră interioară, în care se furișează demonii săi. Abia când o deschizi și te așezi în fața lor, ești liber.”
- „Moartea celor pe care îi iubim este doar un prag între un sfârșit și un nou început.”
- „Eu personal cred că nu există nici o întrebare prea mare. Trebuie doar să găsești răspunsurile potrivite.”
- „Cine știe, poate fiecare dintre noi are de îndeplinit un rol în marea carte a vieții. Unii iubesc pe cineva în mod deosebit, ceilalți sunt atenți în mod deosebit la cei care iubesc.”
- „Să ai un copil e ca și cum ți-ai lua la revedre de la copilăria ta, pentru totdeauna. Este ca și cum abia atunci înțelegi ce înseamnă să fii cu adevărat bărbat. Îți este frică de faptul că vor ieși la lumină toate slăbiciunile tale, pentru că a fi tată înseamnă să dai mai mult de la tine, decât poți... Mereu am avut nevoie, să-mi câștig dragostea. Pentru că te-am iubit atât de mult. Atât de mult.”
- „Să îi purtăm în noi. Aceasta este cerința. Îi purtăm în noi pe toți, pe morții noștri și iubirile distruse. Ei ne întregesc.”
- „... că un roman este ca o grădină, în care cititorul are nevoie de timp să înflorească.”
- „Trebuie să fiu cu Jean, pentru că el este partea masculină din mine. Ne privim și vedem același lucru. Luc este bărbatul cu care privesc în aceeași direcție, unul lângă celălalt.”
- „Nu știam că există atâtea gânduri nesfârșite, perspective și lucruri minunate. Ar trebui să fie o datorie a celor care ne conduc, să-și ia permise de lectură. Abia atunci când au citit cinci mii, nu, mai bine zece mii de cărți, abia atunci ar fi capabili să înțeleagă omenirea și felul în care se comportă.”
- „Încă de când eram o fetiță am învățat că cele mai bune relații sunt „limpezi ca cristalul”. Am fost învățată că și gândurile otrăvite sunt mai puțin mortale dacă le spui cu voce tare.”
- „În visele celor pe care îi iubim suntem nemuritori. Și morții noștri trăiesc mai departe în visele noastre. Visele sunt interfața dintre toate lumile, dintre timp și spațiu.”
- „Când Monsieur Perdu se uita la cărți, nu vedea doar povestiri, prețuri cu amănuntul și balsam pentru suflet – vedea libertatea cu aripi de hârtie.”
- „Dragostea este o locuință. Totul într-o locuință ar trebui să fie folosit, nu acoperit sau protejat. Doar dacă locuim pe de-a-ntregul într-o casă, fără să ne jenăm în fața nici unei camere, a nici unei uși, putem spune că trăim cu adevărat. E la fel de important să te cerți ca și să te atingi delicat, să stai unul lângă altul și să te îndepărtezi din nou. Este esențial ca fiecare cameră a iubirii să fie cu adevărat folosită. Altfel, se înmulțesc fantomele și zvonurile. Camerele și casele neglijate pot deveni înșelătoare și urât mirositoare.”
- „Sophie sfătuia lumea ca, în cazul necazurilor din dragoste, să își ia, pentru fiecare an petrecut împreună, cel puțin o lună de doliu. În ce privește prieteniile în care se ajungea la ruptură, două luni pentru fiecare an de prietenie. Și pentru cei care s-au dus pentru totdeauna, pentru cei morți, „întreaga dumneavoastră viață. Căci pe morții pe care i-am iubit odată, pe ei îi iubim pentru totdeauna. Absența lor ne însoțește până în ultima noastră zi.”
- „Și el înțelesese că, pentru a învăța să zboare, trebuie mai întâi să sară.”
- „Noi păstrăm cu toții timpul. Păstrăm edițiile vechi ale acestor oameni care ne-au părăsit. Și noi suntem, de asemenea, aceste ediții învechite, sub pielea noastră, sub stratul de riduri, și experiență, și râsete. Exact acolo suntem noi, cei de odinioară: copilul, iubitul, fiica de odinioară.”
- „Știai că noi toți suntem copiii stelelor? [..] Când, în urmă cu două miliarde de ani, stelele au făcut implozie, a plouat cu fier, aur și cărbune. Și fierul din praful de stele este astăzi în noi. În mitocondriile noastre. Mamele dau stelele și fierul lor, mai departe, copiilor. Tu și cu mine, Jean - cine știe - suntem probabil făcuți din praful aceleiași stele și ne-am recunoscut după aceeași lumină. Ne-am căutat unul pe celălalt. Suntem căutători de stele.”
- „Noaptea, aș fi furat de la oamenii răi toate lucrurile pe care le-au obținut prin înșelăciune de la oamenii buni, prin minciună. Și lor le-aș fi lăsat acolo doar o singură carte, care să-i purifice, să-i constrângă la pocăință, să-i transforme în oameni buni și așa mai departe – normal.”
- „Căci acesta era singurul lucru tragic la cărți: ele schimbau oamenii. Cu excepția celor cu adevărat răi. Aceștia nu deveneau tați mai buni, soți drăguți, prietene mai iubitoare. Rămâneau tirani, își chinuiau mai departe angajații, copiii și câinii, erau răutăcioși în cele mai mici detalii și lași în esență și se bucurau de rușinea victimelor lor.”
- „O amenajase prin forțe proprii și o umpluse cu cărți, care erau singurul medicament pentru bolile sufletești imposibil de numărat și de determinat.”
- „[..] Farmacia literară, a spus Perdu. Am vrut să tratez sentimente care nu sunt recunoscute ca suferință și nu sunt diagnosticate niciodată de doctori. Toate aceste mici sentimente și emoții care nu sunt de interes pentru nici un terapeut, căci sunt aparent prea mici și prea greu de atins. Sentimentul care te cuprinde când se termină vara din nou. Sau aceka pe care îl ai când recunoști că nu mai ai la dispoziție o viață întreagă ca să-ți găsești locul. Sau mica durere atunci când o prietenie nu merge așa cum ai fi crezut și trebuie să cauți mai departe un partener de viață. Sau tristețea din dimineața aniversării zilei de naștere. Dorul de aerul copilăriei. Așa ceva.”
- „Uneori înoți printre lacrimile neplânse și te scufunzi, dacă le ții în tine. Și eu mă aflu acum pe fundul unei astfel de mări.”
- „Amintirile sunt ca lupii. Nu poți să le închizi în cușcă și să speri că o să te lase în pace.”
Voi ce ați mai citit în ultima perioadă?
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
Despre viața la sat - partea I
După aproape 3 luni interminabile de izolare am reușit într-un final să mă refugiez la casa de la țară. După ce am ajuns am fost inspirată să scriu ceva despre locul unde se află căsuța bunicilor. Aveți gândurile mele mai jos.
Cerul înseamnă libertate. Marea înseamnă zbucium. Muntele înseamnă liniște, iar soarele înseamnă viață. Dar „la țară” ce înseamnă?
Probabil te vei gândi imediat la bunici, la animale sau la diverse treburi făcute prin curte sau pe câmp. Poate te vei gândi la săteni morocănoși sau la un loc unde poți doar să te murdărești.
Nu știu ce amintiri te leagă de cuvântul „sat” sau de cuvântul „țară”. Nu știu nici dacă ai ajuns vreodată acolo sau dacă știi ce înseamnă viața autentică de la sat. Pentru mine, însă, satul și curtea pe care eu le numesc „la țară” semnifică tot ce marea, cerul, muntele și soarele transmit la un loc.
„La țară” pentru mine înseamnă evadare, pentru că știu că doar aici scap de aglomerația orașului, dar și de tumultul vieții cotidiene.
Atunci când intru în curte nu știu de ce să mă bucur mai întâi: de trandafirii ce miros divin, de roadele ce atârnă de ramurile copacilor, de iarba ce pare mai verde decât la oraș!
Grădina, ah!, grădina. Ajunsă aici mă minunez de roșiile care par că se mândresc că sunt sănătoase, de porumbul care crește văzând cu ochii, de castraveții ce abia așteaptă să fie gustați sau de păstăile care par să se bucure când știu că urmează să fie culese.
Apoi mă descalț și mă cuprinde pacea. Mă învăluie, parcă din tălpi și urcă până în creștet, în momentul în care picioarele mele simt firele de iarbă. Așa mă deconectez de la lume și mă conectez la pământ. Sau poate, cine știe, el se conectează la mine. Nici nu mai știu, dar nici nu mai contează. Important e că sunt departe de zidurile ce mă țineau prizonieră în casă și că aici mi-am găsit în sfârșit liniștea.
Abia acum realizez ce înseamnă de fapt și cu adevărat fericirea. Mai realizez și că, deși fac parte dintr-o lume atât de mare, sunt atât de mică și că pământul ce-l simt sub picioarele mele nu e doar pământ. E un dar!
Tot acum am înțeles și că nu ai nevoie de foarte mult ca să trăiești o viață frumoasă și liniștită. Însă noi, construind ziduri ne-am îndepărtat de ce înseamnă această fericire. Exploatăm natura și tot ce ne oferă ea, chiar și condiția noastră; ne ascundem de razele soarelui după perdele și draperii care atârnă greu la fereastră și formează o barieră între noi și ce înseamnă "afară", ne înconjurăm de oameni care ne fac rău și ne obligă să ne certăm, în loc să ascultăm cântul unei păsărele.
