În 2023 am văzut nici mai mult, nici mai puțin de 32 de filme și m-am uitat la 5 seriale (unele continuate din 2022). Mi le-am notat și pe acestea, la fel cum notez cărțile, pentru a avea o evidență mai clară, dar la final de an am rămas sincer surprinsă după ce am tras linie. Nu mi-am dat seama că am privit atât de multe… Dar vestea bună e că aproape toate mi-au plăcut, chiar mult. Am făcut o selecție și le-am ales pe cele care m-au făcut să-mi pun întrebări sau care au stârnit emoții puternice, în general despre acelea care merită să povestesc. 🙂

Eu fac parte din categoria aceea de oameni care se hotărăște tare greu să se uite la un film, iar când se hotărăște în sfârșit la ceva, ori e prea plictisit, ori nu mai are chef, ori nu mai are răbdare. Nici în privința serialelor nu stau mai bine. Nu mai sunt prea multe care să-mi atragă atenția, plus că eu sunt genul care investește foarte mult emoțional când se uită la ele și mă atașez (poate prea mult) de personaje, iar poveștile lor rămân cu mine mult, muuult timp și parcă mă bântuie. Ca să reiau, faptul că am văzut 36 de producții este surprinzător pentru mine prin prisma acestor aspecte pe care le-am scris mai sus. Cred că a fost cel mai prolific an, exact ca și în cazul cărților, în materie de filme & seriale.

Sunt  filme și  seriale la care nu regret că m-am uitat, am simțit că am avut de învățat câte ceva din fiecare. Unele m-au uimit prin coloana sonoră, altele prin imagine, unele prin poveste, altele prin modul în care sunt conturate personajele și altele prin costume și regie.

În cadrul acestui articol, vorbesc despre obraznicul Lucifer, despre complexul Bodyguard (cu Richard Madden) care își așteaptă continuarea, despre Toată lumina pe care nu o putem vedea (care o să vă sfâșie, dacă sunteți fanii ficțiunii din timpul războiului) sau despre controversatul Manifest (care a făcut multă vâlvă pe internet după ce s-a mutat pe Netflix, dar eu îl știam de pe HBO, unde și începusem să-l văd).

Fiecare serial are o scurtă trecere în revistă lângă poster a regizorului, muzicii, distribuției (am inclus doar actorii cunoscuți), premiilor & nominalizărilor obținute, dar și a platformei de streaming pe care se găsește, dacă se găsește.

Ca o premieră, în 2023 am văzut cele mai multe scurtmetraje de până acum, 10 sau 11. Am fost nevoită să încep să gust și acest gen de producții, pentru că în primăvara anului trecut am finalizat un curs de scenaristică și doamna profesoară ( 🙂 ) ne dădea drept temă să ne uităm, să le studiem și apoi să le discutăm. Am și acolo câteva recomandări, dar poate le voi include într-un articol viitor, după ce „gust” mult mai multe. Oricum, sunt uimită cum 3-5 sau 10 minute te pot mișca uneori mai mult decât 45 de minute sau o oră jumătate, două. Imaginea, culoarea, cuvântul și sunetul sunt, într-adevăr, unele din cele mai puternice instrumente pe care le avem pentru a da sens lumii noastre.

Acestea fiind zise, vă doresc călătorie plăcută în lumea cinematografică și, la final, vizionare plăcută, dacă ceva din acest articol vă face suficient de curioși ca să-l priviți!

SERIALE

Sincer, înainte să mă apuc de serialul acesta, am avut dubii, pentru că auzisem tot felul de păreri, unele mai bune, iar altele mai puțin. Mă uitasem acum ceva timp și la trailer, nu mă impresionase prea tare, dar am decis totuși să-i dau o șansă. Și bine am făcut. M-a impresionat din multe puncte de vedere. M-a făcut să fiu (mai) atentă la unele subiecte și m-a făcut să-mi deschid ochii în unele privințe. Îmi place cum sunt conturate personajele, se vede că Neil Gaiman (care este un scriitor destul de cunoscut) și-a pus amprenta în scenariu, a creat siuații de impact și personaje alături de care să rămâi cu gândul mult timp de acum înainte.

„Lucifer” oferă o combinație unică de elemente fantasy și dramatice. Acțiunea se desfășoară în Los Angeles și începe cu Lucifer Morningstar (interpretat briliant de Tom Ellis), care părăsește iadul pentru a trăi alături de ființele umane. În timp ce lucrează drept consultant pentru LAPD, Lucifer aduce un strop de supranatural în rezolvarea crimelor, datorită puterilor cu care este înzestrat. Intriga cuprinde mistere captivante și dezvăluie în mod constant aspecte interesante ale Paradisului și Infernului.

Lucifer Morningstar, este complex și fascinant. Evoluția sa de la stăpânul iadului la un „diavol bun” care explorează latura umană este una surprinzătoare. Cine a mai auzit ca diavolul să meargă la psihiatru și să vorbească despre problemele sale emoționale sau cele moștenite de la o familie disfuncțională? Cred că, mai presus de orice, îți este foarte ușor să te recunoști în personajul lui Lucifer, îți e foarte ușor să relaționezi cu el. Mie una mi-a fost. Și cred că ăsta e tot farmecul atunci când vine vorba de un serial sau de un film de succes – personajele și ceea ce trăiesc ele să fie atât de credibile încât să-ți vină ușor să spui „am fost și eu acolo și știu cum se simte”. M-a trecut prin toate stările, am și râs, am și plâns, am bătut extaziată din palme la momentele cu dans și cântece și mi-am notat unele replici, atât de bune au fost.

Chimia dintre diavol și detectivul Chloe Decker, care e cât se poate de umană, adaugă un element romantic și de parteneriat intrigant. Seamănă foarte mult cu majoritatea cuplurilor din serialele polițiste (vezi Patrick Jane & Teresa Lisbon, spre exemplu). Personajele secundare, precum Maze, Amenadiel și Linda, aduc și ele adâncime și diversitate, fiecare având proprii demoni de înfruntat (pentru cine a văzut deja, v-ați prins ce am făcut aici? 🙂 ).

Temele abordate sunt diverse și profunde și sunt livrate sub forma unei noi provocări impuse de un caz la care lucrează Lucifer & Chloe, în cadrul LAPD, unde mai pot fi ajutați de colegii lor, Dan Espinoza sau Ella Lopez. Câteva dintre ele ar putea fi: lupta dintre bine și rău, iertarea și eliberarea (redemption), ce înseamnă să fii om versus ce e aceea o ființă celestă, credință vs păcat, libertate, viață și moarte. Interacțiunile dintre personaje explorează complexitatea relațiilor umane și a identității personale. Aspectele religioase și filozofice sunt abordate cu o notă de umor și nu lipsesc din dezbatere.

Tom Ellis își aduce talentul muzical în serial, cântând la pian în mai multe episoade. Interpretările sale originale ale unor piese cunoscute adaugă o notă specială. Coloana sonoră în general este bine aleasă și contribuie la atmosfera generală a serialului. Am găsit foarte multe piese bune pe coloana sonoră care au devenit preferatele mele după ce le-am adăugat în playlist-ul de pe Spotify. Mai jos, veți găsi și playlist-ul oficial, care conține și ceea ce cântă Ellis, dar și celelalte piese care apar pe tot parcursul sezoanelor.

Cu siguranță că, în funcție de unghiul din care privești, unii îl pot iubi, iar alții îl pot urî cu îndârjire, dar consider că sunt multe subiecte și teme abordate astfel încât să ai ce învăța din ele, de la cele legate de psihoterapie, la cele legate de relații, până la ce înseamnă vina sau dorințele cele mai adânci ale oamenilor. Sunt subiecte controversate, care privesc religia și trebuie să te avertizez că e bine să ai habar de scrierile Biblice, ca să rezonezi cu acțiunea și cu incursiunea aceasta în istoria religiei. Atenție, nu e un serial religios, dar personajele sunt inspirate din vremuri îndepărtate și mistice și probabil că unii trebuie să se pregătească emoțional pentru a se uita la așa ceva. Oricum, ideea e că îl recomand, mai ales celor care sunt „plecați” într-o călătorie în care vor să descopere mai multe despre ei, iar din partea mea primește 10 stele din 10. Mă bucur că l-am încercat și așa am putut pătrund și eu în lumea plină de zbucium a diavolului, care a reușit să devină mai bun, datorită interacțiunii cu oamenii.

Am văzut Bodyguard pe Netflix (despre care urmează să vă povestesc mai jos) și așa l-am descoperit pe Richard Madden, apoi am căutat să văd în ce roluri mai joacă și așa am dat peste Citadel. Când am văzut că în distribuție este și frumoasa soție a lui Nick Jonas am zis că e musai să-l văd 🙂 Nu aveam neapărat așteptări, deși văzusem trailer-ul, dar îmi pare că acesta nu reușește să redea nici măcar într-o mică măsură caruselul emoțional provocat de acțiune și personaje. E de 10 ori mai exploziv, la limită și mai dens decât reușesc cele 2-3 minute să arate și cred că doar pentru asta pot spune că e bun.

Cel mai bine Citadel poate fi rezumat prin sintagma „o incursiune captivantă în lumea sub acoperire”. Pentru fanii lui Bond, cred că e cea mai potrivită alegere. E un serial de acțiune incitant, care îmbină cu pricepere elemente de spionaj, dramă și mister. O poveste densă, personaje bine conturate și o coloană sonoră impresionantă converg pentru a oferi o experiență de vizionare captivantă.

Se urmărește povestea lui Mason Kane (interpretat de Richard Madden) și a altor agenți sub acoperire, explorând teme precum loialitatea, sacrificiul și complexitatea identității. Acțiunea tensionată și pe alocuri explozivă, este susținută de personaje bine pregătite pentru lupte fizice și psihice, iar chimia dintre Madden și Priyanka Chopra Jonas, care o interpretează pe Nadia Sinh, adaugă o dimensiune interesantă întregului narativ și face povestea să aibă și mai mult impact.

Unul dintre aspectele remarcabile ale serialului este modul în care explorează conceptul de a-ți asuma complet un rol sub acoperire. Serialul aduce în prim-plan dilemele și conflictele interioare ale agenților care trebuie să trăiască în lumi false pentru a-și îndeplini misiunile. Astfel că, într-un moment cheie dintr-un episod, Mason Kane descrie modul în care trebuie să se comporte un agent sub acoperire dacă își dorește să fie suficient de credibil și misiunea să fie astfel încununată cu succes. El spunea că trebuie să uiți de vechiul eu, să-ți asumi pe deplin personajul până în punctul în care să nu mai poți face diferența dintre vechea și noua personalitate, să te crezi chiar și atunci când te uiți în oglindă și făcând asta să te vezi ca pe un om complet, cu o întreagă poveste în spate. Trebuie să uiți pur și simplu cine ai fost și doar să devii. Singura dată când ți se va permite să-ți reamintești va fi doar atunci când, din timp în timp, va trebui să dai raportul superiorilor, iar prin intermediul acelui apel să fie singurul moment în care să-ți poți aduce aminte că ai lăsat o întreagă viață în spate, la care te vei putea întoarce cândva. Dar în rest trebuie să crezi cu tărie, să-ți asumi pe deplin povestea noului eu.

Pe lângă tot ce înseamnă Citadela (o organizație secretă), pe lângă intrigile care se țes în jurul celoralte personaje (șefii, familia, copiii, Nadia etc.), pe lângă suspiciunea unui agent infiltrat drept cârtiță (nu vă spun nimic aici, doar că e surprinzător) tot ce am scris mai sus mi se pare esențial. Eu m-am deprins cumva să caut și să rămân cu ceva înseamnat, cu minim o idee, după ce văd un film, un serial, o piesă de teatru (valabil și în privința cărților), iar când aduci asta într-o zonă conștientă și poate îți notezi sau îți impui să reții, se simte cu adevărat bine, simți că înveți și așa te dezvolți.

Un alt aspect fascinant al poveștii este explorarea pierderii memoriei și a impactului acesteia asupra personajelor. Serialul abordează sensibilitatea acestui subiect și dezvoltă narativul într-un mod emoționant și intrigant, chiar până la ultimul episod. Eu am încercat să mă pun în pielea personajelor și să mă gândesc cum m-aș simți dacă toată memoria de o viață mi s-ar șterge. Dacă pur și simplu m-aș trezi și nu aș mai ști nimic despre mine, nici de unde vin, nici cum mă cheamă, ce vârstă am, nici măcar o amintire neînsemnată din copilărie nu ar apărea atunci când aș încerca să o accesez, dar, mai important, nu aș ști cine sunt și ce am făcut de am ajuns într-o asemnea postură. Sunt un om bun, unul rău? Mi-am făcut-o eu sau mi-au făcut-o alții? Sunt în pericol? Cum îmi pot continua viața de acum încolo? Sincer, e un exercțiu de imaginație destul de greu, prea complex și, aș îndrăzni să spun, chiar dureros. Dar iată că ambele personaje principale experimentează asta, fiecare în felul său, și fiecare are un mod unic de a reacționa. Dacă vreți să vedeți cum se pot descurca doi oameni fiind captivi într-un corp pe care nu-l cunosc, cu o minte aproape golită de tot ce înseamnă reprezentări despre propria persoană, atunci Citadel sigur o să vă captiveze.

Încă un aspect peste care nu pot să trec este coloana sonoră a acestui serial (aveți link cu playlist-ul oficial mai jos). Muzica din „Citadel” este o prezență semnificativă în fiecare episod. Ea accentuează atmosfera, fie că este vorba de momente de acțiune palpitante sau de secvențe emoționale, devenind, după părerea mea, o componentă esențială a experienței de vizionare.

Pentru iubitorii genului, cu siguranță că „Citadel” se distinge prin poveste solidă, personaje profunde și regie impresionantă. Este un serial care oferă nu doar acțiune spectaculoasă, ci și o incursiune provocatoare în psihologia umană și cred că va fi o experiență captivantă de vizionare pentru oricine îi va da play.

Bazat pe romanul omonim de Athony Doerr, care a fot tradus la noi ca „Toată lumina pe care nu o putem vedea” la Humanitas.

Îmi aduc aminte că, atunci când eram la gimnaziu, una din colegele mele (care îmi era și prietenă), și cu care împărtășeam pasiunea pentru lectură, a venit foarte entuziasmată la școală și mi-a povestit de cartea care i-a devenit favorită pentru că a reușit să o impresioneze peste măsură. Amândouă eram „fanele” ficțiunii despre război și ne pierdeam în povești tragice și lacrimogene despre Primul sau Al doilea Război Mondial (Hoțul de cărți – cu o adaptare cinematografică foarte reușită, Printre tonuri cenușii, Integrala Maus etc.) și bineînțeles că m-a făcut și pe mine curioasă să o încerc. Am împrumutat-o de la bibliotecă și nu mi-a plăcut. Mi se părea că toată acțiunea se petrece mult prea lent și anost, așa că am abandonat-o. Însă mereu mi-am asociat prietena cu cartea aceasta și cu însuflețirea cu care mi-a vorbit despre ea, care nu se asemăna cu nici una dintre reacțiile pe care le-a avut când mi-a povestit despre alte zeci de cărți.

Așa că atunci când am văzut trailer-ul pentru adaptarea cărții, m-am gândit la ea, i l-am trimis și mi-am propus să-l văd și eu. Și sincer, nu regret, pentru că povestea este cu adevărat copleșitoare și deosebită, cu adevărat unică față de tot ce am mai citit / văzut legat de războaiele mondiale. Acum vreau să încerc și cartea, iar dacă voi reuși anul ăsta e posibil să o vedeți menționată la finalul anului, în articolul despre cărți. Doar zic 🙂

Acum, revenind la serial, mi se pare că ilustrează magistral conexiunile neașteptate care se pot forma între oameni și ce înseamnă cu adevărat să fii perseverent în fața adversităților. Povestea se desfășoară în Franța ocupată de germani și explorează viețile a doi tineri, o fată nevăzătoare pe nume Marie-Laure și un tânăr soldat german pe nume Werner. Destinul îi aduce împreună în moduri neașteptate, conectându-i printr-o frecvență radio pe care o ascultau în copilărie și unde „Profesorul” le oferea lecții despre mai multe subiecte micilor visători, cu ajutorul muzicii și al lecturii diverselor povești. Mai mult decât orice, frecvența radio devine o metaforă puternică pentru legăturile nevăzute care pot uni oamenii. Legătura dintre Marie-Laure și Werner, dezvoltată prin intermediul acestei frecvențe comune, ilustrează modul în care muzica și pasiunile pot depăși barierele fizice și culturale.

Pe de altă parte, Marie-Laure, nevăzătoare și curajoasă, are un aport puternic și inspirațional, în poveste. Indiferent de obstacolele și afecțiunile cu care te confrunți, poți lupta și ieși învingător, idee ce răzbate puternic din poveste și din modalitatea de construcție a personajului. Aceasta contribuie la adâncimea emoțională a serialului, subliniind forța umană în ciuda dificultăților. M-a imprsionat atunci când am căutat-o ulterior pe actrița care o interpretează pe Marie și am descoperit că aceasta are, într-adevăr, probleme cu vederea. E militantă pentru drepturile nevăzătorilor și cred că, cu prilejul acestui serial, dă startul unei discuții productive despre cei aflați în dificultate și modul în care pot fi ajutați (fizic) și susținuți (moral și psihologic). Sigur că afecțiunea lui Marie capătă și un aer mitic atunci când se insinuează că, din cauza tatălui, (interpretat de Mark Rufalo) care deține o piatră blestemată, aceasta a orbit. Și, prin asta, serialul se axează pe aspectul emoțional și psihologic al poveștii, fără să mai graviteze doar în jurul războiului.

Mi se pare fascinant cum într-o perioadă ca aceea, marcată de dificultăți, tristețe și pierdere, creatorii au reușit să se concentreze pe trăirile a două personaje, dezvăluind o parte din luptele lor interioare, în fața violenței și incertitudinii provocate de război. Toate aceste aspecte sunt prezentate atât de realist și reușesc să adauge autenticitate întregii experiențe de vizionare, încât cu greu poți crede că toate aceste lucruri nu s-au întâmplat aievea.

Sigur că orice poveste plină de umanitate, exact ca aceasta, aduce o gură de aer proaspăt în orice fel de război și cred că mai mult ca oricând trebuie să ne căutăm singuri astfel de „ieșiri” ca să rămânem întregi după toate ororile la care suntem martori zilele acestea și care se petrec tot mai aproape de noi. Cred că, uitându-ne la acest serial, putem rezona și înțelege, mai ales noi, cei tineri, cât de înspăimântătoare și grele au fost acele vremuri, dezvoltându-ne astfel capacitatea de a empatiza și cu cei din apropierea granițelor noastre.

Pe acești tineri din serial îi ține în viață radioul și o voce care-i încurajează să caute mereu lumina, chiar și acolo unde ea nu este vizibilă. Pe noi, în aceste timpuri, ce ne ține oare în viață?

Deși mi-a plăcut mult, e foarte greu de povestit despre acest serial, pentru că nu se aseamănă cu nimic din ce am mai văzut. Trebuie să spun din start că nu e o experiență prea ușor de „digerat” și îl recomand acelora care sunt fanii genului SF, celor care nu au prea multe prejudecăți legate de religie și derularea evenimentelor din biblie, dar și celor pe care nu-i deranjează să vadă câteva mituri și simboluri răstălmăcite.

Deși nu începe așa, totul capătă un aer destul de mistic până la final, parcursul fiind plin de evenimente supranaturale sau paranormale. Tot serialul explorează de fapt tema călătoriei în timp. Numai că această călătorie nu este întreprinsă cu o mașinărie anume, ci cu un avion care decolează și aterizează 5 ani mai târziu, fără să-i fi afectat vizibil pe pasageri. Doar că viața acestora nu va mai fi niciodată la fel după acelor zbor, încep să aibă viziuni, să audă voci și sunt constrânși să-și urmeze „chemările”, așa cum le-au denumit creatorii. Încearcă, prin acestea, să se sublinieze o apropiere de Dumnezeu atunci când au fost în aer și ideea că tot ceea ce pățesc ei și sunt constrânși să facă a fost orchestrat de o forță mult mai mare și mai puternică decât cea umană.

Se merge mult dincolo de granițele ficțiunii și sunt atinse și alte teme precum destinul, credința și misterele omenirii. Se vorbește și despre limitările tehnologice în privința explorării unor abilităși ieșite din comun ale oamenilor, care nu prea pot fi explicate. Este atinsă tema vindecării cancerului, a ideii de jertfă și sacrificiu de sine, sunt prezente și câteva preconcepții despre „cei care nu sunt la fel ca noi”. E destul de greu de redat în cuvinte tot ce înseamnă acest serial, o dată pentru că l-am început de mult și o dată pentru că nu este ceva tocmai simplu de explicat.

Melissa Roxburgh și Josh Dallas conduc distribuția în rolurile principale, aducând personajelor lor, Michaela și Ben Stone, ca frate și soră însărcinați să conducă pasagerii spre aflarea adevărului despre condiția lor, o adâncime și o autenticitate remarcabilă. Performanțele lor sunt susținute de o echipă de actori talentați, iar chimia lor pe ecran contribuie în mod semnificativ la modul în care se dezvoltă povestea. Fiecare dintre ei se confruntă cu propriile greutăți, atunci când se întorc cu 5 ani mai în vârstă și îi descoperă pe cei rămași acasă schimbați aproape definitiv. Iau decizii care le pot influența destinele tuturor celor din familie și chiar și a tuturor oamenilor, pe măsură ce episoadele se succed.

