Invitatul meu de luna aceasta spune că fotografia este modalitatea prin care ne conectăm unii cu alții. Și mi se pare important să scot acest lucru în evidență tocmai pentru că așa s-a întâmplat în cazul nostru. O fotografie ne-a făcut cunoștință, practic 🙂
Au trecut 7 ani de când l-am cunoscut pe Myrrcha, prin intermediul concertelor organizate de cei de la Europa FM în fiecare an pe plajă. O fotografie pe care am realizat-o în 2016 din public i-a atras atenția pe Instagram și mi-a apreciat-o. În următorul an, tot din mulțime l-am reperat și i-am cerut să facem o poză. Apoi, în 2018, prin intermediul oamenilor faini de la Europa FM am reușit să ajung în backstage și în fața scenei ca fotograf, iar Myrrcha era acolo, dintr-o parte în alta, voios, încercând să surprindă fiecare mișcare și să construiască cadre „altfel” cu artiștii. Din acel an e și fotografia de mai jos, în care râdeam cu gura până la urechi, pentru că da, amândoi suntem niște zâmbăreți.

În 2019 am revenit pe Plaja Europa FM și am avut mai mult timp să discutăm despre fotografie, să mă sfătuiască sau să corecteze. Pentru că și eu mai crescusem, am înțeles lucrurile altfel și am fost recunoscătoare pentru sprijinul și ajutorul lui. Am păstrat legătura, chiar dacă după aceea nu ne-am mai văzut, dar, mai mult decât atât, întotdeauna l-am considerat un mentor, un model. Fotografiile lui de concert au ceva al lor, sunt diferite, fresh, și mereu mi-am spus că țintesc spre profesionalismul lui, pentru că mult timp viziunea lui mi-a servit drept inspirație în ceea ce privește fotografia de concert și în continuare este. E interesant că eu ascult încă de când m-am născut Europa FM și întâmplarea a făcut să-mi dau seama că fotografia de concert e ceva ce-mi place pe Plaja Europa FM și să fiu încurajată pe drumul ăsta de un om din staff-ul lor, care s-a bucurat să mă aibă acolo, alături de el, după ce am început mai serios să mă axez pe fotografie.
Myrrcha e un om modest, mi-a spus că nu-i place să vorbească prea mult despre el, iar eu i-am spus că oricum fotografiile pe care le face vorbesc despre și pentru el. E discret atât pe scenă, în timp ce surprinde artiștii, dar și în spatele ei. Nu vorbește el mult, dar în schimb zâmbește și apreciază viața pentru că o privește cu ochii unui om care apreciază frumosul. Tehnica lui este una specială, mereu în căutarea unghiurilor care te fac adesea să stai să reflectezi, atunci când îi privești cadrele. Ceea ce face el nu e un produs simplu, nici complicat, însă cu siguranță e semnătura lui și poate fi recunoscut dintr-o mie.
Mă mândresc să spun că îmi este model și inspirație, după atâția ani, în pasiunea aceasta pe care o împărtășim și că asta nu are să se schimbe prea curând. În continuare, i-am luat interviu pentru că îmi doresc să-l cunoașteți și voi pe acest fotograf zâmbăreț, cu o perspectivă inedită asupra lumii, să descoperiți un om talentat care nu se laudă, dar care face mereu câte ceva și o face bine. Vă mai spun doar că devenim conștienți de firele care ne leagă de ceilalți, nu pe moment, ci la ani distanță și abia atunci suntem capabili pe deplin să apreciem oamenii care ne-au ieșit în cale la timpul potrivit. 😉
Cum te poți descrie până în acest punct al vieții tale?
Până acum, mă consider o persoană dedicată, perseverentă și pasionată de munca mea. Am avut oportunitatea de a lucra în diverse companii, unde am dezvoltat abilități esențiale și am acumulat experiențe valoroase.

Când a început să prindă contur pasiunea pentru fotografie?
De când eram mic, mama nu ieșea din casă fără camera ei pe film, pe care o am și acum. De la ea am moștenit nu doar camera, ci și pasiunea pentru artă.
„Cu cât ești mai diferit, cu atât ai șanse mai mari de succes.”
Viziunea ta în fotografia de concert este una unică, surprinzi artistul din unghiuri neașteptate și folosești lumina pentru a potența emoția. Cum ai cultivat viziunea fotografică și cum îți găsești inspirația de a crea?
Sigur m-ai văzut în acțiune: mă strecor printre schele sau mă întind pe jos pentru a surprinde luminile de sus. Îmi place să caut reflecții neașteptate în diverse obiecte. Niciodată nu vin cu o idee fixă; când ajung la scenă, analizez ce pot crea cu ceea ce am la dispoziție, ce unghiuri pot folosi și cum se joacă luminile.





Intrând puțin în detalii de ordin tehnic, calitatea fotografiilor pe care le faci vorbește de la sine.
Cu ce aparate/obiective lucrezi și unde ți-ai pus bazele tehnicii fotografice?
Camera pe care o folosesc este un Canon 5D Mark IV, iar obiectivul meu preferat este, fără îndoială, 70-200 mm. În plus, mai am un 24-40 mm pentru cadre largi.
Care sunt oamenii din domeniu care te inspiră și ți-au servit drept modele la început de drum?
De mic copil, pe lângă fotografie, ascultam zilnic discuri de muzică. Mi se părea firesc să combin aceste două pasiuni. Din păcate, nu pot cânta sau dansa, așa că singura opțiune era să iau camera și să fotografiez tot ce puteam. Sincer să fiu, nu aveam idoli în acest domeniu, deoarece social media nu era încă la modă. Recent, m-am împrietenit cu diverși fotografi și discutăm despre
pasiunile noastre comune.
„Fotografia, …, are rolul de a captura și reflecta realitatea, dar și de a crea mesaje vizuale care pot inspira și motiva.”
Când ți-ai dat seama că fotografia e mai mult decât o pasiune și a devenit un job?
Pasiunea mea s-a transformat în job în momentul în care am început să primesc primele cecuri. 🙂
Ce înseamnă pentru tine să fii pe scenă cu artiștii sau în față ei și să surprinzi trăirile și emoțiile lor și ale publicului?
Mi-ar fi plăcut să pot cânta sau dansa, dar asta nu înseamnă că nu pot fi pe scenă. Sunt artistul care trăiește aceleași emoții ca oricare alt artist, doar că nu sunt vizibil.





Ești plecat deja de câțiva ani buni în Spania. Cum se vede domeniul acesta de acolo și care este diferența dintre raportarea la muzică și actul artistic acolo, față de România?
Deși piața muzicală din Spania este mult mai mare decât cea din România, consider că nu se pune prea mult accent pe calitate. Fotografiile spaniolilor sunt doar acceptabile. Mă lupt destul de mult cu ei, pentru că nu este o piață ușoară; străinii nu sunt foarte bine văzuți și majoritatea joburilor sunt destinate localnicilor. Oricum, dacă nu cunoști pe cineva, poți fi cel mai talentat fotograf, dar nimeni nu te va băga în seamă.
Care este cea mai mare satisfacție a ta ca fotograf?
Cea mai mare satisfacție ca fotograf? Am doua momente memorabile. Primul ar fi atunci când am avut ocazia să îi fotografiez pe The Rolling Stones pe Stadionul Olimpic din Barcelona. Chiar dacă nu sunt un mare fan al muzicii lor, Mick Jagger este un showman legendar. Al doilea moment ar fi atunci când Abbey Road Studios au făcut o lista cu cele mai bune fotografii de concert și am fost inclus în acea listă cu o fotografie făcută la Europa FM Live pe Plajă cu Irina
Rimes.

Care crezi că este rolul fotografiei în societatea de azi?
Fotografia, în contextul actual, are rolul de a captura și reflecta realitatea, dar și de a crea mesaje vizuale care pot inspira și motiva. Este un mijloc prin care putem spune povești, putem documenta evenimente importante și putem influența opinia publică. În plus, fotografia este esențială în cultura vizuală modernă, influențând modul în care percepem lumea și ne conectăm unii cu alții.
„Eu cred că adevărata bogăție vine din explorarea lumii și acumularea de experiențe, nu din posesiuni materiale.”
Ce le-ai spune tinerilor care nu sunt convinși că fotografia este drumul lor, deși au talent?
A fi fotograf nu e deloc ușor, în special ca freelancer. În primul rând, ai nevoie de echipament de calitate, iar astăzi sunt multe camere foto foarte bune disponibile. Însă ceea ce contează cel mai mult este talentul și originalitatea ta: cu cât ești mai diferit, cu atât ai șanse mai mari de succes.
Poți alege 3 fotografii făcute de tine, de care ești cel mai mândru, și să le asociezi cu 3 piese din playlist-ul tău?



Printre artiștii de la noi pe care ai avut ocazia să-i fotografiezi îi putem menționa pe Smiley, Loredana, INNA sau Carla`s Dreams, iar din afară pe Shawn Mendes, Imagine Dragons sau Jason Derulo. Care a fost artistul pe care l-ai surprins cu plăcere sau cu care ți-a plăcut cel mai mult să stai de vorbă în backstage?
De obicei, îmi fac timp să vorbesc cu artiștii în backstage, după ce se finalizează probele de sunet la festivaluri, când au timp să se relaxeze. Lucrând la Europa FM Live pe Plajă, am avut oportunitatea de a cunoaște foarte mulți artiști locali. Nu mi-e frică să mă duc să vorbesc cu cineva, iar anul trecut, în backstage la Coca-Cola Music Experience din Madrid, am întâlnit
multe staruri. Am fost foarte încântat să o cunosc pe Dylan, o artistă britanică super tare care oferă un show spectaculos. De asemenea, m-am simțit excelent în backstage cu Nervo; sunt niște fete deosebite.




Aproape de final, vreau să trecem și la alt subiect, acela al lecturii. Povestește-mi, te rog, ce-ți place să citești, despre genul favorit și recomandă două cărți preferate.
Deși în ultima vreme nu am avut prea mult timp să citesc, am reușit să termin câteva cărți. Dintre acestea, două sunt absolut senzaționale. Prima pe care o recomand este „A Thousand Splendid Suns” de Khaled Hosseini, o carte minunată despre relația dintre două soții în perioada talibanilor, care cred că este favorita mea. A doua recomandare este „Child 44” de Tom Rob Smith, o carte pe care am pierdut-o în Berlin și am fost nevoit să o cumpăr din nou pentru a o finaliza. Deși a fost ecranizată, adaptarea cinematografică nu reușește să surprindă atmosfera cărții.
Știu că-ți place să călătorești și, într-un fel, e ceva ce vine la pachet cu pasiunea pentru fotografie. Care sunt top 3 destinații în care te-ai întoarce oricând și ce e de văzut/experimentat acolo?
Sunt convins că tuturor ne-ar plăcea să călătorim și să descoperim alte culturi. Eu cred că adevărata bogăție vine din explorarea lumii și acumularea de experiențe, nu din posesiuni materiale. În acest sens, sunt două locuri unde m-aș întoarce cu plăcere chiar mâine. În primul rând, Islanda; am mai vizitat această țară de câteva ori, dar acum îmi doresc să văd și Husavik, locația principală din filmul meu preferat „Eurovision: The Story of Fire Saga” produs de Netflix. Pe locul al doilea, se află Japonia; am fost acolo o singură dată și mi-a plăcut enorm, dar nu am avut timp să explorez toate tradițiile lor, așa că mi-ar plăcea să mă întorc. Și, pe locul al treilea, aș alege Seul; mi-ar plăcea să explorez Coreea și să încerc mâncărurile lor locale.

Pe Myrrcha îl puteți găsi aici:
„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare
Citește mai mult
Andreea Verde – „Arta e mereu prezentă în viața mea”
22 octombrie 2022
Un suflet cald, veșnic tânăr și colorat - așa aș putea să o descriu pe invitata mea de luna asta în cadrul seriei de interviuri-poveste. Andreea Lupescu, zisă Verde, e unul dintre cei mai creativi…
Daniel Robert Dinu, fotograf – „Cu cât îți place mai mult fotografia de concert, cu atât te costă mai mult.”
31 iulie 2022
Îmi plac oamenii care muncesc mult și se laudă puțin. După acest interviu, pot spune că îmi plac și mai mult oamenii care încearcă să dăruiască ceva din ceea ce au - fie că vorbim de viziune,…
Alex Teodorescu (Jack of all Trades) – despre viață și muzică
8 iunie 2022
Pe Alex Teodorescu l-am întâlnit anul trecut, în septembrie, la Mastering the Music Business, conferința pe subiecte legate de industria muzicală, la care am avut acreditare foto. Ulterior, l-am…


