Făcută să lumineze mintea omului și să-i încălzescă sufletul, cartea este purtătoarea peste milenii a înțelepciunii și a cunoașterii umane.
Îmi amintesc și acum cu plăcere prima mea carte de colorat. Am răsfoit-o cu mare nerăbdare și imagini după imagini îmi treceau prin fața ochilor. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător și care are întotdeauna timp pentru mine.
La ce mă gândesc când aud cuvântul carte? Mă gândesc la prinți și prințese, la tărâmuri noi și nedescoperite, la magie și la vrăjitori, la lucruri vechi și uitate, la tărâmuri pline cu verdeață și flori, la ape cristaline, la întâmplări fascinante despre viață și moarte, dar mai ales mă gândesc la lumile paralele și la spiritele care ne înconjoară. Mă gândesc la scrisul fin și la filele subțiri, la lucrurile interesante și frumoase pe care le voi descoperi, dar și la acțiunea palpitantă care mă va prinde în vârtejul ei. De fiecare dată când deschid o carte, încep să trăiesc în altă viață, în alt univers și în altă poveste. Încep să văd cu „ochii minții” locul unde se petrece acțiunea și să simt emoțiile personajelor. Cărțile ne deschid lumi noi și ne fac să ieșim din monotonia zilnică a lumii noastre.
„Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imagini.” – Mihai Eminescu
„Povețe ia, dar judecă tu însuți.” – William Shakespeare
Citește mai mult
Cum facem ca lectura să devină un obicei în viața copilului?
15 iulie 2020
Bine v-am regăsit! Acesta este un articol care, sper eu, să răspundă la întrebarea multor părinți din ziua de azi, și anume: „Ce aș putea să fac pentru ca al meu copil să citească mai mult?” De…
Seriale – all time favorites
7 iulie 2020
Salutare dragilor și bine v-am regăsit în spațiul virtual! În acest articol o să vă povestesc despre serialele mele favorite, care indiferent de câte sezoane au, le-aș revedea cu plăcere. În…
Ce filme m-au impresionat de-a lungul timpului
18 iunie 2020
Salutare dragilor și bine v-am regăsit, de data asta într-un articol dedicat cinefililor sau doar amatorilor de filme bune. Așa cum am promis într-un articol anterior, am revenit cu un topic de blog…