Ne ferim de ploaie deschizând umbrela și încercând să găsim rapid un adăpost, dar nu înțelegem că de fapt ploaia e trimisă să ne trezească la viață și să ne împrospăteze. Ne uităm la plante și animale pe ecranele telefoanelor, dar nu știm cum miros sau cum sunt la atingere în realitate.
Ca să ne bucurăm de tot ceea ce o existență simplă ne poate oferi, trebuie doar să învățăm să ascultăm și vom înțelege.
Ca să ne "crească aripi" atunci când ne uităm spre cer trebuie să învățăm să-l privim, cu atenție și fără grabă. Doar așa vom înțelege libertatea.
Ca să ne încărcăm bateriile de la soare ar fi bine să îl lăsăm să ne mângâie cu razele sale, nu să ne ascundem de ele.
Pentru a găsi inspirație să scriu aceste rânduri și nu numai, eu m-am așezat în hamacul prins de doi vișini care mă așteaptă la locul lui în fiecare vară. Acolo am avut timpul și libertatea de a gândi și de a visa fără să mă oprească cineva.
Privind întreaga curte din hamac, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am - o oază de liniște numai a mea, de unde îmi pot încărca bateriile, unde mă pot odihni și visă cu ochii larg deschiși, fără ca nimeni să nu mă deranjeze.
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
Luna mai, altfel...
Salutare tuturor! După atât de mult timp petrecut în casă, nostalgia era inevitabil să nu apară.
Dintotdeauna luna mai avea o însemnătate mare pentru mine, fiind și ziua mea de nume în această perioadă. De câțiva ani încoace, însă a căpătat o altă semnificație.
Luna mai era despre cer senin, flori, concerte, plimbări, ieșiri în natură, apusuri superbe și... aventuri. Însă anul acesta va fi mai puțin ieșită din comun, din cauza situației actuale. Am rămas totuși cu cerul spectaculos, apusurile ce pictează cerul în culori incredibile și cântul păsărilor care să ne țină companie atunci când scoatem capul pe geam.
De vreo 3 ani încoace, la o dată anunțată, mă urcam în tren și mă duceam la București la tradiționalul concert de mai al celor de la Carla's Dreams. Stăteam doar o noapte, iar a doua zi mă întorceam acasă. Era momentul meu de respiro, clipele de fercire când puneam lumea pe pauză. Anul ăsta am rămas doar cu muzica și amintirile de la celelalte concerte, pe care le-am și revăzut în izolare de vreo câteva ori.
Apoi, pe 21 mai, ieșeam undeva, la un restaurant și la o plimbare cu mama mea sau cu niște prieteni. În 2018, de exemplu, am mâncat o masă copioasă și am fost apoi în Grădina Botanică la o ședință foto, pentru că măcar de ziua fotografului să i se facă și lui fotografii, nu? :))
În mai este ziua școlii mele, iar săptămâna cu 21 cuprindea Școala Altfel și, chiar dacă, în unii ani nu făceam mare lucru, ne distram copios.
Nu mai zic că e luna în care apar bujorii (florile mele preferate) și tot timpul avem în casă câteva fire sau îmi aducea bunicul de la țară brațe întregi.
Am primit și anul acesta bujori și parcă m-am bucurat și mai tare de parfumul lor suav și dulce! Pentru că asta am învățat în această perioadă, să prețuiesc tot ce am, fie că a fost atunci, fie că este acum. Doar să mă bucur de micile bucurii ale vieții, să zâmbesc când am ocazia, să las doar emoția să mă călăuzească și să nu mai trăiesc pe repede înainte...
Îmi este dor de tot ce era înainte pentru că atunci credeam că era bine. Poate că nu era, iar schimbarea asta a fost, de fapt, necesară. Eu am învățat multe, am rememorat multe, am făcut multe, am continuat să mă descopăr pe mine în această perioadă de grea încercare și sper că și alții au înțeles că asta a fost ca un fel de nouă șansă - șansa să fim mai buni, mai empatici, mai atenți, mai iubitori, mai neînfricați, mai prietenoși - într-un cuvânt să fim OAMENI!
În final, vă las un citat care mi-a plăcut mult și l-am găsit potrivit pentru toate prin câte am trecut:
„Nu trebuie să permitem ceasului și calendarului să ne împiedice să vedem că fiecare clipă a vieții e un miracol și un mister.”
- H.G. Wells
10 cărți care mi-au îmbogățit existența în ultima decadă
Salutare dragilor! Sper că sunteți sănătoși și că stați acasă.
Așa cum am promis în articolul anterior, am revenit cu o listă de cărți care m-au marcat și mi-au influențat alegerile din anii ce le-au urmat.
Știu, 10 ani înseamnă foarte mult și pot aduce foarte multe schimbări și controverse în viața unui om, pe lângă dezvoltare și învățare. În 2009 eu aveam 7 ani și, credeți sau nu, citeam de atunci foarte mult și am multe povești și autori pe care-i îndrăgesc încă din acea perioadă. Asta pentru că mi s-a cultivat dragostea pentru cărți și pentru lumea lor.
Am vorbit despre muzică în articolul de dinaite, iar acum vreau să vă povestesc despre cărțile care au constituit fundația mea, punctul meu de plecare, care m-au completat, cele care m-au făcut OM.
- Voi începe cu începutul. Cartea care probabil că mi-a deschis apetitul pentru cărțile de aventură a fost „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe. O carte pe care eu o păstrez cu drag în bibliotecă, și care, de fiecare dată când o răsfoiesc, îmi amintesc cu câtă emoție dădeam paginile, așteptând continuarea. Din câte am citit, celebritatea acestei cărți a sporit odată cu trecerea timpului și cu traducerea acesteia în mai multe limbi, dar mai ales pentru că oferă multiple abordări: roman de aventuri, jurnal de călătorie, îndreptar de morală sau un adevărat manual de supraviețuire. Este un roman adevărat, ce îndeamnă la sinceritate.
- „Insula misterioasă” de Jules Verne (volumele I și II). Pe Jules Verne l-am descoperit încă de mică și fiind pasionată de cărți de aventură, cu tot felul de peripeții , am descoperit rețeta perfectă în scrierile lui. Primul roman care mi-a căzut în mână de la el a fost „Pilotul de pe Dunăre”, un roman greu, pe care la vremea aceea nu l-am înțeles pe deplin, dar am fost curioasă să văd ce a mai scris acest autor și am dat peste „Insula misterioasă” și am fost de-a dreptul fascinată. Astfel am fost transportată alături de inginerul Cyrus Smith, negrul Nab, ziaristul Gedeon Spilett, marinarul Pencroff și de tânărul Harbert pe Insula Lincoln. Cei cinci evadează din Richmond în timpul Războiului Civil American cu ajutorul unui balon cu aer cald și astfel ajung pe o insulă misterioasă. Ei reușesc acolo să reconstituie o mică societate , construindu-și o casă în stâncă, practicând agricultura și creșterea animalelor, dar și punând în practică cunoștințele științifice ale epocii (fabricarea nitroglicerinei, instalarea unui telegraf electric). În timpul pe care-l petrec pe insulă, aceștia îl recuperează pe Ayrton de pe o insulă apropiată, Tabor. Finalul și parcursul per total este unul neașteptat, ambele cărți oferind importante lecții de supraviețuire. Insula misterioasă face trimitere la alte două cărți semnate Jules Verne prin prezența Căpitanului Nemo din Douăzeci de mii de leghe sub mări și a lui Ayrton din Copiii căpitanului Grant.
3. Următoarea pe această listă este „Colț Alb” de Jack London. Acest roman de aventuri este cel mai autentic și mai dur ghid de supraviețuire în sălbăticie pe care l-am citit până acum. Publicat pentru prima dată în 1906, „Supusul zeilor” așa cum se mai intitulează acest roman, urmărește viața lupului Colț Alb de la nașterea sa din apropierea unui sat indian, până la mutarea sa în San Francisco și nașterea propriilor pui. Este bazată pe fapte reale, acțiunea se petrece în teritoriul canadian Yukon, iar povestea datează din 1890.
4. După cum este intitulată și colecția de cărți din care face parte, „Marele uriaș prietenos” de Roald Dahl, este cartea de aur a copilăriei mele. Sophie este înșfăcată într-o noapte din patul ei de la orfelinat de un uriaș care se prezintă astfel: „Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor”. Atunci când ajung în locuința lui MUP, copila află că noul ei prieten are o îndeletnicire nobilă și misterioasă în același timp: colecționează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiți. Însă, puterile lui MUP vor fi puse la încercare de uriașii mâncători de oameni, iar Sophie îl va ajuta să îi oprească, o misiune curajoasă la care va lua parte însăși regina Angliei. Pe parcursul întregii cărți vă garantez că veți râde cu poftă și veți lua parte la cele mai năstrușnice aventuri, această carte, după părerea mea, poate fi citită la orice vârstă și tot va impresiona prin simplitate. MUP a avut parte de o ecranizare de excepție în 2016 și vă recomand ca, după cițiți cartea să vedeți și filmul pentru că nu vă va dezamăgi.
5. În continuare o să vă povestesc despre cartea pe care o recitesc în fiecare an, de Crăciun, de vreo 6 ani încoace. Aceasta se numește „Poveste de Crăciun”, poartă semnătura lui Charles Dickens și este o nuvelă despre un om morocănos și zgârcit care, după ce primește vizita a patru spirite în Ajunul Crăciunului, se transformă într-un cu totul alt om. Pe scurt este o poveste cu fantome, în care se critică diferențele sociale și în care ni se atrage atenția asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul Crăciunului. Documentându-mă puțin am aflat că această nuvelă a fost publicată pe 19 decembrie 1843 cu ilustrațiile lui John Leech și a fost primită de către critici cu laude, fiind văzută ca o acuză la adresa capitalismului industrial de secol al XIX- lea, jucând un rol important în reinventarea acestei sărbători ca una de veselie în Marea Britanie, dar și în America, după mulți ani în care fusese sărbătorită într-un mod solemn, sobru și trist.
Eu consider că această carte ar trebui să ajungă în mâinile oricui în preajma Crăciunului pentru că creionează într-un mod realist o imagine a Crăciunului din acele vremuri și care în mod ironic sau nu, seamănă destul de mult cu modul în care o sărbătoresc unii oameni din zilele noastre. Pe mine nu contenește să mă impresioneze această nuvelă când o recitesc și de fiecare dată descopăr alte și alte detalii și înțelesuri.
6. Acum, o să vă aduc în atenție o carte a unui autor român - Mihail Drumeș - „Invitația la vals”. În aceasta este vorba despre o poveste de dragoste dintre doi tineri, Tudor și Micaela. Tudor, așa cum demonstrează încă de la început, este un elev model, un băiat inteligent, care este mereu pregătit să facă față unei provocări de ordin intelectual, documentându-se în permanență. Mulți nu știu însă că acesta duce o viață dublă, ziua - elev conștiincios, noaptea - amant. O întâlnește pe Micaela, însă aceasta nu este ca toate celelalte fete pentru că nu este interesată de el și își propune să o cucerească. Într-un final aceasta cedează, dar va fi o decizie fără cale de întoarcere...
"În definitiv, ce [altceva] e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe față, dragostea veștejește, își pierde frăgezimea, vraja devine ceva obișnuit, de toate zilele."
- Tudor în „Invitația la vals” de M. Drumeș
Toate cărțile lui Drumeș au ceva special și te țin în suspans, iar poveștile de dragoste sunt pasionale și se consumă repede.
„Adevărul este că nu cucerisem nicio fată. Ele mă cuceriseră pe mine. Nu intram niciodată în vorbă înainte de a observa un zâmbet, o privire, un gest (oferte, chiar angajamente). Totul se petrecea fără luptă, încât victoria mea avea o tristețe cu care mă împăcam. Unde erau cetățile dispuse să se apere chiar după ce încetau de a mai rezista?"
- Tudor în „Invitația la vals” de M. Drumeș
7. Următoarea pe listă este „Artur și minimoșii” de Luc Besson. Am multe amintiri plăcute și strâns legate de această carte, una dintre ele este oferirea numelui cățelului din carte - Alfie - propriului cățel care a apărut în viața mea exact atunci când citeam această carte. Alta ar fi legată de faptul că am citit întreaga serie de povești la bunici, la țară, în hamac, iar acțiunea din acestea se petrece tot la casa bunicului.
Artur este un puști de numai 10 ani și la prima vedere pare un băiețel obișnuit. Petrecându-și vacanța de vară la țară face descoperă o carte aparte în biblioteca bunicului său. După ce o deschide această carte îl introduce în lumea minimoșilor, un ținut pe care Artur îl cunoștea numai din poveștile magice ale bunicului. Însă, copilul intră într-un univers fantastic, iar nenumăratele pericole și isprăvile prin care trece fac aventura și mai savuroasă. Nu este singur, este însoțit de: prinți, prințese, monștri, matasalai, milimuli care rând pe rând îi devin fie prieteni fie dușmani.
8. „Un motan pe nume Bob” este povestea de viață a lui James Bowen, un om simplu, sărac, fără un adăpost propriu-zis, care câștigă bani din cântatul pe străzi și în Covent Garden. Acesta găsește, în 2007, într-un adăpost, un motan portocaliu rănit, are grijă de el și îi oferă numele Bob, iar cei doi devin de nedespărțit. Gary Jenkins îl intervievează pe James și spunându-și povestea, în 2010, apare și romanul autobiografic a cărui nume l-am menționat mai sus.
„Plină de umor, curaj și determinare, povestea inteligentului Bob descrie lumea celor care trăiesc la limita supraviețuirii și vorbește despre decădere și singurătate, învinse atunci când preocuparea față de fericirea altcuiva devine un motiv pentru a-ți schimba în bine viața.”
Aceasta este prima carte pe care am cumpărat-o din banii mei de la târgul de carte Axis Libri de la Galați în 2015, iar cei doi - Bob și James - îmi sunt foarte dragi și îi urmăresc pe rețelele lor de socializare. În 2016 această carte a fost ecranizată, cu însuși Bob în rolul principal. Vă las și vouă link-urile pentru a vedea ghemul portocaliu de blană și ce peripeții mai face acesta.
Facebook: https://www.facebook.com/OfficialJamesBowenandStreetcatBob Twitter: https://twitter.com/streetcatbob
9. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio în „Minunea”, un roman despre acceptare, integrare și curaj, iar una dintre premisele pe care se bazează această poveste este replica vulpiței din Micul Prinț: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."
Pentru că aspectul lui fizic nu era singura lui problemă, complicatțiile în starea lui medicală împiedicându-l să ducă o viață normală, până la vârsta de 10 ani August (Auggie) Pullman nu a frecventat cursurile unei școli. Dar pentru că, prin tratamente, problemele s-au ameliorat, părinții decid să-și asume riscul expunerii fiului cruzimii specifice copiilor de vârsta lui și-l înscriu la școală. Așa cum era de așteptat, reacțiile colegilor sunt de a-l respinge, în cel mai fericit caz, atunci când nu-l agresează fizic. Interesant e felul în care Palacio reușește să surprindă dinamica grupurilor de elevi: în fiecare grup de copii există cel puțin unul care reușește să treacă peste barierele fizice date de diformitatea lui August. În ochii mei este o carte despre teama de a fi marginalizat, răutățile specifice vârstei imature, conferind, pe înțelesul tuturor, un tablou al realității acelei vârste. Este remarcabil faptul că acest titlu a ajuns pe lista de lecturi recomandate. Caracterul moralizator al scrierii, fără a părea intruziv, va schimba, cu siguranță, în copiii de astăzi, felul în care aleg să-i judece și să-i catalogheze pe cei din jur.
Romanul a fost ecranizat în 2017, iar filmul este de găsit pe Netflix.
10. Pentru ultimul punct din această am păstrat-o pe inegalabila Agatha Christie cu „Misterul crimei fără cadavru”, a 100 carte citită de mine, pe care am sărbătorit-o în urmă cu 5 ani.
În această carte, una dintre preferatele mele, se redă la modul cel mai simplu o crimă complexă și complicată, dar pe care personajul bine-cunoscut creat de Agatha Christie - Miss (Jane) Marple o rezolvă.
Cuplul format din Gwenda și Giles își aleg o nouă casă pentru a locui. Din multitudinea care i s-a pus la dispoziție Gwenda alege una care i s-a părut mai mai „altfel”, însă după o scurtă perioadă de timp casa începe să o înfricoșeze și să i se pară din ce în ce mai cunoscută. Simțea că a mai locuit cândva acolo și își amintea tot felul de lucruri: tapetul din dulap, camera copiilor, o ușă care nu mai fusese folosită, dar lucrul cel mai ciudat, la finalul unei piese de teatru are o revelație: „Mă aflam iarăși acolo pe scări, privind holul de la intrare printre stâlpii balustradei și am văzut-o zăcând acolo, întinsă la pământ, moartă.” Astfel, își întreabă rudele printr-o scrisoare (singurele pe care le mai avea), dacă a locuit în Anglia când era copilă, dar mai ales în localitatea Dilmouth... Răspunsul afirmativ o determină să aibă o reacție stranie și începe să își aducă aminte toate detaliile.
Ea locuise acolo în copilărie, împreună cu tatăl său și iubita acestuia, Helen. Helen! De ce o visase? De ce se trezise strigând-o? Aceste întrebări nu-i dădeau pace și oricât s-ar fi gândit nu putea să găsească răspunsul... Helen era cea pe care a omorât-o persoana necunoscută? Cine a fost? Tatăl ei? De ce? De ce ar fi vrut să-și omoare viitoarea soție? În capul Gwendei era o nebuloasă totală. Misterul este soluționat cu ajutorul lui Miss Marple și a unui grafolog care analizează niște scrisori primite de fratele victimei, doctorul Kennedy. Nu vreau să stric surpriza și vă las pe voi să savurați cartea, însă vă pot spune încă de pe acum că finalul este de-a dreptul cutremurător.
Ediția de colecție a acestei cărți o găsiți pe link-ul de aici: https://www.raobooks.com/product/misterul-crimei-fara-cadavru/.
Spre final, vreau doar să vă spun că am citit cărți de toate mărimile, genurile, tipurile, de la literatură universală la clasici români, de la romane biografice și autobiografice, până la cărți tip documentar și toate, dar absolut toate mi-au oferit câte ceva: informație, ajutor, companie, evadare, lumi noi, priteni noi. Fiecare carte are ceva special și oricare carte de pe raft merită să fie deschisă, citită și descoperită.
În încheiere vă las câteva versuri dintr-o piesă care mie îmi place foarte mult și care simt că mă reprezintă:
Oricare om în esenţă este un meşter,
Vreai să afli meşteşugul tău? Citeşte!
Citeşte totul de la A la Z, depozitează,
Discută, apără, combate, analizează.
- Scrisoare fratelui mai mic, Carla's Dreams
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
Ce mă inspiră?
Salutare și bine v-am regăsit în spațiul virtual!
Dacă tot #stămacasă, m-am gândit să scriu un articol. Oricum, pentru anul 2020 mi-am propus să scriu mai mult pe blog, așa că acum am ocazia perfectă.
Acum vreo câteva săptămâni, înainte să înceapă totul, eram la o cafea cu o bună prietenă și mi-a pus întrebarea „Tu de unde te inspiri pentru ceea ce faci?”. Întrebarea m-a pus pe gânduri și am decis că e un topic bun despre care să scriu.
Inspirația la care mă refer în acest articol e cea care mă ajută pe mine, să creez și să-mi trăiesc viața cât mai frumos.
Ca să răspund la întrebarea din titlu, pentru mine, tot ce mă înconjoară este o inspirație. Locuri, restaurante, clădiri, concerte, familia, profesorii, prietenii, alți oameni (persoane publice, influenceri, actori, artiști), muzica, filmele, cărțile, piesele de teatru, școala, dar cel mai adesea natura. Încerc să iau partea pozitivă din fiecare lucru și să o transform într-un mod de raportare la lume. Mă inspir pentru a face mai mult bine, pentru a deveni o versiune mai bună a mea, pentru a putea creea mai mult, pentru a avea idei mai bune, pentru a fi mai implicată, mai răbdătoare, pentru a mă putea găsi pe mine cea cu adevărat: responsabilă de mintea și trupul ei.
Spuneam de natură ca principala sursă de inspirație, pentru că de cele mai multe ori, forța și frumusețea naturii mi-a oferit cele mai valoroase lecții. Bine, dar, ca să poți asimila aceste lecții, trebuie să fii atent! Și sigur vă veți gândi la întrebarea „Cum se presupune că ar trebui să fac asta în condițiile în care duc stilul de viață pe care-l duc?” Ei bine, și eu trăiesc în viteză ca și voi, uneori nici eu nu am timp pentru toate și eu neglijez anumite aspecte din viața mea. Însă ce ar fi bine să faci ca să te poți insipra de la Mama Natură? Să dedici timp din timpul tău plimbărilor printr-un parc, printr-o grădină sau printr-o pădure. Să lași razele Soarelui să te mângâie, să privești stelele și luna, să asculți ciripitul păsărelelor, să asculți șuieratul vântului și să-l lași să se joace în părul tău, să lași ploaia să te ude și să o simți cu adevărat. Dacă nu poți să ieși chiar în acest moment, nu-i nimic, deschide gemul casei tale și scoate capul afară. Uită-te în jur, trage aer în piept, lasă palele de vânt să-ți gâdile fața, soarele să-ți mângâie chipul, păsărelele să-ți încânte auzul. Conectează-te la adevăratul server de inspirație și calm, învață să vezi cu adevărat ce e în jurul tău, fii atent la detalii. Privește cerul, admiră o floare, nu mai considera furnicile sau gândacii sau râmele niște ființe respingătoare, ci niște viețuitoare unice. Mângâie un cățel, privește zborul unei păsări, ascultă cu atenție toate sunetele pe care le auzi. Privește stropii de ploaie, găsește-le un tâlc sau creează o poveste.
Petrece un timp în natură și străduiește-te să observi cât mai multe detalii pe care nu le-ai fi observat până acum în graba ta. După care poți să-ți și notezi ceea ce ai văzut, crede-mă, te va ajuta. În situația în care ne aflăm acum e clar imposibil să faci asta, dar atunci când se va întampla asta, îndrumarul ăsta va rămâne aici.
Acum aș vrea să detaliez cum mă inspir eu din muzică, cărți și filme.
Din muzică te poți inspira doar ascultând cât mai multă și mai diversă, din cărți o poți face, la fel, dacă cițesti cât mai multe și încerci cât mai multe genuri și stiluri, iar cu filmele e la fel.
Tocmai de aceea trebuie să-ți creezi o „cultură” și să fii cât mai selectiv cu modul în care îți hrănești mintea și sufletul, pentru că muzica, cărțile și filmele exact asta sunt - o hrană.
Însă vreau să vă spun o regulă, de care trebuie să țineți cont atunci când faceți această selecție: Nu îți place (piesa, cartea, filmul), atunci nu critica prostește! Pur și simplu nu o mai asculta, închide cartea, schimbă postul, alege altul și nu critica munca unor oameni pentru un produs care ție nu-ți place, dar pe care alții îl apreciază.
O să fac un articol separat un top cu 10 de filme și 10 cărți care m-au întregit ca om, curând și o să detaliez mai mult despre ele, acolo.
Acum aș vrea să vă las 10 piese care mi-au plăcut încă de la prima ascultare, îmi plac și pe care le voi asculta mereu:
- „Acasă” - Smiley (https://www.youtube.com/watch?v=bORzlBW5QFU)
- „Give me love” - Ed Sheeran (https://www.youtube.com/watch?v=FOjdXSrtUxA)
- „Tot mai sus” - Guess Who (https://www.youtube.com/watch?v=iXvkhA2WBQI)4
- „What goes around...comes around” - Justin Timberlake (https://www.youtube.com/watch?v=IC8qPpnD0uE)
- „Cum ar fi” - INNA (https://www.youtube.com/watch?v=OgpVZFSTsYI)
- „Call Out My Name” - The Weeknd (https://www.youtube.com/watch?v=rsEne1ZiQrk)
- „Verde împărat” - Delia (https://www.youtube.com/watch?v=5vTJkNiDers)
- „Englishman in New York” - Sting (https://www.youtube.com/watch?v=d27gTrPPAyk)
- „P.O.H.U.I.” - Carla's Dreams feat. INNA (https://www.youtube.com/watch?v=d3GgFvm29Ig)
- „Skyfall” - Adele (https://www.youtube.com/watch?v=DeumyOzKqgI)
În afară de numărul 10, toate au videoclipuri pe care vi le recomand, pentru că toate sunt bine realizate și au o doză de inspirație în ele.
Toate locurile în care am fost: restaurantele în care am mâncat, cafenelele și ceainăriile în care am băut, toate muzeele pe care le-am vizitat, clădirile cărora le-am trecut pragul, parcurile prin care m-am plimbat, casele în care am fost, cu experiențe mai bune sau mai rele m-au format ca om, m-au învățat să fac diferența, m-au completat, mi-au dat un exemlu de așa da sau de așa nu. Toate, absolut toate, l-am depozitat acolo, undeva, în mintea mea și toate mi-au oferit câte ceva.
Fiecare persoană pe care am întâlnit-o în această viață și-a pus amprenta în felul ei, mai mult sau mai puțin, definitiv sau trecător, asupra mea. Fiecare persoană pe care o întâlnim aici, pe Pământ ne dă o lecție - de la fiecare om avem ceva de învățat, un lucru mai mare sau unul mai mic, contează doar să fim deschiși și să interpretăm corect mesajul cu care a fost trimisă persoana respectivă.
În ultimii câțiva ani, am întâlnit o mulțime de persoane care au posibilitatea să inspire și o fac zilnic. Pe altele le-am apreciat de la distanță, prin intermediul unui ecran sau a unei pagini. Toate persoanele astea și-au lăsat urma pe unde au trecut, asta face fiecare din noi, lasă urme undeva. Nu pot spune că am reușit să descifrez fiecare lecție pe care au transmis-o către mine, dar am încercat și încerc zilnic să asimilez mesajele lor.
Oamenii cu care interacționăm în această viață, ne ajută să fim compleți ca ființe. Omul este un animal social, așa că legătura dintre noi și oamenii pe care-i întâlnim va fi puternică pentru că suntem legați, dar mai ales pentru că suntem condiționați de societatea în care trăim să creăm legături. Aceste legături și amintiri pe care le vom creea alături de oamenii care trec prin viața noastră ne vor desăvârși existența. Tocmai de aceea trebuie să ne înconjurăm de oameni buni, prieteni și cunoștințe în care să avem încrdere, pe care să ne putem baza, pe care să-i iubim așa cum sunt și să-i acceptăm cu defectele și calitățile lor.
Mulți oameni și-au lăsat urmele asupra ființei mele și o să menționez câțiva aici, iar pe restul îi port în suflet:
- domnii mei profesori din gimnaziu și liceu, doamna învățătoare, doamna educatoare;
- artiștii: Delia, INNA, Smiley, Carla's Dreams, Jean Gavril, The Motans, Deliric, Guess Who, Ștefan Bănică, Ed Sheeran, The Weeknd, Nick Jonas, Selena Gomez, Sting, Years&Years, Justin Timberlake, Dennis Lloyd;
- câțiva muzicieni clasici precum Chopin, Beethoven, Vivaldi etc.;
- actorii: Daniel Craig, Richard Armitage, Nicole Kidman, Angelina Jolie, Daniel Radcliffe, Emma Watson, Zac Efron, Jaimie Alexander, Simon Baker, Tim Roth, Gary Sinise;
- autorii: Matt Haig, J.K. Rowling, Elizabeth Gilbert, Marc Levy, Mihail Drumeș, Jules Verne, Agatha Christie, James Bowen, Ian Fleming;
- persoane publice: Andreea Esca, Alina Ceușan, Sânziana Iacob, Sânziana Negru, Selly, Toader Păun, Alexia Eram, Anamaria Hâncu, Ștefan Lucian, Mihai Morar, Moise Guran, Gaspar Gyorgy;
- pritenii foarte apropiați: Erika, Ale, Eric, Oana, Ioana L., Rebeca, Simon (și părinții lui); foștii și actualii colegi de clasă;
- oameni care au crezut în mine încă de la începutul drumului cu fotografia: Alex, Andrei și Mircius. Tuturor le sunt recunoscătoare pentru cel puțin un lucru și le mulțumesc că au intrat în viața mea într-un fel sau în altul pentru a mă învăța ceva. Toți și fiecare în parte pot fi și sunt o inspirație, de la stilul de viață pe care-l duc, ceea ce fac, cum s-au dezvoltat, chiar și ceea ce mânâcă dimineața la micul-dejun :) Vă recomand să-i căutați pe cei care nu-i știți (mă refer la persoanele cu vieți publice aici) și să citiți puțin despre ei, veți fi impresionați de ceea ce veți descoperi, poate vă vor inspira și pe voi.
Și mai e ceva. Zilnic eu văd sute de fotografii, atât pe Instagram, cât și pe Pinterest (de altfel, cea mai mare „rețea de inspirație” din mediul online) și tot ceea ce văd, mă inspiră și mă încurajează și pe mine să creez la rândul meu conținut de calitate, atât pentru blog, cât și pentru feed-ul meu de Insta, pentru pagina mea de Facebook. Însă asta nu înseamnă că nu adaptez ideile pe care le văd și că nu le pun în concordanță cu propriile idei. Nu iau ceva de-a gata, în mediul online totul trebuie să fie unic, creativ și personalizat.
Pe tine cine/ce te inspiră, cine/ce te face să-ți placă lumea în care trăiești, cine/ce îți aduce un zâmbet pe buze, cine/ce te motivează să mergi mai departe, cine/ce te face să apreciezi ceea ce ai, cine este modelul tău?
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” - William Shakespeare
De ce Carla's Dreams?
Salutări dragilor și bine v-am regăsit! Sper că ați avut un început de an frumos și așa să rămână și restul anului.
Deoarce astăzi se împlinesc 8 ani de când a apărut proiectul muzical Carla's Dreams și este o zi însemnată în comunitatea carlașilor vreau să le dedic lor primul meu articol din 2020. Este ziua în care celebrăm muzica bună, emoția pură, trăirea autentică, pasiunea și dragostea.
Articolul se intitulează „De ce Carla's Dreams?” din 2 motive: 1 - aceasta este întrebarea pe care mi-o adresează foarte mulți atunci când le spun că le apreciez muzica, 2 - pentru că o să încerc să expun, așa cum pot, de ce sunt atât de speciali oamenii aceștia și ceea ce fac, mai ales pentru mine.
Este un articol personal în care mă confesez oamenilor care sunt dispuși să înțeleagă și să lase deoparte prejudecățile. Ca să pot să vă povestesc despre experiențele mele alături de ei trebuie mai întâi să vă fac o scurtă introducere.
Carla’s Dreams este un grup de tineri din Republica Moldova care încearcă modest să facă ceva muzică. S-a vorbit mult despre noi, despre cît de “corecți” suntem în ceea ce facem, despre ceea ce promovăm, despre ce efecte are muzica noastră etc. Nu știm dacă ne interesează chiar toate aspectele de mai sus pentru că, anonimi fiind, ne doare fix în cot de ceea ce poate ar deranja pe altcineva din categoria “artist”, “muzician”. Nu am pretins și nu pretindem că suntem nici una, nici alta. Singurele lucruri relevante pentru noi sunt relațiile pe care le-am creat cu ascultătorii noștri, capacitatea de a rămîne cu mâinile dezlegate și gîndirea liberă în ceea ce facem. Date, cifre și informații banale despre ceea ce reprezintă acum Carla’s Dreams nu vom da, e inutil și neinteresant. Vom spune doar că simțim o presiune destul de mare de responsabilitate în ceea ce facem, ceea ce înainte nu era atat de pronunțat. Probabil e vorba de orgoliu… un orgoliu tîmpit reieșit din supraaprecierea proiectului de către mulți din cei care și-au expus părerea. Planuri? Greu de spus, dar cert e că avem cel puțin încă cîteva piese în lucru pe care le vom lansa în următoarele cîteva luni. V-am cuprins!
Carla’s Dreams - pe vechiul site www.carlasdreams.com
Povestea mea alături de acești tineri care „încearcă să facă modest ceva muzică” a început în primăvara anului 2013. Eram departe de casă, mai exact în cealaltă parte de țară, pentru a urma un tratament. Eram departe de cei dragi, mă simțeam singură, neînțeleasă. Prietenii apropiați știu mai multe detalii despre această întâmplare. În fine, doi băieți de acolo, din centrul medical, ascultau pe repeat o piesă. Îmi petreceam timpul cu ei și mi-au dat și mie să o ascult și să le spun dacă-mi place. Era vorba despre „P.O.H.U.I.” în colaborare cu INNA, dar asta aveam să aflu mai târziu. Am ascultat-o iar și iar. Nu știam cine cântă, cum îl sau cum îi cheamă pe artiști (nici măcar pe INNA nu o recunoscusem, pentru că, recunosc, la vremea aceea nu prea o ascultam), nici măcar nu am întrebat cum se cheamă piesa. Tot ce știam era că, din momentul în care am auzit-o prima dată m-am simțit înțeleasă, am simțit că nu eram singură, am simțit cum durerea și frica dispar. Am simțit cum mă vindec. Poate din cauza vocii, poate era mesajul, poate linia melodică sau versurile, încă nu știu. Atunci le-am cerut să mi-o trimită și mie și o ascultam non-stop. Timp de o săptămână și ceva numai asta am vrut să aud. Probabil că atunci s-a creat legătura dintre mine și ei, dintre mine și muzica lor. Am ajuns acasă și o perioadă am uitat piesa, ajunsesem înapoi într-un loc sigur.
Câteva luni mai târziu am descoperit piesa „Lumea Ta” în colaborare cu Loredana, a venit într-un moment mai mult decât potrivit și m-a ajutat să trec peste ceva dureros din viața mea.
Câțiva ani a fost liniște, nu am mai auzit nimic de ei, iar eu am ascultat și apreciat alți artiști. Mai târziu aveam să aflu că în acea perioadă au mai scos piese preponderent pentru publicul de acasă, având deja o un istoric muzical în Republica Moldova.
În toamna lui 2015 se asculta în prostie o piesă numită „Te Rog”, pe care o am auzit-o prima dată la colegii mei de clasă. Dar nu am făcut legătura între piese și nu mi-am dat seama că este vorba despre ei. Apoi, în ianuarie 2016 a apărut piesa care a creat isterie, piesa pe care nu te puteai preface că nu o asculți, cu refrenul acela bine-cunoscut „wop, wop, eroina”. Era peste tot: la radio, în magazine, în mașini, la școală. Țin minte că era o zăpadă care îmi ajungea până aproape de genunchi și ieșeam afară împreună cu o colegă, pe terenul de sport și ascultam „Sub pielea mea”. Știu, au fost o grămadă de insinuări legate de această piesă, o grămadă de acuzații, dar pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama că mulți oameni nici nu au înțeles mesajul pe care băieții au vrut să-l transmită. Era și este în continuare prea profund pentru unii. Eu pot doar să vă las aici explicația cuvântului „alegorie”. Cine a vrut să înțeleagă, oricum a înțeles.
Mai târziu, în vara aceluiași an, am aflat că băieții vor fi prezenți pentru prima dată, la concertul la care eu mă duceam anual, Europa Fm Live pe Plajă. Am zis din start că va trebui să-i văd și live. Acolo, am așteptat cu nerăbdare momentul în care ei au urcat pe scenă. Nu o să pot uita niciodată cum a fost să stau într-o mulțime de aproape 100.000 de oameni și să fredonez la unison cu aceștia piesele lor. A fost unul din cele mai bune concerte ale lor, au fost în formă, plini de enrgie. În acea seară am auzit foarte multe piese pe care nu le cunoșteam, așa că atunci când am ajuns acasă, am început să le caut.
O lună întreagă din vara aceea am căutat, am ascultat și am învățat piesele lor. Am căutat interviuri, reportaje, articole, emisiuni, ca să pot să înțeleg exact la ce se rezuma acest proiect îndrăzneț. L-am descoperit pe Sergiu - omul și artistul. Am descoperit comunitatea CsD. Însă, mai presus de toate am descoperit piese cu mesaj puternic, care au devenit instantaneu preferatele mele și prin intermediul cărora pot spune că am intrat în lumea lor. Vi le las mai jos, ca să le descoperiți și voi și să realizați că ei nu au scris, compus și produs doar piese comerciale precum Cum Ne Noi, Sub Pielea Mea, Te Rog sau Acele.
Pseudo-intelectualii şi fricoşii.
Eu nu-i urăsc, sînt tolerant, şi ca la frate
Le doresc "în timpul liber - mai citeşte-o carte".
E calea spre zare
E miezul din sămânța ce dă naștere la iarba ce răsare
Sub soarele sub care totul naște și totul moare”
Tot atunci am descoperit și o întreagă listă de piese în rusă și chiar dacă nu înțelegeam inițial cuvintele, îmi plăceau cum sună. Am căutat traducerile, le-am învățat, dar de fiecare dată când le ascult, tot la cât de interesant sună mă gândesc și nu-mi zboară mintea la sensul cuvintelor. Pur și simplu ascult, dar mai mereu îmi creionez eu înțelesuri în minte. Asta vă recomand și vouă să faceți, dacă le veți asculta prima dată și nu sunteți cunoscători de limba rusă.
Știu, puteați să căutați și voi piesele astea pe YouTube, dacă vă dădeam lista, dar mai știu și că nu ați fi făcut-o. Celor care le-au ascultat în timp ce citeau articolul vreau să le mulțumesc că și-au făcut timp pentru asta!
Pot afirma cu certitudine că anul 2016 a fost anul lor. Toți erau cu privirile îndreptate spre ei, dar aveau și motive. Atunci au lansat hanoracele și tricourile cu siglă, atunci au lansat unele din cele mai cunoscute piese ale lor (Sub Pielea Mea, Aripile, Acele, Unde, Треугольники, Imperfect), atunci au parcurs 100.000 de kilometri în România între concerte, pentru că au avut peste 140. Atunci au ajuns și în Moscova și și-au promovat piesele și munca. Plus că au avut evenimentul de la Arenele Romane - NGOC care a fost sold-out. Anul acela a fost un an memorabil, sunt sigură, la fel de memorabil pentru ei ca și pentru noi.
Pentru 2017, anunțaseră lansarea albumului „Antiexemplu” printr-un concert regizat de ei, tot la Arenele Romane. Mi-am dorit enorm să merg și să-i văd din nou live, plus că era un eveniment important. Și s-a și întâmplat, astfel 13 mai 2017 va rămâne cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum. Și nu doar pentru că am fost la acel concert, dar și pentru că am avut ocazia să-i întâlnesc și să stau de vorbă cu ei, fix înainte de concert.
Cu puțin ajutor, am reușit să-i întâlnesc pe oamenii care au schimbat atât de multe în gândirea și viața mea. Nu am știut că urma să intru la ei, dar când ni s-a spus: „Sergiu dă un interviu acum, dar o să termine imediat și intrăm.” am conștientizat ce însemna de fapt asta și am realizat că îmi voi îndeplini un vis. Și am intrat. Pe holurile din backstage-ul Arenelor Romane era un furnicar de carlași pictați, cu ochelari de soare și mănuși albe, așteptând. Am trecut pe lângă ei și s-au uitat curioși la noi. Băieții făcuseră un casting pentru un moment special din timpul concertului, de aceea se aflau acolo. Am intrat într-o încăpere și acolo se aflau ei, adevărații membrii Carla's Dreams, înconjurați de mulți oamenii din echipa lor, cu 12 minute înainte de a urca pe scenă și a face un show EPIC!
Am așteptat puțin pentru că erau niște rusoaice venite special pentru acel eveniment și băieții le-au primit cu brațele deschise. Apoi, a venit și rândul meu. I-am salutat, au fost atât de amabili, am făcut poza de grup, cu greu, pentru că mamei îi tremurau mâinile :) M-am întors și le-am mulțumit din suflet pentru ceea ce fac șiii... atât, pentru că eram foarte emoționată. Apoi, m-am retras undeva mai în spate. Ei stăteau acolo, mai vorbeau, puneau ultimele detalii la punct. Când să plecăm am avut pur și simplu o revelație și m-am dus să-l „cuprind” pe Sergiu. A fost surprins când m-a văzut agățată de el, dar nu m-a îndepărtat. Eu m-am desprins într-un final și am venit spre mama. Atunci, el și-a dat seama că nu prea interacționase cu ea, s-a apropiat, i-a luat mâna și i-a spus „Sărut-mâna, doamnă! Mulțumim că ați venit!”. Am fost impresionată că, cu doar câteva minute înainte de a intra pe scenă a făcut asta. Atunci, mi-am dat seama cât de modest și cumsecade este de fapt acest Sergiu. După ce le-am mai spus câteva cuvinte de apreciere, ei trebuiau să se îndrepte spre scenă, iar Sergiu ne-a făcut loc să ieșim pe ușă nouă mai întâi. Am alergat până afară, ca să evităm să mai deranjăm pe cineva, iar afară am început să plâng. Am ținut-o tot așa cât am traversat toată mulțimea, până am revenit la locurile noastre din tribună. Primele acorduri m-au surprins cu lacrimi în ochi, cu lacrimi de fericire! Fericirea omului care a întâlnit oamenii pe care-i apreciază, suține și care și-au făcut timp pentru el.
Despre concert în sine nu pot spune decât că orice cuvânt și orice descriere ar fi de prisos. Așa cum a spus și Sergiu la final, „probabil cel mai frumos concert”. Puteți vedea mai jos o părticică din cum a fost și sunt mândră că am putut să fiu și eu acolo, alături de ei și de alte mii de inimi ce au bătut la unison.
În 2017 am mai participat la alte trei concerte, Live pe Plajă din nou, la Hard Rock Cafe în noiembrie, dar și de Sfântul Andrei, la Galați, în decembrie. La Hard, pe lângă faptul că ne-au recunoscut de la Arene și ne-au mulțumit încă o dată că am fost acolo, eu i-am dăruit lui Sergiu un elefant pentru că l-am auzit spunând într-un interviu că are o colecție de peste 300. Era un elefănțel din sticlă și când i l-am pus în palmă a părut și mai mic decât era de fapt. Sper că și-a găsit un loc în colecția lui...
În 2018 au mai urmat încă trei concerte, Monomaniac la Arenele Romane, Live pe Plajă, dar și concertul de la Galați din cadrul Turneului Național. La Live pe Plajă am avut backstage pass pentru că am fost fotograf acreditat de cei de la Europa Fm. Înainte de momentul lor, din ultima seară de festival am stat de vorbă cu Sergiu în fața cortului artiștilor, i-am dăruit un album cu imagini, interviuri și versuri de-ale lor pe care l-am făcut în 2016. Mi-a spus că îmi va da un semn când îl va studia. A fost și o fază amuzantă: până atunci nu-i cerusem nici un autograf și l-am rugat frumos să se semneze pe foaie de hârtie. Deși ne cunoșteam de ceva vreme, a întrebat pentru cine să fie și i-am răspuns, din reflex de acum, „Pentru Nicol, fără e la final”. El scrie, se uită la foaie și zice: „Fără e?” Se dă mai în spate și mai zice: „Wow, ce nume interesant!” Am râs cu toții și apoi i-am explicat că exact așa e numele și că nu e nici primul și probabil nici ultimul care se minunează. :))
Vreau să vă mai povestesc și despre concertul de la Galați. A fost pe 8 decembrie, la 2 zile de la ziua mea și m-am gândit că dacă tot ne vom vedea, să le duc și lor niște turtă dulce ca să-i servesc. Au fost atât de încântați și s-au minunat pentru că turta dulce avea formă de, ghiciți ce?... LUNĂ! Mi-au urat la mulți ani, promițându-mi că vor mai reveni la Galați cu drag.
2019 a fost un an plin de experiențe, care mai de care mai diverse și tot la 3 concerte de-ale lor am ajuns. Primul - Nocturn de la Romexpo, de pe 18 mai, un spectacol cu adevărat grandios, pregătit cu grijă, cu multe elemente noi, unde muzica clasică, rap-ul și rock-ul s-au îmbinat șocant de armonios. Concertul a reprezentat un sfârșit la ceea ce a început în 16.10.2018, 18:46, când Carla's Dreams a intrat în faza „Nocturn” - o noapte ce a durat 200 de zile. A fost cu adevărat un concert pentru ai lor și „oricât de pretențios ar suna - avem cel mai frumos și cald public!”, declarau ei. Iar la sfârșitul concertului au făcut o combinație neașteptată - ”În premieră și o dată”. Nu este o combinație întâmplătoare. ”Ne bucurăm în ciuda lor” este o piesă cu substrat dureros despre trecutul și prezentul moldovenilor de peste Prut iar ”Rapsodia Română” este o compoziție pur românească , George Enescu fiind moldovean de dincoace de Prut. Practic Carla`s Dreams, prin unirea simbolică a acestor două piese a mai creat o ”unire muzicală” dintre România și Moldova. ”Sperăm foarte mult s-o apreciați, s-o auziți și s-o înțelegeți” spunea Sergiu. Pentru acest concert și concept, RESPECT!
Al doilea la o săptămână distanță - Forza Zu la Galați, unde am avut onoarea să le pot face fotografii direct de pe scenă. Atunci am înțeles că scena înseamnă deschidere, concertul înseamnă oameni, iar pe artist îl reprezintă oamenii, de aceea băieții țin la ai lor. Tot atunci i-am dăruit lui Sergiu un portret în creion.
Al treilea concert a fost la Live pe Plajă unde am avut posibilitatea să discutăm despre ultimele piese lansate și despre Nocturn.
Știu, nu sunt foarte multe concerte, dar pentru mine toate sunt foarte speciale. Cineva m-a întrebat la un moment dat de ce mă tot duc la concertele lor pentru că oricum cântă aceleași piese. Ei bine, da, sunt aceleași piese, dar interpretarea, starea de spirit și emoția nu sunt niciodată la fel. Discuțiile cu ei/el de fiecare dată sunt diferite. Oamenii din public nu sunt aceeași tot timpul. Starea mea e diferită. Fiecare concert de-al lor este și spune o poveste diferită. Nu am mai pus la socoteală și celelalte zeci de concerte pe care le-am văzut la televizor, pe Facebook sau pe YouTube.
Am crescut împreună cu ei de-a lungul anilor, împreună cu muzica lor. M-am bucurat pentru fiecare concert susținut cu succes, pentru fiecare etapă de la X Factor, pentru fiecare emisiune de la radio, pentru fiecare interviu oferit, pentru fiecare tricou și hanorac cumpărat.
Prin acest articol mi-am propus de fapt să vă introduc în lumea lor, povestindu-vă experiențele mele, acestea fiind însoțite de clipuri și fotografii. Așa că vă las mai jos câteva momente amuzante de la X Factor, dar și momentul din finală alături de Olga Verbițchi care a și câștigat în 2016.
Acum, aș vrea să vă las mai jos câteva din interviurile și reportajele care m-au ajutat să-l cunosc mai bine pe Sergiu, dar și să aflu mai multe detalii despre proiect. Trebuie să le alocați un pic de timp, dar sunt convinsă că vă veți schimba părerea despre ei, după ce le veți urmări.
(18min)
(1h și 6 min)
(1h și 10 min)
(25 min)
(45 min)
În tot acest timp în care am fost alături de ei (aniversez și eu 7 ani de când îi ascult în aprilie), am auzit tot felul de păreri de la diferiți oameni. Toate controversele pe care le-au iscat sunt normale, până la ei, nici un artist din România nu și-a creat o identitate bazată doar pe muzică. A fost șocant pentru unii, curajos din perspectiva altora, o inspirație pentru ceilalți artiști și aș putea continua așa la nesfârșit. Ceea ce știu sigur e că de când au ieșit în lumina reflectoarelor dincoace de Prut, au schimbat total fața muzicii românești și i-au încurajat și pe alții să o facă.
Eu am învățat foarte multe de la acești băieți talentați și am multe motive pentru care să-i admir. Mai jos, doar câteva dintre „lecții”:
- Visele chiar devin realitate. Trebuie să crezi în tine, dacă ești talentat și muncești o să reușești. Dacă niște oameni simpli dintr-o țară așa-zis săracă au reușit să se realizeze și să ajungă departe înseamnă că poți și tu.
- „Never explain, never complain”. E mott-ul după care se ghidează ei și pe care l-am preluat imediat. Fă ceea ce crezi tu că e mai bine, dacă eșuezi nu te plânge, ia-o de la capăt și tot așa.
- „Muzica este cea mai puternică forță. Forța care unește oamenii”. Probabil cel mai important lucru pe care l-au realizat a fost muzica fără limite și piedici, fără bariere. Ce vreau să spun prin asta? Noi cunoaștem doar personajul și muzica pe care o face, fără să știm altceva despre identitatea lui, în afara detaliilor care ne-au fost oferite. Asta înseamnă că doar muzica contează și atât timp cât ea aduce alinare asta e cel mai important. Curiozitatea provocată de identitatea lor s-a estompat în timp, ceea ce înseamnă că oamenii ori s-au plictisit ori, pe bune, au început să le înțeleagă poziția.
- „Nu judeca pe nimeni, reține! Vrei să schimbi ceva? Începe de la tine!”. La toate reacțiile vehemente împotriva lor, băieții întotdeauna și-au văzut de drumul lor și au reacționat politicos. Toleranța e una din lecțiile pe care mi-au oferit-o. Când nu ne place ceva la alții trebuie să ne întrebăm și invers, noi suntem perfecți? Ce nu le place altora la noi?
- „Tu ești Carla's Dreams!”. Da, și tu, și eu, noi toți suntem Carla's Dreams. Toți și fiecare în parte: purtăm măști, avem secrete, iubim, suferim, zâmbim, avem părinți, suntem copii, plângem, petrecem, avem prieteni, dormim, ne rușinăm, suntem curioși, ne distrăm, mâncăm, suntem imperfecți și într-un final murim. Carla's Dreams nu a reprezentat niciodată mai mult decât tipologia omului simplu, cu toate problemele, realizările, eșecurile, bucuriile sale și cine simte asta se regăsește în versurile și muzica lor.
- „Zâmbim și pângem liberi / Sub denumirea OM”. Cel mai simplu și mai profund mesaj. Trebuie să fim oameni, să empatizăm, se ne exteriorizăm, să simțim că trăim.
- Cunoașterea înseamnă putere. Foarte puțini dintre voi știu că, de fapt, Karla este un personaj din seria de romane a lui John le Carré care i-a inspirat pe băieți în crearea propriului lor personaj. „Cui îi este interesant - google-it.” Până atunci vă las eu un citat: „Totuși, legendele se nășteau, iar Karla era una dintre ele. Până și vârsta sa era un mister. După toate probabilitățile, Karla nu era numele său adevărat. Decenii întregi din existența sa rămâneau în umbră și probabil nu se vor lumina niciodată, întrucât cei cu care lucra aveau un mod al lor de a muri sau de a-și ține gura strâns închisă.” Perfect match, nu-i așa?
- „Bucură-te de momentul prezent!” Nu e ceva ce au spus explicit ei, dar e ceva ce am învățat eu alături de ei, știind permanent că proiectul are și o dată de expirare.
Au fost 8 ani extraordinari, plini de muzică bună și emoții felurite! Sper să fie și următorii, câți ori mai fi ei, la fel de intenși și să fie plini de inspirație!
La mulți ani, Carla's Dreams! La mulți ani comunității CsD!
Le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine, pentru că mi-au oferit speranță și pentru că m-au învățat atât de multe!
Le mulțumesc celor de la Global Records pentru că i-au primit în familia lor și INNEI pentru că i-a făcut cunoscuți în România!
Cele mai noi vești despre ei le găsiți pe canalurile oficiale și nu uitați #SpreadLoveNotHate:
Site-ul oficial: https://www.carlasdreams.ro/ (merch CsD)
YouTube: https://www.youtube.com/user/CarlasDreamOfficial
Facebook: https://www.facebook.com/carlasdreamss/
Instagram: https://www.instagram.com/carlasdreams/?hl=ro
„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” - William Shakespare
A 300-a carte citită! Recenzii de carte și recomandări pentru 2020
Anul ăsta a fost plin de experiențe tare frumoase, de la concerte, până la noi orașe descoperite, așa că nu pot spune decât că m-am îmbogățit spiritual și mai mult.
Însă, pentru că la fiecare final de an facem bilanțuri care musai trebuie să includă cifre, am realizat că am ajuns la a 300-a carte citită. Iar acum, m-ați putea întreba cum de știu asta. Ei bine, de vreo câțiva ani încoace îmi și notez într-un caiet special, tot ceea ce citesc, cu rigurozitate.
Eu citesc din plăcere, iar asta este pasiunea mea. Aproape de sfârșitul acestui an, am conștientizat, prin intermediul unei campanii a editurii Curtea Veche, cât de mândră ar trebui să fiu pentru că lectura și cărțile fac parte din viața mea. Campania se intitulează #TimpulSăCitim, se desfășoară exclusiv online și are o finalitate frumoasă, prin publicarea unei cărți pe această temă. Vreau și eu să mă implic în această acțiune și dacă v-am făcut curioși, găsiți mai multe detalii pe www.timpulsacitim.ro și pe www.curteaveche.ro. Revenind, sunt mândră pentru că am ajuns la performanța asta, deoarece statisticile sunt îngrijorătoare: adulții nu citesc, motivând lipsa de timp. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător este că nici cei de vârsta mea și nici copii nu mai citesc sau dacă fac asta, o fac doar din obligație și nu din plăcere. Foarte mulți cred că există doar cărțile pe care le au de citit pentru școală, acelea nu le plac și atunci generalizează și despre celelalte că ar fi tot așa și nu mai încearcă. Adevărul este că este mai ușor să deschidă telefonul și să stea conectați pe o rețea de socializare și să scrolleze cu superficialitate, în loc să aleagă o carte, să o deschidă, să se adâncească în lectură, să se concentreze și să și înțeleagă ceea ce citesc.
Ceea ce nu înțeleg mulți este că cititul este activitatea supremă de relaxare, pentru că atunci când deschizi o carte intri într-o altă lume și uiți de grijile și problemele pe care le ai tu. Totodată lectura antrenează creierul și încurajează imaginația și creativitatea, acestea sunt printre beneficiile cele mai importante ale lecturii. Unul dintre avantajele lecturii este că te relaxezi, dar și înveți lucruri utile în același timp, uneori chiar fără să-ți dai seama. Aceasta, ajută la cunoașterea și înțelegerea semenilor, dar și la autocunoaștere.
Însă, cel mai important și cel mai important lucru pentru a putea să-ți placă să citești este să-ți găsesești genul de carte care-ți place, apoi putând să experimentezi și alte genuri. Tocmai de aceea vreau să vă fac și eu câteva recomandări de carte pentru diferite genuri, să vă spun ce cărți m-au impresionat pe mine în 2019, iar pentru că este vacanță, vă voi scrie și dacă au ecranizări fiecare, poate vreți să vă delectați și cu un film bun.
- Anul ăsta am descoperit o carte despre (surpriză!) cărți și dacă vreți să înțelegeți mai bine ce înseamnă de fapt cititul și să vă schimbați părerea despre cei care citesc , pentru că știu că unora li se par anormali oamenii care întreprind această activitate , atunci vă recomand cartea ”Citește! Te rog, citește!” de Felicitas von Lovenberg.
- Cea mai mare carte pe care am citit-o anul ăsta a fost ”Alb letal” de Robert Galbraith (aka J.K.Rowling), al patrulea roman polițist scris de aceasta sub pseudonim. Detectivul Coromoran Strike revine într-o nouă aventură, bazată pe afirmația unui tânăr instabil. Plină de răsturnări de situație, de umor fin și de mister, este o lectură căreia trebuie să-i dedicați mai mult timp, pentru că are 832 de pagini, dar promit că o să merite și nu o să dezamăgească. Totodată, vă recomand să citiți și celelate cărți din serie, dar și să vedeți serialul ”C. B. Strike” pe care-l găsiți pe HBO GO.
- O altă carte de acțiune care mi-a atras atenția a fost ”Trăiește și lasă-i să moară” de Ian Fleming, pe care mi-am procurat-o din Brașov, de la Librăria Șt. O. Iosif . Ian Fleming este cel care a creat personajul James Bond sau agentul 007, așa cum mai este cunoscut. Am mai citit și alte cărți scrise de el, personajul central fiind tot cunoscutul agent secret, dar pot spune că acest volum m-a fascinat de-a dreptul. Mr. Big, antagonistul lui Bond în acest volum, este regele crimei, cavalerul magiei negre, dar și membru al temutei organizații SMERȘ. Are o reptutație redutabilă, nu poate fi stăpânit sau distrus, iar cei care-l înfruntă, dispar. Însă agentul 007 este pregătit să dea piept cu acesta, nefiind scutit de diferite surprize. Acțiunea complexă care se petrece în Harlem se împletește cu o frumoasă aventură, cea dintre Bond și Solitaire. Finalul este neașteptat. Recomand atât această carte cât și filmul (care se numește ”Pe cine nu lași să moară...”) pe care-l găsiți la Cărturești (https://carturesti.ro/film/james-bond-007-pe-cine-nu-lasi-sa-moara-live-and-let-die-2-dvd-109637).
- Pe partea de literatură franceză îl descoperisem acum ceva vreme pe Marc Levy, care este în continuare unul dintre autorii mei preferați, însă l-am descoperit în 2019 și pe Guillaume Musso. Am citit până acum de la el ”Un apartament la Paris”, ”Central Park” și ”Fata din Brooklyn” și pot spune că m-a impresionat plăcut prin stilul exploziv de a scrie, prin situațiile neașteptate, prin poveștile de dragoste care se înfiripă imediat între persoanjele sale. Romanele sale se încadrează tot printre cele polițiste, fiind veritabile thrillere. Îmi propun ca în 2020 să mai citesc câteva volume de-ale lui. Am înțeles că ar fi și ecranizate, dar nu am apucat să văd nici un film bazat pe romanele sale.
- O carte care nu mi-a permis să o las din mână până nu am terminat-o a fost tot un thriller, de data asta din partea lui Mary Kubica - ”Fata cea bună”. Este construită fără cusur, din prisma a trei personaje diferite, iar suspansul ajunge la cele mai înalte cote în timp ce dai pagină cu pagină. Nu voi rezuma nimic din acțiune, vă las să descoperiți singuri acest minunat roman de debut al autoarei, însă voi spune că în familiile perfecte , nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.
- Și pentru că nu se putea ca în acest top să nu-l includ și pe Matt Haig, vă spun doar că ”Gânduri de pe o planetă nervoasă” este cartea pe care ar trebui să o citească toată lumea pentru a-și putea păstra sănătatea emoțională în secolul XXI. Eu am mai scris despre o carte a lui Haig în 2018 care m-a impresionat foarte mult, găsiți articolul aici. Însă autorul acesta continuă să mă surprindă prin modul în care își pune pe foaie problemele și încearcă să le disece, trăgând în același timp și un semnal de alarmă. Sinceritatea și simplitatea modului în care scrie te fac să înțelegi exact ceea ce a vrut să spună, nefiind condiționată de un limbaj greoi, pentru că Matt Haig este un om care scrie despre oameni, cu tot ceea ce implică asta: viață, moarte, frică, fericire, iubire, anxietate și depresie, punând punctul pe i. Este exact genul de carte, pe care, încă de când o citești îți dorești să te ridici și să faci ceva, să acționezi, să nu rămâi indiferent la ceea ce scrie acolo. E cartea motivațioanală a anului din România, după părerea mea și o găsiți la prietenii de la Nemira.
- O carte de psihologie, la fel de profundă ca cea de mai sus este și ”12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru” de Jordan B. Peterson. Modul în care am descoperit-o, dar și ceea ce m-a făcut să o cumpăr și să vreau să o citesc este mai controversat. Vedeam în social media diferite persoane publice care puneau la story și spuneau că asta e cea mai grozavă carte pe care au citit-o în ultima perioadă, chiar unul din ei avea ediția în engleză ferfenițită și spunea că se bucură că în sfârșit a apărut și la noi, ca să o poată cumpăra și tradusă, într-atât de mult îi plăcea. Eu am vrut să o am și să o citesc din pură curiozitate. Astfel am descoperit o altă capodoperă care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim, exact așa cum e ea, fără nici un filtru, dar cu ... reguli. Chiar dacă încă nu am terminat-o de citit, pot spune că nu m-a dezamăgit. Jordan B. Peterson este un psiholog canadian, care a devenit tot mai vizibil în ultimii ani și s-a afirmat în peste 200 de prelegeri și interviuri. Vă recomand să îl urmăriți pe Instagram, pe YouTube și să-i ascultați podcast-urile de pe Spotify, pentru că merită.
- Sunt o fană declarată a Agathei Christie și nu există an în care să nu citesc măcar o carte de la ea. Mi-a atras însă atenția o carte, ”Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford. O văzusem la mulți bookworms de pe Instagram și mereu spuneam că nu poate să fie bună, că nu poate să întreacă stilul unic al Agathei ( chiar nu o face), dar am rămas plăcut surprinsă de modul în care autoarea a împletit descrierile peisajelor și a stărilor cu acțiunea complicată care și-a aflat deznodământul tocmai pe ultima pagină . Pentru cei care au citit cartea ”Crima din Orient Express” și au văzut ecranizarea acesteia în 2017 , își vor da seama că în locul prea bine-cunoscutului Hercule Poirot se află chiar Agatha Christie, însă aceasta nu este la fel de pricepută ca personajul său în a dezlega misterele călătoriei. Pe măsură ce trenul își urmează ruta spre Orientul Mijlociu și descrierea pasagerilor prinde contur, apar și primele întrebări, primele semne de nesiguranță, fiecare dintre ei păstrându-și cu strășnicie secretele și, fără să știe, destinele lor paralele ajung să se interescteze din ce în ce mai mult. Este un ”roman în care literatura de atmosferă se întâlneşte cu suspansul şi mizează pe complexitate emoţională, „Femeia din Orient Express” pune sub lupă legăturile dintre femei, forţa suferinţei şi puterea secretelor”.
- Mă fascinează Moscova și îmi doresc enorm să ajung acolo, dar până voi reuși să fac asta există o carte perfectă pentru a putea înțelege această țară - ”Un gentleman la Moscova” de Amor Towles. Este vorba despre contele Rostov, care condamnat de un tribunal bolșevic, ajunge să își ispășească arestul la domiciliu în celebrul hotel Metropol de la Moscova. Pentru acesta hotelul , va deveni în scurt timp atât domiciliu cât și loc de muncă. Romanul este atât de bine scris încât ești transpus acolo, traversând vremuri tulburi din viața Rusiei alături de Rostov, însoțindu-l într-o lume veche dar și într-o lume nouă, unde totul este diferit. ”Roman al unui sfârșit dureros și al unui început inevitabil, este povestea cuceritoare a unui învins care, paradoxal, învinge dezumanizarea fără să iasă dintr-un hotel.” Recomand cartea tuturor celor care încă mai au prejudecăți în privința rușilor, dictate de istorie, pentru a putea descoperi că și ei simt, trăiesc, gândesc la fel ca noi, că sunt tot oameni.
- În ultimii câțiva ani, după părerea mea ne-am îndepărtat de ceea ce înseamnă omenie, cinste, iubire, prietenie și ne-am înrăit din ce în ce mai mult. Din fericire au apărut din ce în ce mai multe cărți de psihologie și dezvoltare personală care atrag atenția asupra acestui lucru și a faptului că trebuie să ne reconectăm cu natura, cu pământul și să ne bucurăm de lucrurile simple. Un exemplu ar fi ”Câteva motive să iubești viața” tot de la Matt Haig, fiind o altfel de autobiografie, scrisă din perspectiva unui om căruia Universul i-a mai oferit o șansă și i-a dat putere să lupte cu depresia și anxietatea. Pentru că a fost la un pas de moarte, a început să înțeleagă altfel viața, oamenii, muzica, cărțile, parcurile, picturile, animalele, plantele, tot ceea ce înseamnă de fapt viață, și a învățat să aprecieze tot ce are și primește. Însă asta este o carte pe care am citit-o anul trecut și nu vreau să vorbesc prea mult despre ea. Cartea despre care vreau de fapt să vă vorbesc se intitulează ”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari. Am primit-o de ziua mea și o citesc în prezent. Chiar dacă nu am finalizat-o, voiam doar să vă spun că m-a captivat încă de la prima pagină și este o lectură potrivită pentru reflecție, mai ales în această perioadă a anului, când avem mai mult timp. Ca să conștientizăm problemele pe care le-am menționat mai sus, consider că trebuie să o luăm de la început, încă de când a apărut homo sapiens, chiar de mai înainte. Vă previn, atunci când deschideți această carte trebuie să fiți și cu mintea deschisă, pregătiți să vă fie răsturnate unele concepte sau credințe pe care vi le-ați format până acum.
Sper că acest top 10 să vă ajute în alegerea lecturilor viitoare, să vă deschidă apetitul pentru a savura o carte, și nu uitați, cel mai bine se citește, în această perioadă, sub o pătură călduroasă, cu o cană de ceai/cafea fierbinte în mână. Lecturi faine vă doresc!
Totodată, sper că veți găsi timpul necesar pentru lectură în 2020, că veți găsi răbdarea și puterea de a vă îndeplini ceea ce v-ați propus, dar și liniștea necesară pentru relaxare și pentru a vă putea descoperi pe voi! Vă doresc sănătate și să vă iubiți mai mult pe voi!