Exact ca și anul trecut, am rămas surprinsă de talentul prietenilor mei în ceea ce privește meșteșugul poeziei. Deși o parte din ei au fost selectați și anul trecut, le-am cerut poeme diferite acum și mă mândresc cu ei, cu alegerile lor și cu rezultatul final.

La fel ca și autorii din prima parte a acestei serii, Ada, Ștefan, Adelina, Katya și Oana au trebuit să răspundă la provocarea pe care le-am lansat-o și să-mi spună de ce mai scriu și mai citesc poezie.

Mi se pare extrem de important să existe în viața noastră un om (sau mai mulți, cu puțin noroc) care să te susțină și să te încurajeze. Și mai fain e atunci când găsești un loc în care să-ți „expui” arta, sentimentele și trăirile. Mie mi-a lipsit, în special, a doua parte și tocmai de aceea am ales anul trecut să-i public aici, tot cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, pe aceia dintre prietenii care mi-au împărtășit timid că le place poezia, că o simt, o trăiesc și o scriu. Și, dacă dintr-o mare de cunoscuți, nu sunt prea mulți cei care-i susțin, aleg să fac eu asta, pentru că am încredere în ei, în talentul lor și consider că expresia personală, indiferent în ce formă vine ea, este foarte importantă.

Așa cum spune una din prietenele mele, Ada, pe care o veți descoperi în rândurile de mai jos, poezia este viață. Nu ar trebui să vină ca o obligație, ca ceva impus, ci ca un proces care te eliberează, care te ajută să-ți conturezi gândurile inedit, exprimându-le într-o altfel de formă și formulă. Am descoperit și eu efectele tămăduitoare ale acestei arte și deși nu scriu mereu, recunosc că e un proces magic.

Adresam în articolul anterior întrebările „Se mai citește poezie? Se mai scrie ea? Cine o mai face?” și iată că acești minunați 5 tineri au ales să zică un DA hotărât, să-și transpună sufletul pe foaie și să ofere și crâmpeie din sufletele altora prin sugestiile de poeme preferate de la alți autori. O să descoperiți 5 oameni diferiți, cu idei diferite despre viață, toți cu firi artistice pronunțate, fiecare trecând de la simplu la complex prin ceea ce au oferit aici. Stiluri diferite, creații diverse, dar toți uniți de frumoasa pasiune pentru cuvânt…

Cert e că fiecare ascunde un univers în interior și mă bucur enorm că fac parte din viața mea, o fac mai bogată. Acum, cu ocazia asta frumoasă, cu toții am ales să împărtășim cu voi, cititorii, magia din universul nostru comun. Sper din tot sufletul să rezonați cu prospețimea lor, iar eu promit să continui și la anul ceea ce am început. Vă doresc lectură plăcută!

poeme proprii

De ce mai scriu și citesc poezie?

 E ca și cum m-ai întreba de ce am sentimente, nu aș știi să îți dau un răspuns concret. Pentru mine poezia e ceva ce ține de mistic, de magie, de suflet, acele ceva-uri intangibile. Clișeic sau nu, poezia m-a ajutat să trec prin niște perioade extrem de negre ale vieții mele, versurile lui Ion Minulescu fiindu-mi repere și azi, când s-au mai luminat încăperile sufletului meu.
Poezia este pur și simplu, fără doar și poate, viață. Cine trăiește, dar trăiește cu adevărat nu pretinde că o face, nu are cum să nu aprecieze și să iubească poezia, chiar dacă poate nu o înțelege. Poezia se aseamănă din multe privințe cu femeia, pentru că femeia se zice că trebuie iubită, nu înțeleasă. Pentru că cele mai importante evenimente din istoria omenirii se pot asemăna cu versurile unei poezii bine scrise și simțite, pline de Duh Sfânt, adică însuflețite. Nu cunosc niciun om mare pe care să îl admir care să nu adore poezia.
Așadar, nu am cum să nu iubesc să citesc, recit și să scriu poezie, pentru că altfel simt că mi-aș autoflagela ființa și spiritul și aș fi ciungă, fix așa mă simt fără ea, incompletă.

poezii alese

Totul simplu 
de Ana Blandiana 

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

---

Ce bine că eşti
de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
 
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
 
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând. 
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Pe Ada o puteți găsi aici:

• Legătură
• Instagram

poezii proprii

Din punctul meu de vedere, deși iubesc toate formele de artă scrisă, poezia mi se pare că are cel mai ludic caracter dintre toate. E ca o evadare, ca un dans la un carnaval, la un bal mascat unde emoțiile acelea timide sau poate chiar suferinde de o formă de agorafobie, se costumează în ce cuvinte vor ele, se maschează în ce fenomene sau acțiuni vor ele, prind curaj, ies din zona sigură a subconștientului și dansează libere. Pentru mine, oricât de sinceră poate fi proza, mi se pare că poezia poate săpa mult mai adânc în suflet, atât în al scriitorului, cât și în al cititorului, devenind cumva ca o melodie în surdină, care ajunge să ne apropie și să realizăm că deși suntem diferiți, suntem mai asemănători decât credeam. În plus, consider că într-o lume a ecranelor și a electronicului, a pixelilor și a uniformizării, poezia este acel pahar de apă dintr-o zi toridă, dar pentru suflet. Este una din ultimele redute ale emoțiilor necopleșite de concret. Îmi place să scriu poezie pentru că doar ea îmi dă ocazia să mă „joc de-a magicianul”: să transform o emoție într-o frunză și să îi descriu căderea, iar eu să mă transform în pomul în care ea a înmugurit și din care a căzut. Poezia este tărâmul magic unde pot face asta.

poezii alese

În fiecare zi
de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire; 

Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai știm că dragostea există. 

În fiecare zi, ne batem joc 
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

---

Călimara 
de George Topîrceanu

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanţe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaştem încă; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranţă, peste-o lună sau peste-un an şi jumătate, -
Şi toate cifrele arabe stau, de la 1 pân' la 9,
Amestecate şi stupide, în călimara asta nouă..
În cupa ei de întuneric dorm viitorul şi prezentul,
Cuvintele prin care, poate, îmi voi începe testamentul;
O poliţă abia schiţată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, - sau o poemă de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizară
În ochii tăi cei mari şi negri ca două guri de călimară.

Pe ștefan îl puteți găsi aici:

• Legătură
• Instagram

Poezii propii

Întuneric luminat

Am fost întuneric,
Ai fost lumină.
Într-o lume atât de haină,
Am existat în nefiresc.
Am fost noapte,
Ai fost zi.
Într-o lume atât de nebună
Noi am putut fi.

(03.01.2019)

În epoca vitezei, ce șansă îi mai dăm lecturii? Deși a pierdut considerabil teren, mi se pare că oamenii încep să se întoarcă la origini, deci la cărți. Deși mi-am descoperit dragostea pentru lectură târziu, flacăra ei a rămas aprinsă până în aglomeratul prezent.
Simplitatea, bogăția și onestitatea sunt cuvintele cheie care mă țin aproape de liric. O poezie este bună doar atunci când te face să revii asupra ei. Poezia este un soi de privilegiu al sufletului. Nu totul este poezie, cum nici toți sunt pentru poezie. Cu toate acestea, versurile cu care o astfel de creație ne încântă sunt, într-adevăr, totul. Poezia este o extensie a sufletului, ce leagă emoția de esența umană. Nu ai cum să nu o iubești! Este sinceră și curată precum o melodie.
Nu citesc pentru a trăi, dar trăiesc pentru a citi! Mă face să mă opresc o secundă pentru a contempla. Mă face să mă întreb. Mă face să mă întorc. Mă face să merg mai departe. Mă face liniștită, împăcată. Mă face fericită!
Mă face adevărată!

poezii alese

Pământul deocamdată 
de Adrian Păunescu

Timpul vieții ni-i scurt
Hai să-l facem curat
Trăiesc unii din furt,
Alții doar din ce-au dat,
Sunt săraci și bogați,
Lovesc lașii pe bravi :
Voi, ce-n lună zburați
Pân’ la cer va urcați
Pe spinări de noi sclavi.

Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.

Voi ce-n lună zburați
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitați c-aveți frați
Pe planeta flămânzi.
Pâinea lor o mâncați
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburați
Când cei subdezvoltați
Se târăsc pe pământ.

Pe pământ...

Lumea-i plină de răni
Și de doctori docenți
Și de măști și de vămi
Și de mari inocenți:
Fiindcă nașteți copii
Apărați-i luptând,
Doborați monștrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.

Pe pământ...

Între cei care trag
Și acei ce sunt trași
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pași.
Între ei sunt sudați
Cu un strâmb ideal,
Cum sunt bine legați
Condamnatul de lat
Și biciușca de cal.

Pe pământ...

Fii ai muncii aveți
Nădușala pe piept
Cum stă nurca de preț
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, ații fac,
Unii dorm, alții sunt,
Între înger și drac
Trage omul sărac,
Înhămat la pământ.

Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și ruina și cetate
Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce stă si vânt ce bate
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.

---

Poezii proprii

Consider că într-o lume a cărei capacitate de concentrare pare a fi din ce în ce mai redusă, poezia este mijlocul perfect pentru a reintroduce publicul general în literatură și artă, de altfel. Fiind intensă și bulversantă, poezia contemporană, clar nu e pe gustul tuturor. Partea bună e că poezia vine în diferite “ambalaje”, garantat fiind faptul că există ceva pentru fiecare – de la cânturile grecești ale Iliadei, la marii clasici, până la sesiunile contemporane de spoken-word.
Asta îmi place atât de mult la poezie, fluiditatea ei și modurile în care s-a dezvoltat și a devenit copilul multifațetat și interdisciplinar al artei, fapt pentru care va fi mereu actuală.

POEZII ALESE

Seaside Improvisation
de Richard Siken

I take off my hands and I give them to you but you don't
want them, so I take them back
and put them on the wrong way, the wrong wrists.
 The yard is dark, the tomatoes are next to the whitewashed wall,
the book on the table is about Spain,
the windows are painted shut.

Tonight you're thinking of cities under crowns
of snow and I stare at you like I'm looking through a window,
counting birds.

You wanted happiness, I can't blame you for that,
and maybe a mouth sounds idiotic when it blathers on about joy but tell me
you love this,
 tell me you're not miserable.
You do the math, you expect the trouble.
The seaside town. The electric fence.
Draw a circle with a piece of chalk. Imagine standing in a constant cone
of light. Imagine surrender. Imagine being useless. A stone on the path means the tea's not ready,
a stone in the hand means somebody's angry, the stone inside you still hasn't hit bottom.

---

Groapă în aerul altei gropi
de Ion Mureșan

Mai precis: o groapă în aerul altei gropi.
Mâna lui e o cârtiță care își face loc printre cârtițele
înghesuite deasupra hârtiei, mâna lui e un vierme care își face loc între
viermii înghesuiți deasupra hârtiei.
Mai precis: o groapă în aerul altei gropi.

Visul meu era în capul meu o groapă uscată.
Eu în groapă l-am visat: înnoda și deznoda funii și sârme.
Albă râia melancoliei, alb pojarul tristeții se vor așterne peste noi.

Peste el întrucât înnoadă și deznoadă
funii și sârme și întrucât sângele îi strânge oasele
ca o capcană de aramă.

Peste mine întrucât înnod și deznod funii și sârme
și întrucât sângele îmi strânge oasele
ca o capcană de aramă.

Pe Ecaterina o puteți găsi aici:

• Instagram

Poezii proprii

Care e motivația mea de a scrie? Nu cred că a fost vreodată vorba de motivație, ci mai degrabă o necesitate. E ceva ce face parte din mine, chiar dacă au existat și probabil vor mai fi blocaje și îndoieli, știu că indiferent ce s-ar întâmpla le voi depăși. De ce? Nu cred că pot fi eu cu adevărat fără a scrie.

Poezii Alese

Chihlimbar
de Ana Blandiana

Uitând de lume și uitând de mine,
Simt cum singurătatea mă umple ca o miere
Curgând în vasul ce i se cuvine
Pentru c-o soarbe și o cere.
Sacri sunt fagurii din care curge
Aurul ei pe viața-mi de apoi,
Când limpedea-ți pedeapsă, Demiurge,
Mă înfășoară-n dulcele noroi.
Dar voluptate-i chinul, nu calvar
Şi îmi aduc de mine-aminte
Ca de o gâză prinsă-n chihlimbar,
În cripta luminoasă de cuvinte.

---

Bocet de adult
de Emil Brumaru

Mă culc noaptea-n pături grele,
Mă scol ziua tot sub ele,
Vai de cafelele mele!

Că am devenit lucid
De zăresc omul prin zid
Și-n ceasul de masă vid.

Și am început s-aud
Fluturii mari cum asud
De spaimă-n aerul crud.

Și-n nară-mi vine-un miros
De suflet întors pe dos
În mujdei și cu mult sos.

În schimb piatra-i fără must,
Roua-i zaț, crinul prea-ngust
Și ce gust are alt gust.

Iar când trec la pipăit
Simt o lamă de cuțit
De-aici pân`la infinit...

Pe Oana o puteți găsi aici:

• Instagram
• Facebook

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare