Cred că 2023 a fost cel mai însemnat an din punct de vedere al cărților citite. Atât ca număr, dar și ca mesaj și ca varietate a genurilor. Au fost tare multe povești care m-au impresionat și multe lecturi care m-au învățat lucruri noi și foarte variate din mai multe domenii. Deși mi-a părut că anul a trecut pe repede-înainte și nu mereu am putut să citesc atât cât mi-aș fi dorit, iată că am reușit să finalizez anul cu 54 de cărți citite. A fost o surpriză și pentru mine și mă bucur că pot să împărtășesc câteva titluri care m-au impresionat plăcut anul acesta. La final de 2024 intenționez să schimb formatul acestor articole și să grupez cărțile, structurând astfel și articolul diferit, în funcție de categoriile sub care voi încadra și cărțile, foarte asemănător modului în care o face deja Cristina Chipurici în newsletterele și articolele ei, care mi-au servit drept inspirație pentru a duce cititul într-o zonă mai conștientă, mai prezentă, din care să pot scoate și mai multă informație, rămânând în același timp și o activitate care să-mi aducă plăcere.

Cel mai mare plus pe care mi l-a adus anul ăsta în materie de lectură a fost legat de poezie. Am început să gust din ce în ce mai multă și a început să-mi placă în mod deosebit. Eu am plecat din școală cu o mare „ură”, dacă-i pot spune așa, cu o aversiune față de orice fel de poezie. Nimeni nu s-a străduit să mă facă să pătrund sensurile cuvintelor și mesajele poetice, așa că pur și simplu nu-mi plăcea. Și nici autorii pe care-i studiam nu prea mă încântau, pentru că poemele lor păreau la ani distanță de lumea noastră. Și am început anul cu o antologie de poeme ale unor autori contemporani din Republica Moldova, pe care mi-a făcut-o cadou o prietenă și având startul ăsta, am reușit să citesc alte 4 sau 5 volume de poezie pe tot parcursul anului, ceea ce e o creștere surprinzătoare, dat fiind faptul că înainte nici nu mă atingeam de ele. Mă consider norocoasă că am început să gust poezia datorită unor autori contemporani din Republica Moldova, precum Igor Guzun (despre care am mai povestit și în articole anterioare, găsiți aici), pe care-l consider poetul inimii mele și care-mi place pentru că scrie atât de simplu, dar cu atât de mare greutate sau precum Sergiu Beznițchi despre care o să vă povestesc mai multe în rândurile de mai jos.

Anul ăsta am fost și la câteva lansări de carte, dintre care 2 merită amintite în mod special: Ana Blandiana cu al său jurnal intitulat „Mai-mult-ca-trecutul” în care istorisește întâmplări din perioada 31 august 1988 – 12 decembrie 1989, dar și la Mircea Cărtărescu cu „Theodoros” din care a și citit câteva pagini în avanpremieră la Bookfest-ul de anul trecut de la Brașov. M-au impresionat plăcut ambii autori și mă bucur că i-am putut asculta vorbind despre munca lor, despre ceea ce îi (mai) motivează să scrie și despre ce înseamnă să creezi lumi.

Nu pot să dau startul decât cu o urare: să aveți un 2024 plin de lecturi cu sens, să citiți conștient, să vă asumați informația și să zburați pe cele mai înalte culmi ale imaginației alături de autorii voștri preferați!

Găsiți de cumpărat toate cărțile, despre care o să vă vorbesc în cuprinsul acestui articol, la final.

„Oameni ca păpădiile” de Sergiu Beznițchi, editura Bons Offices

Cel mai frumos moment cu care mi-am început anul 2023 a fost lansarea de carte a lui Sergiu Beznițchi, care a avut la cinematograful Muzeului Țăranului Român în februarie. De departe cea mai inedită prezentare de carte pe care am văzut-o până acum și în timp ce eram acolo chiar mă întrebam ce ar fi dacă cărțile de poeme ar avea făcute toate o astfel de prezentare. Oare tinerii ar citi mai multă poezie, ar fi mai entuziaști în privința asta, ar veni la mai multe lansări de carte?

Pe tot parcursul cărții, în răstimpul în care am citit poemele, am auzit vocea actorilor care le-au dat glas în scurtmetrajul de la lansare și a fost frumos să asociez versurile cu muzică și imagini. Așa se formează percepțiile, așa se învață, așa nu se uită, implicând toate simțurile: senzația paginilor, mirosul de carte nouă, vocile actorilor și jocul acestora. A fost magic și probabil că va fi momentul de care îmi voi aduce aminte cu drag din 2023 – anume lectura acestei cărți și cuvintele lui Sergiu, alături de primirea sa călduroasă, de gustul prjiturilor dulci de la Dulcinella și a vinului aromat de la Chateau Vartely.

Cu siguranță că nu veți putea avea aceeași stare, dacă nu ați fost acolo, dar măcar atunci când citiți poemele puteți închide ochii și să vă faceți propriul vostru film, o să experimentați mai intens versurile astfel.

„Matematic vorbind, 
Suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit.
Din punctul de vedere al fizicii,
Oamenii se atrag.
Invariabil, avem nevoie de chimie.
Oamenii au nevoie de oameni.

Iubiții au nevoie de iubite,
Prietenii de prieteni,
Discipolii de maeștri,
Dușmanii de dușmani.
Unii de alții,
Oamenii au nevoie de oameni.

Ne împletim privirile,
Ne împărțim tăcerile. 
Ne certăm, ne împăcăm,
Ne supărăm, ne iubim, ne urâm. 
Pentru toate,
Oamenii au nevoie de oameni.”
 
- Oamenii au nevoie de oameni

„Variațiuni pe o temă dată” de Ana Blandiana, editura Humanitas

Din nou, o amintire frumoasă, povestea acestei cărți. Luată dintr-o librărie de la Chișinău, drept suvenir a primei mele vizite în capitala Moldovei. Pur și simplu mi s-a lipit de mână și nu am avut ce face decât să o iau acasă.

Întâmplarea face că, atunci când am deschis-o în parc, în bătaia primelor raze de soare primăvăratice, am găsit niște versuri care m-au făcut să-mi dau seama că sunt în locul potrivit, la momentul potrivit și am ajuns acolo cu un motiv – să (re)stabilesc o legătură mai profundă cu rădăcinile mele. Versurile erau: „Și descoperim / Că întotdeauna sufletul ne-a legat / Mai mult decât sângele.”

Ana Blandiana este singura poetă pe care am adorat-o atunci când eram în școală și când dădeam peste textele ei în manuale era cea mai mare bucurie pentru mine. Nu pot spune asta despre prea mulți poeți studiați atunci. Mă captiva blândețea versurilor, imaginile vii pe care le picta, toată atmosfera pe care știa să o creeze. Genul de poeme, care, la fel ca în cazul celor ale lui Sergiu, trebuie savurate cu ochii închiși.

A fost foarte emoționant pentru mine să am ocazia să o ascult vorbind în 2023 la Bookfest Brașov, atunci când a venit să lanseze cea mai nouă carte a sa, adică un jurnal din perioada comunistă intitulat „Mai-mult-ca-trecutul”. Deși nu a vorbit pe teme prea poetice, s-a simțit că respiră și inspiră versuri, poeme, cuvinte și pe toate a știut să le așeze astfel încât să creeze sens și emoție. Asta apreciez, poate, cel mai tare, la scriitori precum dânsa și domnul Cărtărescu, că într-o lume în care toată lumea a uitat să practice cumpătarea în vorbire, ei cântăresc atât de atent fiecare cuvânt rostit, deoarece cunosc forța acestora.

Nu sunt prea multe de spus despre această carte, cum nici despre poezie în general nu poți spune prea multe (deși se practică în comentariile de la limba română), dar pot spune doar că știi că o poezie este bună dacă îți încălzește sufletul. Iar volumul acesta cu siguranță e plin de așa ceva.

„Mereu 
am visat să fiu singură 
Pentru că întotdeauna
erau prea mulți oameni 
în jurul meu. 
Doar tu erai eu. 
Doar tu renunțai la plural,
La multiplul din noi,
Doar tu știai să construiești o singurătate
în care puteam încăpea amândoi.”

„The Creative Act: A Way of Being” de Rick Rubin, editura Canongate

Una din cele mai captivante cărți citite anul acesta îi aparține cu siguranță lui Rick Rubin pentru că mi-a oferit o perspectivă profundă asupra creativității și procesului creativ. O pot numi cu ușurință un manifest creativ, pentru că explorează ideea creativității din mai multe unghiuri și o vede ca fiind mai mult decât un act; mai degrabă ca o modalitate de a fi în lume.

Rick Rubin este destul de cunoscut pentru inovațiile sale în producția muzicală. El a început să-și contureze calea în industrie încă din adolescență. Fondator al Def Jam Recordings și colaborator cu artiști precum Johnny Cash și Beastie Boys, Rubin este recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la evoluția muzicii moderne. În 2007 a fost numit de către MTV „cel mai important producător din ultimii 20 de ani”, iar Time`s l-a inclus în „Top 100 cei mai influenți oameni din lume”.

În „The Creative Act: A Way of Being”, Rubin mi se pare că oferă o perspectivă unică asupra procesului creativ, mai ales pentru că-l privește ca pe o componentă esențială a desăvârșirii umane. Mai presus de tot, îmi pare că îmbină excelent experiența sa vastă, cu înțelepciunea sa aparte despre creație. Îmi place mult că nu se referă doar la domeniul muzical, ci încearcă să se refere și să abordeze și alte domenii precum scrisul, cinematografia, pictura, fotografia, sculptura etc.

Cele mai importante subiecte abordate mi s-au părut a fi cele legate de transcederea limitărilor creative, acceptarea eșecului ca parte a evoluției și găsirea inspirației în locuri neașteptate. Toate aceste teme sunt abordate pe alocuri anecdotic, și, cel mai adesea, prin experiențe personale, astfel reușind să ofere o perspectivă mai vastă înspre lumea lui creativă. Cartea este structurată într-un mod care o face accesibilă pentru oricine, tonul pe care scrie Rubin fiind unul simplu și direct, iar în România este de găsit momentan doar în limba engleză.

Cred că e una din cele mai „valoroase” lecturi din anul ce tocmai a trecut pentru că m-a ajutat să-mi completez percepția și informațiile despre creativitate (un subiect care mă pasionează și mă fascinează, deopotrivă, foarte mult), oferindu-mi, în același timp, și inspirație pentru propriile proiecte creative.

Pentru cei care caută să înțeleagă „rădăcinile” procesului creativ, să le exploreze și să arunce o nouă lumină asupra lor, abordarea deschisă și entuziastă a lui Rubin este punctul de pornire. Tot ceea ce povestește el în carte cu siguranță că poate fi aplicat și altor domenii, cu ușurință chiar, dar cred că pe artiști, pe cei care aspiră să fie și pe cei din domenii conexe, cu siguranță îi ajută foarte mult să-și chestioneze drive-ul și motivația din această sferă și, cu siguranță, îi ajută să înțeleagă că procesul creativ nu e unul care se petrece aparte, ci este ascuns chiar în interiorul ființei, numai să știm cum să-l scoatem la iveală.

„If a piece of work, a fragment of consciousness, or an element of nature is somehow allowing us to access something bigger, that is its spiritual component made manifest. It awards us a glimpse of the unseen.”

„No matter what tools you use to create, the true instrument is you.
 And through you, the universe that surrounds us 
all comes into focus.”

„Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, editura Nemira

Da, chimia nu este un subiect atrăgător pentru mulți oameni, din cauza modului în care aceasta este predată în școală, deși ea este o materie captivantă și foarte utilă în special în viața de zi cu zi, spre deosebire de alte discipline reale. Mie mi-a plăcut foarte mult chimia în clasele gimnaziale, datorită profesoarei pe care am avut-o, dar pentru că în liceu nu am mai avut aceeași profă, mi s-a rupt filmul. Însă n-am uitat niciodată cât de mult mă fascinau poveștile pe care ni le spunea prima profesoară la ore și am plecat cu dragostea asta pentru informații din acest domeniu. Oricum, dacă studiezi un pic mai aprofundat psihologia umană înțelegi că totul este legat de chimie, procesele care au loc în creierul nostru se datorează chimiei și este de -a dreptul fascinant să înțelegi că foarte puține lucruri sunt de fapt sub controlul nostru, deși noi avem discursuri pompoase despre liberul-arbitru.

Cred însă că romanul lui Bonnie Garmus are puterea de a face pe oricine să se îndrăgostească de chimie și de valențele ei practice, pentru că te ajută să înțelegi procese de altfel necunoscute și pentru asta are un merit deosebit. E foarte greu de rezumat această carte, pentru că atinge o varietate de subiecte și teme și e o poveste cu adevărat complexă. Așa cum au spus câteva publicații celebre, este șocant că e un debut și că autoarea nu a mai publicat nimic înainte, deși studiile pe care le-a făcut au fost în domeniul creative writing.

Complexitatea vieții lui Elizabeth Zott, o chimistă pasionată, care încearcă să-și facă loc în mediul științific și universitar predominant masculin din timpul anilor `60, este portretizată în „Lecții de chimie”. Prin personaje bine conturate și detalii realiste, autoarea reușește să transmită nu doar cunoștințe științifice, ci și emoții puternice. Garmus îmbină abil elemente de intrigă, pasiune științifică și dezvoltare personală, oferind o experiență literară memorabilă. E cu siguranță genul acela de carte pe care nu ai cum să o uiți prea ușor. Fascinantă și informativă, reușește să captiveze atât cititorii pasionați de chimie, cât și pe cei care caută o poveste care să motiveze și să edifice aspecte ale vieții de zi cu zi. Tonul glumeț, relaxat, dar care conduce la mesaje profunde e un element care individualizează puternic acest roman.

„Chimia înseamnă schimbare. Când vă îndoiți de voi însevă, amintiți-vă un lucru. Curajul este rădăcina schimbării – iar noi asta suntem programați din punct de vedere chimic, să ne schimbăm. Așa că mâine, când vă treziși faceți o promisiune. Gata cu ezitările. Nu mai acceptați părerile altora care spun ce puteți și ce nu puteți face în viață. Și nu mai lăsați pe nimeni să vă încadreze în categoriile inutile care se referă la sex, rasă, statut economic și religie.

Nu vă lăsați talentele să lâncezească, doamnelor. Creați-vă propriiul viitor. Când ajungeți azi acasă, întrebați-vă ce anume vreți să schimați. Și apoi treceți la treabă.”

„101 eseuri care îți vor schimba modul de a gândi” de Brianna Wiest, editura Nemira

Cred că lectura acestei cărți se poate rezuma cel mai bine prin sintagma „explorând culmile gândirii pozitive”. Fiecare eseu al Briannei Wiest prezent în această carte deschide o ușă către lumea complexă a dezvoltării personale și a conștientizării de sine. E o călătorie introspectivă foarte densă, plină de înțelepciune, care invită la explorare și deschide calea către schimbarea mentalității și a modului de a gândi.

Sigur că dezvoltarea personală este un subiect complex și foarte dezbătut în ziua de astăzi și apar tare mulți oameni care spun că sunt adevărați guru deși au citit doar câteva cărți și au făcut unul sau două cursuri de formare. Nu este însă cazul lui Wiest care este jurnalistă la bază și care a ales să împărtășească cu cine era dispus să o citească, câte ceva din munca ei creativă și din reflecțiile personale, bazate pe o lungă perioadă de meditație. În timp, ceea ce scria a început să fie distribuit din ce în ce mai mult, iar ea a început să fie îndrăgită pentru mesajele de speranță și empowerment, care invită la auto-reflecție. Atât de apreciată a devenit încât cărțile ei s-au vândut în peste un milion de exemplare în întreaga lume, fiind traduse în peste 40 de limbi. Mai multe despre ea puteți găsi aici: https://thoughtcatalog.com/brianna-wiest/.

Printre altele, în cadrul acestei cărți, autoarea abordează subiecte precum autenticitatea, compasiunea de sine și gestionarea eșecurilor. Cred că pot să spun cu ușurință că fiecare eseu poate fi catalogat drept o mică bijuterie, plină de gânduri introspective, care te face să-ți pui întrebări despre cine ești și despre modul în care gândești.

O temă centrală a cărții e conștientizarea și transformarea gândirii negative. Autoarea ne îndeamnă să ne oprim și să ne analizăm tiparele noastre mentale, aducându-ne în atenție gândurile autolimitative și constrângerile subtile care ne pot împiedica să ne atingem potențialul personal maxim. Cel mai mult mi-a plăcut că în tot acest proces de conștientizare, Wiest oferă instrumente și perspective noi de lucru cu sinele, iar lectura se transformă dintr-un proces pasiv într-unul care poate duce la schimbarea reală.

Diversitatea subiectelor abordate în carte este de asemenea admirabilă. Fie că vorbește despre iubire, frică, eșecuri sau reușite, fiecare eseu aduce o nouă perspectivă asupra vieții și ne îndeamnă să ne deschidem mințile către posibilități nelimitate.

Ca o concluzie, „101 eseuri care îți vor schimba modul de a gândi” cred că nu este doar o carte, ci mai degrabă o călătorie transformațională, pentru că eu una sigur am fost alta după ce am terminat-o de citit. Mi se pare fascinant modul în care Brianna Wiest reușește să îmbine atât de armonios umorul, empatia și înțelepciunea pentru a crea o lectură captivantă și inspirațională. Și, mai presus de toate, cred că este un ghid valoros pentru cei care încearcă să-și îmbunătățească perspectiva asupra vieții și să-și atingă adevăratul potențial.

„Trebuie să alegi dragostea. Sună ca un sfat enervant, dar nu poți renunța la oamenii care te luminează în interior, la lucrurile pe care îți place să le faci (chiar dacă nu funcționează perfect), la ceea ce îți dorești pentru tine. Trebuie să alegi iubirea, chiar dacă te sperie (de fapt, frica de a face ceva este proporțională cu dragostea ta pentru acel lucru.)”

„Nu gândurile noastre ne creează viața, ci modul cum ne folosim gândurile pentru a diseca sensul emoțiilor noastre și cum, pe baza afirmațiilor noastre, decidem ce este „bine” și „rău”, „corect” și „greșit”. Niciunul dintre aceste lucruri nu există în mod inerent. Simfonia care rezultă din orchestrarea lor este cea care ne creează percepția dacă trăim sau nu o viață bună.”

„Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon, editura Polirom

Carlos Ruiz Zafón ne învită într-un labirint de intrigi și mister prin acest romanul captivant. Această operă nu numai că explorează profunzimile acțiunii și a caracterelor, dar aduce în prim-plan și pasiunea comună a tuturor cititorilor – dragostea pentru cărți.

Biografia talentatului autor spaniol adaugă o dimensiune aparte înțelegerii acestei opere. Zafón, născut în Barcelona în 1964, și-a dedicat viața literaturii și cinematografiei. „Umbra vântului” este unul dintre cele mai proeminente romane ale sale și reprezintă o dragoste profundă pentru orașul său natal și pentru magia literaturii.

Acțiunea romanului începe în Barcelona anilor 1940, într-un oraș încă suferind după rănile lăsate de războiul civil spaniol. Daniel Sempere, protagonistul romanului, descoperă o carte rară în fantezistul Cimitir al Cărților Uitate, pe care-l descoperă cu ajutorul tatălui său și practic este prins fără să vrea într-un labirint de mistere, urmărind umbrele trecutului și descoperind legături surprinzătoare între cei pe care-i cunoaște și personajele dintr-o carte anume.

Personajele din „Umbra vântului” sunt desenate cu atenție și profunzime. Fiecare are povestea sa unică și aduce la suprafață aspecte diferite ale Barcelonei postbelice. De la Daniel Sempere la Fermín Romero de Torres, Zafón populează lumea sa cu caractere memorabile, ce au straturi complexe și care evoluează fantastic pe măsură ce povestea se desfășoară.

Un element distinctiv al romanului este Cimitirul Cărților Uitate, o bibliotecă secretă a cărților uitate și neglijate. Aceste cărți devin nu doar piese de literatură, ci și catalizatori ai evenimentelor din viața personajelor. Ele stau la baza conspirațiilor și a dezvăluirilor, conturând o rețea fascinantă de povești în povești.

„Umbra vântului” este, în esență, o celebrare a puterii literaturii de a forma destine și de a păstra vie flacăra curiozității umane. Carlos Ruiz Zafón îmbină cu măiestrie elemente de mister, dragoste și aventură pentru a crea o operă care poate rezona cu fiecare cititor. Mi se pare și mai însemnat aportul acestei cărți la fondul meu cultural, mai ales pentru că am cumpărat-o la ediția din 2023 de Bookfest de la Brașov, fiind încurajată să o achiziționez și de o cititoare care se afla la standul Polirom atunci când eu stăteam în dubii dacă să o iau sau nu. Nimic nu este, deci, întâmplător. Știam de mult această carte, dar se pare că în 2023 i-a venit rândul și ei să fie citită de mine 🙂

Ca o concluzie, pe măsură ce pășim în lumea lui Zafón conturată în paginile cărții, suntem invitați să reflectăm asupra puterii magice a cuvintelor și asupra impactului lor asupra vieții noastre. O călătorie literară plină de surprize și emoții, această carte este cu siguranță una dintre operele remarcabile ale secolului XXI.

„Când o bibliotecă dispare, când o librărie își închide porțile, când o carte se pierde în uitare, cei care cunoaștem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie noi le vindem și le cumpărăm, însă în realitate cărțile nu au stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi.”

„Despre somn” de Matthew Walker, editura Versant

Cu siguranță putem spune că somnul este cheia spre o viață sănătoasă, pentru că ne sunt cunoscute tuturor (cred) efectele privării de somn asupra corpului pe termen scurt, însă nu cred că știm cât de profund și îndelungat ne poate afecta lipsa de somn. Așa că anul ăsta am vrut să sondez mai în profunzime acest subiect și aspect, care are un impact enorm asupra performanțelor noastre de orice fel.

Matthew Walker, un expert în neuroștiințe și somnologie, ne îndrumă într-o călătorie captivantă prin lumea somnului în cartea sa, pe care cred că o pot numi provocatoare. Născut în 1973, autorul și cercetătorul britanic a devenit una dintre cele mai respectate voci în domeniul sănătății somnului. Walker, deținător al unui doctorat în neuroștiințe și psihologie experimentală, își aduce o contribuție valoroasă la înțelegerea profundă a somnului și a impactului său asupra sănătății. Având o carieră bogată în cercetare, Walker a lucrat la universități prestigioase, inclusiv la Harvard Medical School, unde a condus laboratorul de cercetare Sleep and Neuroimaging.

Mi se pare important de menționat că biografia sa adaugă o perspectivă personală la „Despre somn”. Cunoștințele sale academice, combinate cu experiența practică în domeniul cercetării somnului despre care povestește și în carte, îi permit să ofere o privire profundă și credibilă asupra importanței somnului, nu doar o abordare superficială, distantă și lipsită de substanță a acestui subiect.

Cartea lui Walker dezvăluie cu o claritate surprinzătoare consecințele devastatoare ale lipsei de somn asupra fiecărui aspect al vieții noastre. Într-un mod accesibil, autorul ne învață cum să înțelegem și să respectăm ciclurile noastre de somn pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate generală. Printre subiectele abordate se numără și activitățile cotidiene care pot perturba ciclul somn-veghe, de la tehnologie la programe de lucru sau școlare neregulate. Matthew Walker oferă nu doar avertismente, ci și soluții practice pentru a îmbunătăți calitatea somnului și, implicit, calitatea vieții.

Citatul pe care-l veți descoperi mai jos, rămâne un ghid constant și inspirațional pe parcursul întregii cărți, ca un fel de motto.

După părerea mea, „Despre somn” nu este doar o carte pur științifică, ci și un manifest pentru o schimbare de paradigmă în abordarea noastră asupra somnului. Îndemnul autorului către o viață sănătoasă și echilibrată prin respectarea somnului adaugă greutate și relevanță la acest tratat complex despre importanța odihnei.

„Nicio fațetă a corpului uman nu este scutită de efectele nocive grave ale deficitului de somn. Suntem, așa cum veți vedea, dependenți de somn din punct de vedere social, organizațional, economic, fizic, comportamental, nutrițional, lingvistic, cognitiv și emoțional.”

„Când somnul există din abundență, mințile înfloresc. Când este deficitar, nu.”

„Promite-mi că vei fi fericită” de Carene Ponte, editura Univers

Cartea care m-a impresionat cel mai plăcut anul acesta și cu siguranță una dintre favorite. M-a conectat la foarte multe aspecte uitate despre mine și mi-a reamintit de dragostea mea pentru dans, dar și pentru limba franceză. De asemenea m-a ajutat să descopăr și unul dintre filmele care mi-au plăcut cel mai tare anul ăsta – Dirty Dancing – completându-mi lista cu filme vechi preferate. Urmează să vă povestesc despre filmele văzute în 2023 într-un articol ulterior, care sper să vină cât mai curând 🙂

Revenind, este surprinzător cum o carte atât de subțire poate fi atât de emoționantă, poate conține personaje de neuitat, atent conturate, și te poate face să treci printr-o gamă variată de stări. Peste toate astea, meritul lui Carene Ponte este că a reușit să realizeze o poveste atât de credibilă și de suficientă, pur și simplu. Și cred că este genul de carte care să te motiveze să sapi mai adânc, să cauți, să-ți pui întrebări. Da, nu ai nevoie de o carte de psihologie sau dezvoltare personală ca să faci asta, beletristica poate fi uneori de ajuns, pentru că funcționează foarte bine în acest caz principiul empatiei și te întrebi ce ai fi făcut dacă ai fost în locul personajului.

Molly și Marie sunt prietene de o viață, iar legătura care le-a apropiat s-a creat instantaneu, iar de-a lungul timpului au împărtășit și bucurii și tristeți. Parcă în ciuda timpului petrecut împreună, Marie primește un diagnostic crunt și pierde lupta cu boala mult prea repede. Înainte să o părăsească, Marie îi transmite lui Molly ultima sa dorință: să trăiască pentru amândouă, să-și găsească fericirea, să experimenteze iubirea profundă și să-și amintească mereu de visurile lor comune. Așa se face că, după moartea lui Marie, Molly începe să se întrebe ce s-a întâmplat cu fata care visa să devină balerină. Se întreabă tot mai des de ce face compromisuri pentru fericirea altora și de ce nu-și prioritizează propriile dorințe. Treptat, începe să înțeleagă că aceste alegeri aveau mereu prioritate din dorința de a nu răni pe nici unul dintre oamenii care-i erau dragi. Astfel, Molly începe să reflecteze tot mai serios la viața ei și la direcția pe care aceasta a luat-o. Din acel moment se poate întâmpla orice, dar Molly primește niște scrisori menite să o ajute să-și găsească calea. Acestea marchează, fără doar și poate, începutul unei călătorii de autocunoaștere în care își poate găsi răspunsuri și la cele mai grele întrebări, cea mai importantă dintre ele fiind: Simțea Molly cu adevărat toate acele lucruri sau proiecta dorințele prietenei sale asupra propriei vieți?

„Promite-mi că vei fi fericită” se deschide printr-un moment trist, dar se metamorfozează pe parcurs într-o poveste bogată în dragoste, umor și speranță. Paginile cărții m-au captivat peste poate, permițându-mi să-mi rătăcesc pașii prin lumea ei minunată, plină de căldură. E genul de carte numai bună pentru a fi dăruită, pentru că cei care o vor primi cu siguranță o vor îndrăgi.

„M-am întrebat adesea cum e să trăiești singură. Să te întorci acasă, știind că acolo nu e nimeni, să-ți faci de mâncare, să te așezi în fața televizorului, să te duci la culcare, totul doar de una singură. Și asta, seară de seară. Când mă gândeam la toate acestea, mi se părea înspăimântător. Eram convinsă că singurătatea devorează orice formă de fericire și siguranță. Că oamenii trebuie să stea deprimați pe o canapea, pândind cel mai mic zgomot și având la îndemână o ustensilă de bucătărie. Pentru orice eventualitate.”

„Trebuie să trăiești din plin, Molly. Trebuie să râzi, să iubești, să dansezi, să vibrezi, să cazi, dar să te ridici, să nu renunți niciodată, niciodată! Și dacă ești supărată pe mine, nu contează. A meritat tot efortul!”

„Inimă neagră ca noaptea” de Roberth Galbraith, editura Trei

Mereu am avut senzația că Rowling vine din altă lume și cred că acum m-a convins cu adevărat prin măiestria cu care a scris această poveste.

Probabil că pentru fanii genului polițist cel mai nesatisfăcător lucru e atunci când totul devine prea previzibil și poți întrevedea cum se va sfârși acțiunea și care a fost făptașul, nelăsând loc îndoielilor, întrebărilor, disconfortului creat de o intrigă puternică și de niște „obstacole” puse în calea cititorului spre a-l putea surprinde la final, generând și un moment de „aha!”.

Pe tot parcursul acestei cărți m-am întrebat cine ar putea fi mastermind-ul care orchestrează atacuri la persoană pe internet, care are timp să fie aproape non-stop într-un joc pe care l-a creat cu cel mai bun prieten și are și motivul și oportunitatea de a omorî creatoarea desenului animat căruia îi dedicase tot timpul și atenția sa.

Rowling, care este maestră în crearea lumilor complexe, s-a gândit la toate detaliile acestei povești și le-a așezat într-o carte monumentală, de peste 1000 de pagini, astfel încât totul devine credibil și posibil. Ai senzația că trăiești alături de personaje și ești prins în întorsături de situație care mai de care mai ciudate. Nu e ușor de digerat și clar nu e o lectură doar for fun.

În al șaselea volum al seriei Cormoran Strike, este fascinantă maniera de abordare a unor subiecte sensibile și de interes ca: modul în care gândesc și simt adolescenții, bolile cronice și stigmatul din jurul acestora, tirania părinților și violența acestora îndreptată spre copii și la ce poate duce aceasta, pericolele de pe internet și riscul de a „dispărea” cu totul într-o iluzie, persoanele cu orice fel de handicap, suferința din dragoste, femeile isterice și ce generează acestea, abordări politice diverse și controversate, teroriști, fasciști, extremele de dreapta și de stânga, dar mai ales neonaziștii, ce înseamnă să fii artist și la ce trebuie să fii dispus să renunți pentru a reuși și a avea succes într-un domeniu.

Da, știu, sunt multe teme, unele dintre ele extrem de controversate și intens dezbătute acum și deși pot părea copleșitoare, mie mi se pare absolut / imperios necesar să fie luate în serios, tratate cu atenție și supuse unui dialog (intern sau extern) fără prejudecăți.

Una peste alta, cred că, dintre toate, e cel mai bun, mai complex și mai detaliat roman al seriei, chiar dacă pe mine m-a dezamăgit deznodământul.

Nu trebuie să-mi împărtășiți părerea, sunt convinsă că o să vă placă, mai ales datorită situațiilor la limită, replicilor pline de savoare oferite de Strike, empatiei fără limite a lui Robin și a curajului și puterii ei de a merge înainte indiferent de riscuri. O lectură savuroasă care primește de la mine 10/10.

„Abilitismul cotidian este peste tot. Când ați petrecut ultima oară o zi întreagă fără să auziți sau să citiți idiot, cretin, dobitoc, prost, stupid, dement, nebun, penibil, tâmpit, fantezist, alienat, dezechilibrat, smintit, deformat, handicapat, tulburat, isteric, sociopat, drogat? Reprezentarea persoanelor cu dizabilitați în cultura populară este extrem de precară, indiferent dacă vorbim de cantitate sau de calitate. În rarele ocazii în care vedem o persoană cu dizabilități într-un film, aceasta este interpretată, de obicei, de un actor apt fizic. Mai mult, personajele cu dizabilități sunt definite, în general, de problemele lor fizice sau mintale în moduri superficiale sau stereotipe.”

„Vraja lumii” de Katherine May, editura Nemira

Katherine May este cunoscută pentru abordarea sa sensibilă asupra relației umane cu natura, iar în „Vraja lumii” dezvăluie propria călătorie prin anotimpuri interiorare și exterioare. Această carte pare să fie o continuare firească a temelor abordate în „Iernile sufletului”, lucrare care a consacrat-o la nivel internațional. May explorează o dată în plus trecerea prin perioade dificile, căutarea sensului și procesul de vindecare.

După cum îi spune și numele, cred că se poate intui că una dintre temele fundamentale ale cărții este relația omului cu natura. May împărtășește din observațiile și reflecțiile proprii aupra modului în care conexiunea cu mediul natural poate deveni o sursă de înțelepciune și vindecare. Tot periplul ei prin lumea naturală devine astfel o contemplare a importanței de a (re)găsi echilibrul în mijlocul naturii.

Cel mai fain mi se pare modul în care May reușește să îmbine elemente personale cu lecții universale. Își împărtășește propiile experiențe de viață, frământări și bucurii, iar făcând legătura cu afecțiunea de care suferă (autism), reușește să ofere un ghid intim pentru navigarea prin diversele provocări ale existenței umane.

Cu siguranță că „Vraja lumii” nu este doar o continuare a relatărilor începute în „Iernile sufeltului”, ci mai degrabă o operă autonomă, plină de înțelepciune și inspirație. Autoarea reușește să creeze o punte între om și natură, invocând magia fiecărui moment și încurajându-ne să căutăm lumină și în cele mai întunecate colțuri ale vieții noastre.

Mai multe despre Katherine May puteți găsi aici: https://katherine-may.co.uk/about.

„M-am tot gândit cum să vorbesc cu un Dumnezeu ca al meu – această idee pe care am extras-o din eter, din propriile mele percepții nesigure. În viață, am ajuns la punctul în care simt nevoia de contact cu o conștiință mai înțeleaptă decât a mea, mai puțin frustrată și temătoare. Vreau să pot vorbi și să fiu sigură că mă ascultă cineva. Dar chiar și credința fluctuează. Uneori am impresia că eu cred. Alteori chiar și așa e prea mult pentru mine de asimilat. Mă simt aiurea când vine vorba de asta, nu știu cum să procedez. Încet și pe furiș s-a strecurat în mine această convingere că… ce anume? Că există ceva acolo, ceva vast și înțelept și frumos care impregnează tot ce e viu. Ceva prezent, alert, dincolo de mundan. O frecvență a conștiinței la capătul de jos al cadranului, în zona de electricitate statică. Un strat de experiență care așteaptă să fie dezvălui.”

Katherine May, Vraja Lumii
Vă mulțumesc că mă citiți și că sunteți alături de mine și în 2024! Să ne citim cu bine și anul acesta.

Toate cărțile prezentate le găsiți pe link-urile de mai jos, în ordinea apariției lor în acest articol:

„Povețe ia, dar judecă tu însuți!” – William Shakespeare