Am convingerea că nu există coincidențe. Nu există „întâmplător” nici în privința oamenilor pe care îi întâlnim, nici a locurilor în care ne aflăm, pentru că toate se sincronizează perfect cu planurile Universului. Primim atât cât trebuie, oferim cât trebuie. Există o balanță, un echilibru în toate. Iar acest interviu este o mărturie a acestui fapt indiscutabil. Am întâlnit-o pe Oana la un concert. Am făcut cunoștință peste muzica care bubuia lângă noi. Eram amândouă în fața scenei, cu aparatele de fotografiat în mână. A fost un context neașteptat în care să întâlnesc pe cineva, dar a fost neașteptat să văd încă o fată acreditată ca fotograf la un concert, pentru că adesea bărbații predomină în domeniul ăsta. Am făcut schimb de contacte și apoi am tras cadre fiecare în stilul ei. Sunete, lumini, muzică asurzitoare, de… eram în fața scenei. Când fiecare și-a postat rezultatele finale am putut să înțeleg ce înseamnă să fii în același loc, să ai aceeași perspectivă din care să vezi, dar viziunea să difere. Fiecare cu talentul său și maniera proprie de a vedea și exprima lucrurile. Și a fost o lecție importantă pentru mine, căci fiecare are loc sub soare cu viziunea lui și făcând ce-i place. În realitate, nu ne incomodăm unii pe alții, pentru că suntem atât de diferiți în observații, în percepții, în modul în care vedem și surprindem detaliile, ci pentru că avem impresia că altcineva ne poate fura ce e al nostru și doar al nostru. Nimic mai fals. Iar asta nu se aplică doar în fotografie, ci în orice domeniu al vieții.
În fine, ulterior am ținut legătura, ne-am întâlnit etc. Se fac 3 ani deja (incredibil!) de când Oana m-a invitat să o fotografiez la lansarea primei cărți de proză pe care a lansat-o în urma câștigării unui concurs de scriere creativă – „Primii oameni care au zburat”. A fost și mai și când am auzit-o spunând atunci că volumul a fost inspirat de piesea „Scara 2, etajul 7” a celor de la Carla`s Dreams (ne-am întâlnit în fața scenei la un concert Carla`s), iar la autografe i-am spus că voi face astfel încât cartea să ajungă la solistul trupei cât mai curând. În octombrie 2022 mi-am îndeplinit promisiunea și mi se pare că am îndeplinit un vis (vedeți fotografia cu dovada mai jos în articol). De atunci, am simțit că am fost recompensată cu și mai mult frumos, culoare și profunzime de la Oana, prin tot ceea ce posta, scria, picta… Da, sunt destul de rari oamenii multitalent și pentru mine a fost uluitor să întâlnesc un tânăr multitalent, care mă inspiră prin perseverență, dorința de a învăța și de a se dezvolta constant în domeniile care îi plac.
Am văzut potențialul din Oana și mi-am dorit să o susțin. Cred că contează enorm să ai pe cineva care să te încurajeze, să-ți spună că poți, să-ți arate că ceea ce faci are valoare, este însemnat. Altfel, îți pare că muncești și creezi în van. Odată cu acest interviu și această ocazie, vreau să-mi întăresc sprijinul pentru ceea ce face și este Oana, dar și pentru toți artiștii la început de drum, care se îndoiesc, se întreabă, ezită… Da, orice formă de exprimare care vine din suflet și este pentru suflete se numește artă și e valoroasă, chiar dacă încă nu e cunoscută de mulți sau de toți. Dar e important să crezi în abilitatea ta de a exprima ceea ce simți, pentru că nimeni nu o mai poate face ca tine. Sper să vă încânte modul unic de exprimare al acestei fete talentate, să vă bucurați de sinceritatea și frumosul din ceea ce creează și, cel mai important, să dați mai departe dacă v-a plăcut! Și nu uitați – nimic nu este întâmplător!
Care sunt cuvintele care reușesc să te descrie cel mai bine în acest punct al vieții tale?
Nu știu dacă aș putea să mă limitez doar la niște cuvinte și nici cât de corect ar fi. Dar primele care mi-au venit în minte au fost: dezvoltare, motivație, perseverență și speranță. Cred că sunt în acel punct al vieții mele în care trebuie să profit cât mai mult de timpul liber ca să mă descopăr și să evoluez. De aceea, ori de câte ori am ocazia fie încerc lucruri noi, fie le aprofundez pe celelalte.
Știu că orice om care vrea să scrie despre ceva, trebuie mai întâi să citească. Ce rol a jucat pentru tine literatura în desăvârșirea stilului de scris?
Se spune că dacă cuiva nu îi place să citească încă nu a găsit cartea potrivită. Cam așa a fost și în cazul meu. Când eram mică detestam cititul, până ce într-o zi am descoperit seria de cărți a scriitoarei Cassandra Clare, Instrumente Mortale. De acolo a pornit admirația mea pentru acest gen și tot citind fantasy, a crescut în mine din ce în ce mai mult dorința de a scrie. Îmi aduc aminte și acum cât de încântată eram și cum simțeam, pur și simplu, că mi se umple inima de fericire la gândul că aș putea crea astfel de lumi pline de magie, pasiune și suspans, precum cele în care mă trezeam captivă ori de câte ori citeam.
Care sunt acele cărți pe care le consideri formatoarele tale? Poți face un top 3?
Am citit mai multe categorii de cărți, depinde. Dar dacă ar trebui să fac referire la cărțile care m-au ajutat să mă formez în arta scrisului, aș începe cu “Orașul oaselor” de Cassandra Clare pentru că este cartea care m-a făcut să iubesc cititul, e primul volum din seria pe care am menționat-o anterior. Și aș continua cu restul volumelor. Să scriu propriu-zis nu pot zice că am învățat de undeva, pur și simplu mi-am urmat instinctul.
Dacă ar fi vorba de mine ca om, unele din cărțile care au avut impact asupra mea a fost “ Gândește ca un călugăr” de Jay Shetty, o carte care m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama de anumite lucruri din viața mea și de cum aș putea deveni o variantă mai bună în tot ceea ce fac. Altă carte pe care aș putea să o menționez e “Mai inteligent, nu mai greu“ de Dave Asprey, care mi-a schimbat perspectiva, m-a făcut să-mi doresc o schimbare spre mai bine și mai mult decât atât, mi-a oferit claritate.
„De-a lungul vieții, nu există om care să nu fi trecut prin suferință și durere, e inevitabil. Dar ceea ce facem cu ea, ne diferențiază.”
Povestește-mi cum se întrepătrunde facultatea pe care ai ales-o cu preocupările tale artistice și de ce ai ales domeniul acesta?
Facultatea de Farmacie a fost varianta cea mai bună la momentul respectiv pentru mine. Nu pot să spun că era neapărat un domeniu care mă pasiona, chiar eram foarte nesigură, confuză și îmi era teamă că nu o să mă descurc. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor și nici acum nu pot să spun că îmi este, mai ales că pasiunile mele sunt din alt domeniu, care nu prea au legătură. Însă, cu timpul m-am obișnuit și chiar am întâlnit materii care să-mi placă, în special botanica și cosmetologia. Cât despre pasiunile mele din sfera artistică, caut să îmi fac cât de mult timp pot pentru ele. Nu vreau să renunț la niciuna din ele, deși nu-i ușor, și, de multe ori, sfârșesc prin a neglija cel puțina una dintre ele, dacă nu chiar două. Cumva din cauza asta simt că stagnez și nu reușesc să evoluez prea mult în niciunul din domenii. Sunt perioade în care mă axez mai mult pe fotografie, scris ori pictură, și inevitabil, pe restul nu mai apuc să le practic. Iar asta și pentru că programul și cerințele de la facultate nu sunt unele prea favorabile. Dar merg înainte și fac tot ce pot mai bine să mă organizez, astfel încât să dau tot ce-i mai bun din mine. Mai mult decât atât, s-a născut în mine o speranță care totodată îmi e și un fel de motivație: ideea că aș putea găsi o legătură între artă și medicină, un mod în care aș putea să-mi exercit creativitatea și latura de artistă în farmacie. Nu cred că este imposibil, însă mai am mult până voi ajunge acolo. Și sunt dispusă să dau tot ce pot mai bine din mine ca să o fac.
Deși atât de tânără, ai avut ocazia să publici două cărți. Povestește-mi puțin despre procesul acesta de a scrie o carte. Ce a însemnat să-ți vezi cuvintele prinzând forme frumoase pe hârtie?
Nimic nu se compară cu momentul în care, în sfârșit, îți ții în mâini propriile creații finalizate, iar asta cred că poate confirma orice scriitor. Pentru mine momentul este unul care mă încarcă cu așa multă energie pozitivă și recunoștință deoarece mă face să realizez că tot efortul, tot procesul prin care am trecut și eu și cartea, a meritat. Totuși, țin să menționez că ambele cărți au fost publicate în cadrul a două concursuri, n-ar fi tocmai corect să spun că le-am publicat eu. Deși îmi doresc foarte mult să public și abia aștept momentul, cred că încă mai am de învățat și că trebuie să mă documentez mai mult legat de tot procesul de a scrie, a edita, a publica și lansa o carte pentru a mă asigura că voi face lucrurile cum trebuie. Încă de când eram mică mi-am promis că voi face asta, fără ca măcar să mă gândesc că lucrurile ar putea sta altfel, ori că s-ar putea să nu-mi iasă totul cum vreau eu. Aveam o siguranță stranie, și naivă aș putea zice, că o să-mi țin în mână seria de cărți la care abia începusem să scriu pe atunci. Mă simțeam de parcă m-aș fi născut să fac asta. Era ceva indiscutabil. Privind în urmă, știu că lucrurile nu au decurs neapărat precum îmi doream atunci, dar asta nu mă poate opri. N-am de gând să părăsesc această lume înainte de a o face și pe asta, mai exact înainte de a crea și elibera acel univers pe care începusem să-l creionez încă de la 12-13 ani.
Cât despre procesul în sine de a scrie o carte, în general las lucrurile să decurgă natural. Deși am obiective și automat așteptări mari de la mine, când vine vorba de scrisul propriu-zis îmi dau voie să fiu liberă, să simt și să creez fără să-mi fac griji dacă cineva ar sta să citească sau nu. Îmi las imaginația să se manifeste ca un copil într-un magazin de dulciuri și jucării. Pe de altă parte însă, îmi place să mă și organizez, să fac planuri și liste pentru că asta îmi oferă claritate, siguranță, viziune și mai ales mă ajută să nu mă pierd în acel “haos creativ”.
Știu că „Primii oameni care au zburat” este inspirată de o melodie. Ce rol are muzica în viața ta și cât te susține ea în procesul tău creativ?
Da, mai exact ideea cărții mi-a venit când ascultam melodia “Scara 2, etajul 7” de la Carla’s Dreams. Muzica a jucat mereu un rol important în viața mea. Nu cred că trece vreo zi fără să nu o ascult. Multe idei mi-au venit când ascultam melodii, și asta fără ca măcar să-mi dau seama. Cred că este mai mult despre felul în care mă face muzica să simt, e ca un teren magic care mă teleportează în anumite vremuri și locuri pentru a explora și cultiva diferite emoții. Iar de la emoții consider că pornește totul, fie că e vorba de o simplă încântare, de retrăirea unei amintiri dureroase îndepărtate ori de încercarea unui sentiment nou. Muzica mă face să simt și când simt, scriu.
Poți alege 3 fotografii de care ești mândră și să le asociezi cu 3 piese din playlist-ul tău?
Când a început pasiunea pentru fotografie să prindă contur, ce îți place cel mai tare să fotografiezi și de ce?
Cred că momentul în care mi-am dat seama că am această pasiune a fost în gimnaziu, când am fotografiat cu telefonul copacul din curtea școlii. Am făcut asta în fiecare anotimp și am aranjat pozele într-un colaj. Îmi plăcea foarte mult cromatica, deși acum, dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că erau foarte editate și saturate. De atunci, am început să fac fotografii la orice. Și asta fac și acum, îmi place să experimentez mai multe tipuri de fotografie, deși un top ar fi: fotografia de stradă, de portret, de peisaj și natură, și poate și fotografia de concert. În esență, cel mai mult îmi place să surprind și să transmit emoție, acesta fiind și scopul meu. Pentru mine, au un loc aparte fotografiile care au o poveste în spate, ori care chiar ele ilustrează una.
„… pentru că atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat, când ai atât de multă pasiune în inima ta, nici nu mai simți când trece timpul. De fapt, nu mai simți nimic altceva. Ești acolo, cu pasiunea ta și asta e tot ceea ce contează.”
Ce te inspiră să creezi și cum ți-ai dezvoltat această „sensibilitate la frumos”, de-a lungul timpului?
Îmi este mult prea greu să mă limitez la un singur răspuns aici. Cred că tot ce mă înconjoară îmi poate deveni o sursă de inspirație: de la fotografii din online sau expoziții până la un cuvânt auzit la întâmplare în tramvai. Unele idei îmi mai provin și din visele pe care le am. Probabil cel mai mult aș spune că mă inspiră muzica, în special cea care îmi transmite diferite emoții cu care pot jongla în arta scrisului. De asemenea, mă simt inspirată și atunci când văd alte persoane care excelează în domeniile lor artistice și, totodată, mă simt motivată când văd atât frumos.
Care crezi că este cea mai mare satisfacție a unui artist (fie că scrie, pictează, fotografiază etc.)? Dar a ta?
Cred că cea mai mare satisfacție a unui artist este, fără doar și poate, să vadă că propriile lui creații au transmis emoții. Că oamenii reacționează, fie pozitiv sau negativ, că-și retrăiesc viața prin creația lui. Sau cel puțin asta cred că este a mea. Eu, spre exemplu, fie când văd acel zâmbet mulțumit al modelului la vederea rezultatelor de la ședința foto, fie când simt încântarea și dorința de a mai citi, a unei persoane, după ce mi-a citit cărțile, ori curiozitatea și percepția diferită a iubitorilor de artă asupra tablourilor pe care le pictez – atunci mă simt cu adevărat împlinită. Simt că am reușit să fac unul dintre cele mai frumoase lucruri: să fac oamenii să trăiască cu adevărat. Și cred că, într-un fel asta mă face și pe mine să trăiesc.
Pentru modul în care te exprimi, creezi, pictezi, eu te consider artistă, dar se spune că arta cere sacrificii. Așa e și în cazul tău sau privești procesul mult mai relaxat?
O întrebare grea și foarte profundă aș putea spune. Depinde și ce înțelege fiecare prin sacrificiu. Eu personal cred că orice domeniu necesită sacrificii și unul dintre ele, printre cele mai importante, este timpul. Însă aici rămâne la latitudinea fiecăruia, dacă e vorba de un sacrificiu sau nu, pentru că atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat, când ai atât de multă pasiune în inima ta, nici nu mai simți când trece timpul. De fapt, nu mai simți nimic altceva. Ești acolo, cu pasiunea ta și asta e tot ceea ce contează. Nu îți mai e foame sau frig, nu-ți mai faci griji pentru altele, aproape că uiți că mai ești om. Te contopești cu ea și devii o manifestare ai ei, întrucât ajungi să te întrebi dacă tu ai acea pasiune sau pasiunea te are, de fapt, pe tine.
Pe de altă parte, n-aș vrea să trec de acest subiect, fără să menționez acest aspect. Ca artiști, de multe ori, ne confruntăm cu persoane care nu numai că nu ne susțin, dar se trezesc aruncând niște vorbe destul de grele – vorbe care poate nu înseamnă nimic, dar care ne iau din esență. Sunt conștientă că acest tip de persoane vor exista mereu, că soluția nu e la ele, ci la noi, să știm să selectăm ceea ce este direcționat spre noi. Însă, cum ai putea să te aperi de meteoriți apăruți de nicăieri când în inima ta încă mai conduce acel copil – sursa creativității tale, în cele din urmă? Nu ai cerut să ai parte de asta, dar te trezești brusc cu găuri în acoperiș. Un copil nu știe să repare asta, așa că, atunci când se întâmplă, maturizarea e singura opțiune pentru a supraviețui. Acesta e sacrificiul și în același timp, curajul. Să te ridici, să te vindeci singur și iar să dăruiești din tine aceleiași lumi care te-a făcut să cazi. Da, artiștii sunt sensibili, dar asta e și puterea lor. Pentru că nu contează cât de mult sunt răniți, o iau de la capăt și în plus, într-un mod artistic!
Ce înseamnă poezia pentru tine și care este poemul tău de suflet din toate cele pe care le-ai scris?
Nu cred că am stat niciodată să mă gândesc ce înseamnă poezia pentru mine. A fost mai mult ceva care m-a luat în surprindere și pe mine. Nu citeam poezie și chiar aveam o gândire limitată din acest punct de vedere, n-o vedeam decât un amestec calculat de rime, ritm și măsură, așa cum eram învățați la școală. Apoi ceva s-a schimbat total în mine, atât de brusc, atât de neprevăzut și toate numai pentru că am participat într-o zi oarecare la liceu la o întrunire a unor poeți cunoscuți, români și străini. Văzând pasiunea lor și ascultând versurile ieșite din tiparul poeziilor din programa școlară, am rămas impresionată și profund inspirată. La finalul zilei aveam total o altă perspectivă asupra poeziei și știam că-mi doresc să o încerc și eu. A urmat o avalanșă de versuri, de care nu credeam vreodată că sunt capabilă. Nici nu mă gândeam cât de bine scriam sau nu, dacă aveam ritm sau măsura perfectă, maxim foloseam rima. Pur și simplu, lăsam diferite sentimente să-mi scrie ele poeziile, eram ca un izvor sălbatic, răsărit de nicăieri, de care nu știa nimeni. Aveau un gust prea metalic, greu de agreat? Nu știam și nici nu acordam atenție acestui lucru. Știam doar că nu puteam să mă opresc, versurile curgeau așa cum îmi curgea sângele prin vene, de parcă fuseseră acolo dintotdeauna și doar așteptau să iasă la suprafață.
Am mai multe poeme de suflet și îmi este foarte greu să aleg doar unul, dar acesta este unul dintre primele pe care le-am scris și cumva are un loc aparte pentru mine. Nu consider că este cel mai bun, recitindu-l nu aș mai spune că îmi place la fel de mult, dar am vrut să-l las în varianta pe care am scris-o inițial.
Cea mai frumoasă sinucidere
Dacă aș vrea vreodată să mă omor...
m-aș da în leagănul de iarbă cerând ajutor,
mi-aș lua avânt nebun mușcând aer de frică
și m-aș lăsa să trec prin nori cu o senzație electrică,
simțind atingerea scurtă a fulgerului morții,
îmbrățișând larg cerul și libertatea luând proporții
spânzurat de sforile încâlcite ale viselor neîmplinite
sperând că aș rămâne o amintire de emoții infinite.
Atunci când suntem tineri este esențial să avem modele sau oameni care ne inspiră, care să ne facă să devenim mai buni și mai buni în ceea ce vrem să facem. Tu ai avut sau ai astfel de oameni și dacă da, cum te-au ajutat să fii tu, cea de astăzi?
Dacă e să fiu sinceră, cumva mi-a lipsit acest lucru, să am persoane exemplu pe care să le urmăresc constant și care să mă îndrume. Am învățat și m-am inspirat de prin părți, nu pot să zic că am avut oameni pe care să-i urmăresc cu atenție o bună perioadă de timp. Nu sunt mândră de acest lucru, îmi pare rău că n-am reușit să mă orientez și să acord mai multă atenție acestui fapt. Sunt conștientă și am observat și eu pe pielea mea ce diferență e atunci când ai pe cineva drept sursă de inspirație, motivație și pe cineva de la care ai ce să înveți. Însă acum vreau să mă axez mai mult pe acest lucru.
O mare admirație am, bineînțeles, față de scriitoarea Cassandra Clare, care m-a introdus în lumea cărților și care m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul fantasy și tot ce poate avea legătură cu el. Printre poeții pe care i-am citit și îi apreciez se numără Mihai Eminescu, Emil Brumaru, Mihai Gavrilescu, Constantin Romulus Preda. Din domeniul artei vizuale, unul dintre artiștii mei preferați aș putea spune că este Aykut Aydogdu. Un fotograf pe care îl apreciez, la care am fost și la un eveniment pe care l-a organizat în Iași acum ceva timp, este Alin Panaite. De asemenea ador fotografiile realizate de Alex.macrotart și Elizabeth Elder, care mi se par pline de magie și care, totodată, mă fac să-mi doresc să încerc și eu fotografia macro, respectiv cea tip fine art. Pe parte de dezvoltare personală, spiritualitate și sănătate îi urmăresc frecvent pe Jay Shetty, Dave Asprey, dar i-am mai citit și pe Dr Vasi Rădulescu și Anthony William.
„Da, artiștii sunt sensibili, dar asta e și puterea lor. Pentru că nu contează cât de mult sunt răniți, o iau de la capăt și în plus, într-un mod artistic!”
În final, aș vrea să te rog să împărtășești un fragment din jurnalul tău sau din ceva scris de tine, care te reprezintă.
N-am putut să aleg între cele două, am simțit că amândouă merită a fi citite.
Este atât de ciudat când vine un străin să-ți spună cine ești și realizezi că până atunci nu aveai habar de asta nici măcar tu. Abia în acel moment îți dai seama de cine ești tu cu adevărat și te trezești din minciunile în care te-ai îngropat singur.
Durerea e ca un râu curgător. Nu o să se oprească niciodată din a veni. Dacă pui un baraj între tine și sentimente, se va tot aduna până când acesta se va prăbuși și totul se va nimici. De aceea trebuie să o accepți, să o trăiești și să treci peste. Suntem născuți din durere, durerea unei mame – deci trebuie să fim capabili să o înfruntăm la rândul nostru.
Primul citat e mai mult ca un reminder să nu ne pierdem în haosul vieții de zi cu zi. E ușor să te afunzi în responsabilități, griji, muncă și să uiți în timp de visurile și idealurile tale, ajungând să duci o viață nefericită. Totul ține de tine, atât de banal și ușor este, dar soluția e mereu la noi – suntem prea copleșiți și orbi uneori. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne limiteze, nici măcar pe noi înșine. De cele mai multe ori, nici nu realizăm că ne aflăm în această situație, întrucât a devenit cumva un stil de viață, dar avem nevoie de un imbold, o scânteie ca să ne reaprindem.
Al doilea citat pune accentul pe o putere care se regăsește în fiecare din noi, dar de care mulți sunt inconștienți. De-a lungul vieții, nu există om care să nu fi trecut prin suferință și durere, e inevitabil. Dar ceea ce facem cu ea, ne diferențiază. Putem să ne afundăm și mai mult în întuneric? E cel mai comod. Dar putem să înflorim dintr-un teren arid? În definitiv, e doar o chestie de perspectivă. Putem lua acea durere și face un miracol din ea. Sau putem s-o adâncim și să rămânem în întuneric, fiindcă la urma urmei și lumina poate fi periculoasă uneori. E alegerea fiecăruia.
Pe Oana o puteți găsi aici:
„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare
Citește mai mult
Andreea Mitran – cea care iubește cărțile și fotografia
Interviul lunii mai vine să vă încânte ochii și sufletul, pentru că invitata mea se pricepe de minune să facă acest lucru. Pe Andreea Mitran am descoperit-o pe Instagram, prin intermediul contului…
Mirela Oprea – omul care te ajută să-ți îndeplinești lista de visuri
„Omul care vede lucruri frumoase în locurile în care alții nu văd nimic” - cred că aceasta este fraza cea mai potrivită pentru a o descrie pe invitata mea din acest interviu. Pe Mirela Oprea am…
Alin Pandaru (Pandutzu) – băiatul pasionat de muzică live, care se bucură de tot ceea ce-i oferă viața
Alin Pandaru sau - așa cum este consacrat în industria muzicală - Pandutzu este omul care cunoaște pe toată lumea și toată lumea îl cunoaște pe el. De treabă, talentat și implicat, el și-a găsit un…