Toate aventurile prin care trec nu numai că reușesc să te captiveze, dar le oferă personajelor oportunitatea de a-și explora și dezvolta caracterul în moduri neașteptate. De la dileme morale puternice, până la descoperiri științifice surprinzătoare, „Manifest” reușește să păstreze curiozitatea vie, fiind perfect pentru binging.

Cu toate acestea, lansarea și continuarea serialului nu au fost lipsite de controverse. Schimbările în distribuție, dar mai ales deciziile de producție au stârnit reacții diverse din partea fanilor, iar unele aspecte ale poveștii au fost criticate pentru lipsa de coerență sau rezolvare rapidă, dat fiind că abordau subiecte destul de sensibile. Cu toate acestea, seria și-a căpătat finalul bine-meritat, în 2023, la aproape 5 ani de la lansare, după anularea și mutarea lui de pe HBO pe Netflix.

Ca o concluzie, „Manifest” sigur o să te surprindă, o să te revolte și o să te emoționeze pe alocuri, remarcându-se ca un serial complex, care îndrăznește să exploreze teme „grele” și să îți provoace imaginația. Chiar și cu controversele sale, „Manifest” mi se pare că rămâne un punct de referință pentru fanii genului și o experiență de vizionare pe care nu trebuie să o ratezi.

Bodyguard este un thriller politic captivant, centrat pe David Budd (interpretat magistral de Richard Madden), un veteran de război care lucrează acum ca ofițer de protecție pentru Serviciul de Protecție Specială din Londra. Serialul începe în forță cu Budd prevenind un atac terorist într-un tren, un eveniment care îi aduce promovarea la protecția Ministrului de Interne, Julia Montague (Keeley Hawes).

Pe măsură ce Budd începe să o protejeze pe Montague, tensiunile politice și personale cresc, dezvăluind o rețea complexă de conspirații și corupție. Budd, fiind încă afectat de traumele din timpul războiului, trebuie să se confrunte cu propriii săi demoni în timp ce navighează printr-o lume plină de pericole și trădări.

Unul dintre aspectele centrale ale serialului este legătura complexă dintre David Budd și familia sa. Deși este evident că își iubește profund soția și copiii, traumele și responsabilitățile sale profesionale îi afectează relațiile personale. Serialul explorează dificultățile pe care le întâmpină un veteran în încercarea de a-și reconstrui viața de familie în contextul unui stres post-traumatic. Devotamentul său față de țară și datorie vine adesea în conflict cu nevoile și așteptările familiei, ilustrând dilema între viața profesională și cea personală.

Trauma este un element omniprezent în povestea lui David Budd. De la început, este clar că suferă de sindromul de stres post-traumatic (PTSD), care îi afectează capacitatea de a funcționa atât profesional, cât și personal. Serialul abordează modul în care traumele războiului pot continua să afecteze viața unui individ mult timp după ce conflictele au luat sfârșit. Lupta lui Budd cu propriile săi demoni este redată cu sensibilitate și realism, oferind o perspectivă profundă asupra dificultăților de a depăși astfel de experiențe traumatice.

David Budd reprezintă modelul clasic de erou devotat, gata să își riște viața pentru a-și proteja țara și pe cei aflați în funcții de conducere. Această temă este amplificată de relația sa cu Julia Montague, care simbolizează atât un aliat, cât și un potențial pericol. Serialul pune în discuție ce înseamnă să-ți servești țara, explorând sacrificiile și riscurile implicate în menținerea securității naționale.

M-a prins încă de la primul episod, nu pot să mint, chiar dacă nu are tema unui serial la care m-aș uita în mod normal. E emoționant să vezi atât de multă suferință, iar interpretarea lui Madden, un actor care m-a cucerit pe deplin cu acest rol, m-a făcut să aștept continuarea cu nerăbdare, deși producătorii sunt destul de rezervați. A fost un mare succes în rândul telespectatorilor în 2018 și a devenit una dintre cele mai mari drame ale deceniului, atrăgând o audiență de 11 milioane pentru episodul final (conform whattowatch.com), așa că nu cred că vor renunța la idee, deci așteptăm cu nerăbdare continuarea.

Toate informațiile despre regie, distribuție, muzică, premii au fost preluate de pe IMDb.com pentru fiecare serial în parte.

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare