Se spune că un scop comun îi face pe oameni să se apropie atunci când lucrează împreună pentru a-l atinge. Se mai spune și că un profesor bun e acela care sădește în învățăceii lui emoție, nu doar transmite informație.

Iulia Isac mi-a fost profesoară la facultate în cadrul cursului de „Muzică și didactica educației muzicale” și, pe de o parte, a reușit să unească peste 80 de studenți cum nu a făcut-o nici o altă activitate în 3 ani de studii, prin implicarea tuturor în corul facultății, pentru serbarea de Crăciun din decembrie 2023, iar pe de cealaltă, pentru că eu personal m-am simțit cel mai aproape de muzică atunci când o ascultam cântând la pian și explicându-ne game, intervale, note. Da, a fost un curs teoretic, greu pentru cei neexperimentați (așa am aflat că muzica e chiar mai grea decât matematica 🙂 ), dar a fost o onoare pentru mine să o am în față, să o aud vorbind cu atâta pasiune despre ceea ce îi face sufletul să vibreze, să intru măcar puțin într-un univers care altfel mi-ar fi rămas străin și nu l-aș fi putut cuprinde cu mintea pe deplin.

Întotdeauna mi s-a spus că nu am voce, că nu pot să cânt. De fapt, mi s-a repetat 8 ani la rând asta, la orele de muzică din gimnaziu și liceu, dar alături de doamna Isac nu m-am simțit niciodată incomod din cauza vocii mele, mi-a dat încredere în potențialul pe care îl am, m-a încurajat să cred mai mult în mine când, după preselecție, mi-a permis să fiu pe scenă, alături de colegele mele și să cânt colinde pentru a bucura publicul. Tipologia profesorului pentru care contează mai mult să-ți dea aripi, care ar face orice pentru a-ți demonstra că poți, chiar și atunci când tu nu crezi asta, care se bucură de reușitele elevului de parcă ar fi ale lui, ar trebui încurajată mai mult în spațiul educațional de la noi, pentru că, oricâte exemple pozitive am găsi, tot o raritate rămân. Iar eu mă bucur că am întâlnit un astfel de profesor, care face cinste locului în care predă și profesiei pe care și-a ales-o.

De unde a început pasiunea pentru muzică, ce înseamnă să lucrezi cu cei de grădiniță dar și cu studenții, ce presupune de fapt un drum în care muzica se împletește cu pedagogia? De ce ceea ce alegem să facem ne ajută să ne desăvârșim doar dacă îndrăznim și aprofundăm? Răspunsul la toate aceste întrebări, le aflați din interviu. Promit, veți descoperi o profesionistă, dar și o fire sensibilă în rândurile de mai jos.

Care sunt cuvintele care reușesc să vă descrie pe deplin în acest punct al vieții?

Solar, curiozitate, evoluție, hotărâre.

Bănuiesc că muzica are o altă valoare atunci când este studiată, diferită de cea pe care o are când o asculți de plăcere. Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

Pentru mine este un stil de viață. Caut încontinuu să-mi rafinez gustul pentru muzică, pentru artă, pentru oameni, pentru viață.

Mi-ați povestit la un moment dat că v-a luat foarte mult să vă scrieți doctoratul, pentru că pe măsură ce căutați descopereați și mai multe lucruri despre tema aleasă. Ce vă suscită interesul în muzică și care e subiectul care vă fascinează cel mai tare în ce o privește și de ce?

Da…pentru cei apropiați și pentru profesorul meu îndrumător a rămas celebră vorba “Mai am un pic!”. Și picul acela a mai durat un an, doi… Chiar și când am spus “Gata, am terminat!”, au mai trecut câteva luni până să realizez ultimele retușuri. Am dat totul pentru lucrare pentru că mi-am dorit foarte mult să fiu mândră de ea și pentru că am crezut foarte mult în proces. Mi-am dorit să cresc, să mă expandez.

Pe lângă faptul că mi-am consolidat cunoștințele legate de anumite direcții muzicale, personalități artistice etc., m-am aruncat cu mult curaj în universul fascinant al psihologiei analitice, am abordat concepte/ subiecte precum mit, mit personal, arhetip, esențe, permanențe, universalitate, transcendență, sacralitate, spiritualitate. Chiar dacă dețineam (anumite) informații despre ele, acum am aprofundat toate aceste concepte, idei. Mi-am dat timp să le asimilez, să le înțeleg, să le integrez în ființa mea.

Un alt aspect pe care l-am urmărit și care a fost, de altfel, o provocare, a fost felul în care am scris. Pe lângă o documentare solidă, un discurs coerent, clar și bine organizat, mi-am dorit foarte mult să dau un suflu proaspăt, actual lucrării mele. Să fie ancorat în contemporaneitate.

Și acum, să îți răspund la întrebare. În momentul în care citesc, în care mă documentez, cel mai mult mă fascinează detaliile, subtilitățile. Pentru a ajunge să le percepem, consider că trebuie să parcurgem, în principal, două etape. Prima este documentația riguroasă și crearea unei imagini reale, corecte despre subiectul tratat. Pentru aceasta, trebuie să citim mult, să avem surse diferite (în timp, învățăm să le discernem, dar aceasta este o altă discuție) și autori valoroși (subliniez faptul că da, este absolut firesc să nu rezonezi cu tot ceea ce este scris, chiar dacă numele acestor autori sunt referințe importante în domeniu). A doua etapă este observarea. O carte bine scrisă sau un articol bun îți va oferi, printre rânduri, anumite nuanțe vizavi de subiectul respectiv. Eu pe acestea le caut.

Trebuie să reținem că muzica este o fărâmă din creator, din ceea ce el gândește și simte, este rezultatul unei (sau a unor) experiențe personale. Prin extensie, muzica unei epoci, este rezultatul frământărilor societății ei. Este viață, este simțire, este factor uman. De aceea o muzică de calitate, o interpretare de excepție este (sau ar trebui să fie) strâns legată de ideea de umanizare, de trăire profundă individuală.

„Indiferent de vârsta celor cu care lucrez, urmăresc să le cultiv gustul pentru frumos, pentru calitate, pentru artă.”

Îmbinați într-un mod armonios două profesii, aceea de profesor, cu cea de muzician. Cum reușiți și ce satisfacții vă aduc cele două?

Astăzi, mai mult ca niciodată, funcționăm in extensio. Nu suntem doar profesori, nu suntem doar interpreți, doar textieri, doar songwriters. Evoluția tehnologiei, accesul la informație, inovațiile științifice, facilitățile vremurilor în care trăim ne “obligă” să fim mai mult decât ceva. Chiar dacă acest aspect poate avea o conotație negativă, eu nu îl percep astfel. Ne provoacă să fim deschiși, să ne extindem, să creștem. Tot ceea ce noi realizăm se contopește într-o substanță unică și ne oferă originalitate.

Ați știut dintotdeauna că vreți să faceți muzică sau e ceva ce a venit pe parcurs? Dar cum s-a întâmplat să ajungeți în mediul academic (și nu numai) și să predați?

Am început să studiez muzica pentru că o persoană apropiată familiei le-a sugerat acest lucru părinților mei, părea că am ureche muzicală. Deci a fost o joacă, o posibilă șansă. Niciun membru al familiei, nicio rudă mai apropiată sau mai îndepărtată nu a activat în domeniu.

Copilul a urmat acest drum. Pe parcurs, a descoperit că îi place această călătorie. Sigur, au existat și momente de cumpănă vizavi de o perspectivă a viitorului și o posibilă carieră, însă muzica a câștigat. Cum spuneam, a devenit parte din mine și un stil de viață.

În ceea ce privește profesia de dascăl, nu pot să spun exact care a fost momentul în care am hotărât că vreau să devin pedagog. De fapt, nu cred că a existat. Pur și simplu, s-a integrat frumos, natural.

Ce pot să spun cert este că da, îmi place să predau. Și aici am parte de provocare – trebuie să observ, să analizez, să evaluez stadiul în care se află elevul/studentul, să găsesc metodele prin care să fie asimilată ușor informația, să găsesc mijloacele eficiente prin care întregul proces să fie unul antrenant, care să îl stimuleze, să îl încurajeze și să îl ajute să capete încredere în propria persoană și în ceea ce poate oferi/realiza.

Faptul că am ales să mă specializez în domeniu, să am un doctorat în muzică, a deschis perspectiva predării în mediul universitar.

Lucrați cu multe vârste, de la cei mici, de grădiniță, până la studenți. E adevărat că muzica conectează oameni, îi aduce ea împreună? Cum se vede acest lucru din perspectiva dumneavoastră?

Recunosc că, la început, am încercat să mă feresc de vârstele mici. Mi s-a părut o responsabilitate mult prea mare. Încă mi se pare. Însă, așa cum se întâmplă de obicei în viață, ești pus în situațiile de care te ferești. Și, chiar dacă încerci să eviți aceste situații, ele tot reapar sub diferite forme astfel că nu îți rămâne decât să le îmbrățișezi, în cele din urmă.

Astăzi, să coordonez un cor de copii este una dintre activitățile care îmi aduc o imensă bucurie.

Indiferent de vârsta celor cu care lucrez, urmăresc să le cultiv gustul pentru frumos, pentru calitate, pentru artă; îi învăț să fie perseverenți, disciplinați, empatici, să se integreze într-un colectiv.

Care e cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră legată de muzică? Poate un concert, o prestație personală, o reușită cu cei pe care îi coordonați?

Sunt multe momente de acest fel. În general, au legătură cu validarea și aprecierea implicării mele într-o activitate anume (cor, activitate didactică) din partea studenților sau a părinților (în cazul copiilor), respectiv a publicului (în cazul concertelor). Cred cu tărie că reușitele mici de astăzi formează personalitățile de mâine.

Știu că, pe lângă job, sunteți pasionată de călătorii. Care sunt acele locuri în care v-ați reîntoarce oricând cu drag și de ce? Puteți alcătui un top 3?

Da, sunt pasionată de călătorii. Nu știu dacă aș putea să fac un top 3. Cu siguranță, am fost impresionată de China și Brazilia, locuri mai îndepărtate și, în general, în care ajungi mai greu. La fel de mult însă mi-a plăcut Croația.

Când vine vorba de călătorii, pe lângă cultura țării respective (care nu are cum să nu te impresioneze), mă interesează experiența în sine, oamenii cu care mă întâlnesc, situațiile cu care mă confrunt, felul în care mă descopăr. Mereu aflu lucruri despre cei din jurul meu și, mai ales, despre mine. Este deopotrivă o călătorie exterioară și interioară.

„Altfel, dacă îți place ceea ce faci, nu te “saturi” de muzică, nu o percepi ca fiind parte din job (deci că ar fi lectură obligatorie). ”

Atunci când nu sunteți la școală sau nu studiați cu instrumentul, cu ce cărți vă place să vă delectați? Care au fost ultimele 3 cărți pe care le-ați citit și v-au plăcut mult și de ce?

Recunosc că în ultima perioadă am citit în principal articole sau segmente din anumite cărți care vizau diferite subiecte de interes. Ultimele cărți citite integral sunt cele de anul trecut și au avut legătură cu lucrarea mea (autori: Carl Gustav Jung, Marie-Louise von Franz, Joseph Campbell, Theodor Abt, Andrew Samuels, Mircea Eliade  ș.a.). În biblioteca personală, am cărți noi, pregătite să fie răsfoite. Sper ca în curând să se întâmple acest lucru.

La seminarele de muzică am avut ocazia să vă aud cântând la pian, dar știu că instrumentul de bază e flautul. De ce aceste instrumente? Ce vă ajută ele să transmiteți și ce simțiți când aveți ocazia să le folosiți pentru a crea ceva nou?

Fiecare își găsește un instrument cu care să se identifice și care să îi ofere posibilitatea să se exprime muzical. În cazul meu, flautul primează, într-adevăr.

Dacă discutăm însă de predat, pianul devine instrument de bază.

Poți ajunge vreodată la o suprasaturație melodică? Cum se manifestă ea și ce înseamnă să asculți muzică în scop mai mult profesional și mai puțin de plăcere? Cere muzica sacrificii, așa cum se vehiculează, și dacă da, care sunt acelea?

Consider că poți să ajungi la o suprasaturație generată de o muncă excesivă. În acele momente, cauți liniștea. Altfel, dacă îți place ceea ce faci, nu te “saturi” de muzică, nu o percepi ca fiind parte din job (deci că ar fi lectură obligatorie). Este adevărat că, în funcție de perioadă, de proiect, de ceea ce urmează să predau, trebuie să ascult ceva anume, însă nu a fost vreo situație în care să consider că fac un compromis, că nu mai este plăcere. Evident, cu anumite genuri/creații rezonez mai mult și cu altele mai puțin, ori sunt perioade când doresc să ascult un anumit tip de muzică însă, în general, nu s-a manifestat vreo discordanță între ceea ce trebuie să ascult și ceea ce sunt.

Dacă am discuta de anumite perioade stilistice, cu siguranță muzica a ajuns la o anumită saturație pentru că reprezentanții ei au atins extremele sau au insistat prea mult pe aceleași idei, creând o rutină. Și atunci, evident, s-a căutat schimbarea macazului, înnoirea limbajului.

În ceea ce privește sacrificiile, da, ele există. Acum depinde cum privești aceste sacrificii și, mai ales, care este nivelul de performanță pe care vrei să îl atingi. Pentru că, dacă tu îți dorești performanță, îți asumi că nu vei avea o viață tocmai “normală”. Dacă ai șansa să întâlnești alții ca tine sau care să tolereze modul în care tu funcționezi, ești norocos. Altfel, este povara pe care trebuie să o porți, ca să atingi succesul. Astfel că trebuie să sacrifici timp, relații, uneori și familia (sau ideea unei familii), călătorii, momente, amintiri.

Este cunoscut că Facultatea de Muzică nu este atât de ușoară pe cât poate fi percepută. Cu ce ați rămas din facultate și ce i-ați spune unui tânăr care dorește să o ia pe acest drum?

Faptul că facultatea îi va consolida structura de bază. Să ajungă în vârf însă, depinde doar de el, de cât de mult studiază, de cât de perseverent este, cât de implicat și hotărât să reușească.

Există un poem sau ceva ce ați scris de care sunteți mândră și v-ar plăcea să iasă în lume? Dacă da, împărtășiți-l mai jos.

Un poem, nu. Urmează să împărtășesc lumii lucrarea mea care va fi publicată curând.

„Trebuie să reținem că muzica este o fărâmă din creator, din ceea ce el gândește și simte, este rezultatul unei (sau a unor) experiențe personale. Prin extensie, muzica unei epoci, este rezultatul frământărilor societății ei. ”

Secțiunea de pe blog sub care se va publica acest interviu se numește „interviuri – poveste”, o dată pentru că fiecare invitat are propria poveste și apoi pentru că mi-aș dori ca fiecare invitat să împărtășească o poveste despre el, despre alții sau inventată, ce merită să fie spusă mai departe. Care e a dumneavoastră?

Poate un sfat: elimină frica de a greși; din greșeli se naște progresul.

Pe Iulia o puteți găsi aici:

• Facebook
• Instagram
• YouTube

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare